Cronici Înapoi
AUDIO. Stagiunea de Marți seara - 18 octombrie 2016
Enescu și Bartok sunt compozitorii pentru care pianistul Abel Corban a optat în 18 octombrie la Sala Mică a Ateneului Român. Ca și stagiunea trecută, el a înscris a doua seară din acest sezon al seratelor de marți. Abel Corban stăpânește o foarte bună tehnică pianistică, ceea ce-i dă curajul de a aborda un program dificil dar și eclectic în același timp, cu doi compozitori de secol XX:
"Am avut emoții în ceea ce privește publicul prezent în sală, deoarece nu este un repertoriu foarte ofertant pentru melomani, în special, pentru că eu consider că pentru muzicieni ar fi foarte ofertant acest repertoriu. Și de aceea am avut emoții în ceea ce privește numărul lor. Mă bucur că au fost și eu cred că atâția câți au fost a fost foarte bine, că ei pleacă cu ceva acasă."
Abel Corban a avut parte de un public numeros, a dovedit maturitate, culoare, expresie și capacitate de construcție într-un program care a cuprins Alegro barbaro, Suita op.14 și Rapsodia op.1 de Bela Bartok și o selecție din Suita op.18, nr.3 de George Enescu. Cu acest program, Abel Corban a reușit o seară interesantă, un recital "omagiu" după propria-i mărturisire:
"Am încercat prin acest recital să aduc un omagiu celor doi compozitori. Anul acesta este an aniversar - se împlinesc 135 de ani de la nașterea acestora - și sunt într-un proiect în derulare. Vin de la Paris, acum la București și vor mai fi niște recitaluri prin țară. Încerc să cânt ce nu prea se abordează, din păcate. E greu să încep cu Alegro barbaro pentru că e debutul recitalului și e o piesă în forță. În rest, am încercat să mă simt cât mai bine pe fiecare piesă și să intru în caracterul ei. Ambii compozitori au o extraordinară creație și, din păcate, nu este exploatată cum ar fi trebuit. Asta cred că se datorează maestrului meu, Viniciu Moroianu, care mi-a insuflat acest lucru - să abordez tot ce se poate, toți compozitorii, inclusiv cei de muzică contemporană, mai ales în ani aniversari, cât și piese care din păcate nu se cântă cât ar trebui să se cânte."
Abel Corban este singurul pianist român care a reușit să câștige premiul "Bela Bartok" la Concursul Internațional de pian Liszt-Bartok de la Sofia, ediția 2015. În 18 octombrie 2016, a revenit pentru a patra oară în cadrul Stagiunii de fiecare marți demonstrând încă o dată că este un muzician inteligent, matur cu o coloristică diversă și cu o mare plăcere de a cânta.