Câștigătorul bursei "Moștenitorii României muzicale" - 2024, un proiect Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, în concert la Sala Radio pe 6 decembrie. Jan Sekaci este în prezent masterand la Academia Barenboim-Said din Berlin; în septembrie 2024, l-am urmărit în calitate de semifinalist al Concursului Internațional "George Enescu", cel mai bine plasat muzician român din competiție.

Vineri, alături de Orchestra Națională Radio sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, Jan Sekaci va evolua pe scena Sălii Radio. Tânărul violoncelist se află alături de mine în studioul Radio România Muzical. Bună seara!

Bună seara! Mulțumesc de invitație.

Și noi îți mulțumim. Aș vrea să vorbim pentru început despre repetiții. Cum s-au desfășurat ele până acum?

Azi dimineață (5 decembrie 2024) am avut prima repetiție. Au mers toate ca unse, a durat o oră și jumătate, am discutat despre dinamică, tempo-uri, ce mici diferențe față de text apar pentru a-i oferi o structură și o formă mai omogenă, mai organică. Ne-am înțeles foarte bine.

Din câte înțeleg, este prima dată când cânți alături de Orchestra Națională Radio, corect?

Exact. Am mai cântat acum 10 luni cu Orchestra de Cameră Radio, dar de data aceasta mă bucur foarte mult să cânt cu Orchestra Națională Radio.

La Orchestra de cameră Radio, mi se pare că sunt ceva mai apropiați de vârsta noastră.

Corect. În ambele orchestre pot să spun că găsesc foști colegi din liceu, din orchestrele de tineret, de la concursuri, olimpiade.

Cum te face să te simți faptul că evoluezi alături de o orchestră tânără?

În primul rând, simt că este un privilegiu, în special cu un astfel de concert, cel de Dvorak. Chiar spuneam astăzi că dacă aș fi un milionar aș plăti foarte mult pentru un loc în spatele solistului sau lângă dirijor. Este un loc extraordinar.

De ce? Ce te face să spui asta?

Din perspectiva de public auzi totul echilibrat, totul vine ca un pachet, dar în interiorul orchestrei, în poziția de solist sau în poziția dirijorului, poți auzi foarte clar diferitele voci, poți să observi expresiile faciale, în special când am atâția colegi în orchestră, este o senzație fenomenală, ca într-o clasă, pot să zic.

Presupun că nu trebuie să fim milionari, trebuie doar să fim muzicieni, să studiem și să ajungem în orchestră, nu?

Exact. Și de ce nu, să și experimentăm în primul rând.

Aș vrea să vorbim un pic despre acest concert. În primul rând, care este relația pe care o ai tu cu el, pentru că sunt sigur că îl știi de multă vreme.

Pe maestrul Bebeșelea îl cunosc de probabil 10 ani. Țin minte primul meu proiect de orchestră de juniori de la Sinaia. A fost cu maestrul Bebeșelea și de atunci, încă folosesc principii învățate în acea săptămână foarte intensă de Mozart, Haydn și Vivaldi. Țin minte și în ziua de azi.

Ne-ai putea împărtăși câteva dintre aceste principii, pe care noi, oamenii care nu am făcut parte din orchestre acum 10 ani de zile și nu am fost la astfel de repetiții și de turnee, nu am avut parte de lecțiile respective. Care sunt lecțiile respective?

Una dintre lecții, foarte importantă este ierarhia funcțională a orchestrei, dar este foarte important ca fiecare secțiune, cea de violoncel, vioara întâi, vioara a doua, fiecare să fie subordonate de șefii de partidă, iar în special, toată orchestra, față de concertmaestru, iar concertmaestrul față de dirijor. Există o relație foarte importantă pornind de la pupitrul doi, în spate, prin care te uiți de fiecare dată la dirijor, dar în special, trebuie să fii foarte atent la șeful de partidă. El decide mereu dacă mergem înainte sau dacă mergem înapoi, o lăsăm mai moale, îi dăm mai tare. Principiul acesta trebuie aplicat și în societate. În multe echipe cred că se și aplică. În corporații se aplică foarte bine. Alt principiu ar fi onestitatea, să fim mereu pregătiți, să fim mereu la timp, nu este frumos față de ceilalți să întârzii.

Se spune că dacă ajungi mai devreme ești on time, dacă ajungi la timp, ai întârziat, iar să întârzii este inacceptabil.

Minimum jumătate de oră înainte.

Este un lucru pe care și eu ca muzicolog încerc să îl aplic atunci când merg la concert. Mă duc la un concert, să zicem că începe la ora 19.00, eu trebuie să fiu acolo la 18.30, dincolo de faptul că trebuie să mă asigur că ajung acolo.

Există și partea socială, în primul rând. Și oamenii ar trebui să comunice între ei, să creăm o relație între oameni.

Nu știi niciodată cu cine te întâlnești, poate în hol sau în sală, poate afli ceva nou despre respectivul solist sau poate auzi un fapt despre una dintre lucrările pe care urmează să le cânte muzicienii. Până la urmă despre asta este vorba, comunitate. Este exact lucrul la care mă gândeam când vorbeai despre cum trebuie să fie urmate vocile din ierarhia despre care aminteai. Este o comunitate până la urmă, nu și trebuie să ne ascultăm unii pe alții.

Cel mai important este să ne ascultăm unii pe alții. În acea jumătate de oră se pot întâmpla foarte multe. Chiar într-un curs de la Academia de soliști de la Verbier, din această vară, ni s-a recomandat foarte mult să ajungem înainte la concerte și să socializăm cât mai mult, nu doar pentru a atrage publicul neapărat, dar este un un lucru bun și pentru noi ca artiști să creăm relații cu diferite persoane, nu știi niciodată.

Pentru ascultători, Jan a ajuns cu 10 minute înainte de a începe interviul. Poate n-ar fi trebuit să spun, este bucătăria noastră internă într-un fel, dar pe de altă parte este un lucru bun și de apreciat, faptul că ai internalizat această lecție și o aplici peste tot, presupun.

Da. În special în Germania se apreciază foarte mult aspectul being on time.

Să ne întoarcem la muzica propiu-zisă. Cum te raportezi tu la acest concert, la această lucrare. Ca o paranteză, știu că există violonceliști care se plâng de faptul că poate, repertoriul solistic pentru violoncel nu este atât de mare. Cum vezi acest lucru?

40 de concerte nu mi se pare un număr foarte mic. Datorită lui Mstislav Rostropovich avem undeva la aproximat 20 de concert în plus. Nu știu exact, dar am auzit atâtea povești despre el, mergând la casele compozitorilor, unii dintre ei fiind foarte bolnavi, dar el forțându-i: tu trebuie să scrii un concert.

Iată că această atitudine a dat rezultate, până la urmă.

Da. A creat o cultură a violoncelului. Comparând nivelul violoncelului de acum cu cel de acum 50 de ani, este o diferență imensă. De multe ori suntem catalogați mai presus decât violoniștii. Ne vine să râdem, dar aceasta este realitatea. De multe ori, violoniștii ne iau pe noi violonceliștii drept exemplu. S-a întâmplat în această vară la Verbier, de exemplu.

Poți să ne povestești un pic despre asta?

Era vorba și de punctualitate. Am avut diferite grupuri de muzică de cameră. Era vorba de nivelul de pregătire, în general toți cei șase violonceliști care au fost în acest program de solistică, fiecare am fost mai mult decât pregătiți. Știam fiecare parte a cvartetelor de pian sau trio-uri. Despre asta este vorba, nu este vorba doar de partea noastră pe care trebuie s-o pregătim și atât, doar stând pe telefon. Este vorba de pasiunea noastră de a cunoaște muzica. Despre asta este și în acest concert sau în alte concerte sau în orice alt concert.

Cred că această atitudine și faptul că te-ai aflat printre cei mai lăudați tineri violonceliști dintr-un grup apreciat la nivel european, ar trebui să ne facă mândri, mai ales pentru faptul că te afli aici și datorită muncii pe care ai depus-o de-a lungul anilor, dar ai primit și bursa Moștenitorii României muzicale. Fie bursa a confirmat munca ta, fie munca ta a confirmat faptul că bursa este acordată cum trebuie. Este un lucru pe care îl recomanzi tinerilor violonceliști și tinerilor muzicieni în general, să vină la bursa Moștenitorii României muzicale?

Trebuie să recunosc că datorită ei sunt aici. Fără ea, aș putea să studiez cât de mult mi-aș dori și în plus și tot n-aș putea, pentru că avem nevoie de expunere, avem nevoie de publicitate, iar a ajunge pe scenă, nu se poate doar prin studiu. Există și alte elemente foarte importante, de management, artistic, o parte încă bate vântul la noi în țară. Trebuie să recunosc că am mai primit concerte și înainte, acum mulți ani, la Oradea sau alte filarmonici din țară, dar nu este o cale sustenabilă. O cale de acest fel este exact ce propune această bursă. Pe lângă acea bursă sunt aceste oportunități de a avea un recital, de a avea diferite concerte în țară și fiind difuzat la Radio România Muzical, îmi oferă un acces la o multitudine de persoane. Cine ar fi crezut că pe calea undelor vom ajunge la un nivel atât de mare de comunicare?

Care este relația ta cu acest concert pentru violoncel? Cum te raportezi la această lucrare?

Mă simt foarte apropiat, deoarece provind dintr-o familie boemă, cehoslovacă, îmi regăsesc rădăcinile în această lucrare și în multe lucrări ale lui Dvorak.

Mulțumim pentru prezența în studioul Radio România Muzical. Îl puteți asculta pe Jan Sekaci, mâine, alături de Orchestra Națională Radio sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea.