Un "Bărbier" sclipicios şi foarte colorat propune Opera Naţională Bucureşti în noua sa montare cu celebra operă rossiniană. Seara trecută, în 26 martie 2026, a avut loc avanpremiera noii producţii, în regia lui Igor Bergler. Conducerea dirijorală a fost asigurată de Daniel Jinga, managerul general al instituţiei. În conferinţa de presă ce a precedat acest spectacol, Daniel Jinga a subliniat faptul că scopul unei avanpremiere este prima apariţie în faţa publicului, după care diferite ajustări şi modificări mai pot fi operate până în seara premierei.

Distribuţia de ieri i-a reunit pe scenă pe baritonul Sebastian Balaj în Figaro, pe tenorul Bogdan Mihai în Contele Almaviva, pe soprana Oana Şerban (invitată) în Rosina şi pe baritonul Vicenţiu Ţăranu în Don Bartolo. În alte roluri au evoluat bas-baritonul Daniel Pascariu (invitat) în Don Basilio, soprana Daniela Cârstea (invitată) în Berta şi baritonul Daniel Filipescu în triplu rol - Fiorello, Sergentul şi Slujitorul.

Celelalte spectacole anunţate vor avea loc în 28 şi 29 martie, cu mezza Maria Miron Sârbu (invitată) în Rosina, tenorul Andrei Fermeşanu (invitat) în Almaviva şi cu baritonul Iordache Basalic în partitura lui Figaro, precum şi în 1 aprilie, cu mezza Martiniana Antonie (invitată) în Rosina, Bogdan Mihai în Almaviva şi Sebastian Balaj în Figaro. De asemenea anunţată este o reprezentaţie ce va avea loc în data de 20 mai.

În cadrul conferinţei de presă, Igor Bergler a declarat că a vrut să aducă montării elemente din commedia dell'arte, ceea ce s-a putut observa în timpul spectacolului, în cadrul căruia artiştii lirici şi balerinii au interacţionat cu publicul (oferind, chiar, la final, prăjituri în sală), au dansat şi au propus diverse momente de comedie fizică. Probabil tot în acest capitol, al inspiraţiei din această veche formă de teatru italian, s-ar încadra şi prezenţa pe scenă a unui măgar paietat, supradimensionat, operat de două persoane? Tot regizorul a promis că "e o operă la care veţi râde mult, ceea ce va fi un şoc pentru sistem." Sigur, umorul este foarte conectat la tradiţii şi culturi locale, precum şi la ceea ce numim "gust personal"; pe unii îi amuză comedia fizică, pe alţii replicile caustice, ironia, unii gustă glumele "seci", în vreme ce o altă categorie poate prefera subtilităţile, aşa încât este extrem de dificil să creezi un stil de umor care să rezoneze cu oricine. Publicul este şi el eterogen, aşa încât unii dintre cei din sală au râs, alţii...nu prea. De gustibus...

S-a dorit "un nou Bărbier", a mai declarat Daniel Jinga în cadrul conferinţei, unul cu adevărat buffo şi foarte colorat, a adăugat scenografa Raluca Popa, căreia regizorul i-a cerut "o feerie cromatică", în care fiecărei culori să îi fie asociată o emoţie, o idee - Rosina este roz pentru că e feminină şi delicată, Figaro este roşu pentru că are energia acestei culori, Don Bartolo este verde pentru a simboliza gelozia, ş.am.d. La realizarea spectacolului a participat şi coregrafa Bianca Patrichi, care a declarat, la rândul ei, că a încercat să aducă umor montării, prin mişcare.

M-a frapat această dorinţă declarată de a ne face "să ne tăvălim pe jos de râs" (în cuvintele regizorului) cu mijloace exterioare partiturii, deoarece din punctul meu de vedere muzica în sine şi subiectul sunt deja foarte ofertante în acest sens. Evident că interpretarea actoricească joacă un rol foarte important şi aici, ca în orice producţie de operă, însă întreaga montare pare că se străduieşte prea mult. Se întâmplă mult prea multe lucruri pe scenă (avem costume bogat decorate şi intens colorate, Cupidoni zburători care aruncă săgeţi, dansatori, planuri diverse, pe care e imposibil să le urmăreşti în paralel etc.), motiv pentru care atenţia este abătută de la muzică. Totul este exagerat, îngroşat, arătat cu degetul, unele personaje sunt caricaturale. Sigur, aceasta este intenţia... iar judecând după aplauzele frenetice, ale publicului care se ridicase în picioare la finalul spectacolului, ea a fost apreciată de marea majoritate.

În plan muzical l-am apreciat foarte mult pe Sebastian Balaj, o voce foarte frumoasă, bogată, de bariton, pe care am putut-o admira şi în celebrul moment "Largo al factotum". Un artist care mai are încă loc de crescut, în timp, atât vocal, cât şi ca maturitate scenică. Altminteri, un Figaro plin de entuziasm, într-o producţie care este destul de solicitantă la nivel fizic. Bogdan Mihai a sărbătorit, prin acest spectacol, a 400-a apariţie în rolul Contelui Almaviva. O partitură pe care a interpretat-o pe scene din întreaga lume şi pe care o cunoaşte, evident, foarte bine. La Bucureşti, seara trecută, a părut că marchează mai degrabă, muzical. Sau poate îşi doza energia pentru foarte solicitantul moment final, "Cessa din piu resistere"? În orice caz, vocea sa a sunat mătuit, iar ornamentaţiile vocale bogate au fost abordate la modul superficial. Dar, desigur, a fost o seară de avanpremieră, iar vocea este un instrument fragil. În seara avanpremierei Rosina a fost soprană - Oana Şerban. O voce foarte mică şi metalică, cu ceva posibilităţi de agilitate. Am ascultat-o cântând Cavatina "Una voce poco fa", cea mai cunoscută arie a personajului Rosina, dintr-o cuşcă aurită. În Don Bartolo, tutorele Rosinei, Vicenţiu Ţăranu a dat dovadă de constanţă.

Ca orice seară de avanpremieră, şi aceasta a avut parte de multe momente de decalaje (în cadrul orchestrei sau între orchestră şi solişti), lucruri care sigur, se pot remedia, odată ce producţia "se rodează".