Cronici Înapoi

AUDIO. Reportaj de la Conferința de presă premergătoare deschiderii Festivalului Internațional "George Enescu", ediția a XXVII-a

Publicat: luni, 25 August 2025 , ora 9.25
Sâmbătă, 23 august, a avut loc o întâlnire cu presa care a anunțat deschiderea oficială a celei de a XXVII-a ediții a Festivalului Internațional "George Enescu", desfășurată anul acesta sub tema "Aniversări". Prezentă la eveniment a fost Ioana Țintea, care ne oferă mai multe detalii într-un reportaj.

Conferința a fost deschisă de dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului, care a subliniat că manifestarea culturală reprezintă o țară întreagă și și-a exprimat dorința ca accesibilitatea muzicii clasice să devină o normalitate în România de astăzi. Totodată, el a subliniat că speră ca un public numeros să participe la concertele și evenimentele din program.

Cristian Măcelaru: Este un festival de Aniversări/Celebrations, 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor, marelui maestru George Enescu. În această ediție mai sunt câțiva compozitori și interpreți foarte importanți care au o aniversare frumoasă, de aceea veți vedea în festival un focus aparte pus pe cei 50 de ani de la moartea lui Șostakovici. Sunt 90 de ani de la nașterea lui Arvo Pärt, un compozitor extraordinar care încă este în viață, 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez și 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, care i-a fost un coleg apropiat lui Enescu. Totodată se împlinesc 45 de ani de la fondarea orchestrei Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, care va fi prezentă în festival, 100 de ani de activitate pentru Danish National Symphony, care va fi prezentă în festival, 80 de ani de la fondarea Philharmonia Orchestra din Londra, și tot 70 de ani de la fondarea Orchestrei Filarmonicii Transilvania din Cluj. Aceste aniversări fac parte din conceptul festivalului de a pune în prim-plan aceste organizații, acești artiști, compozitori care au contribuit vieții culturale globale. Festivalul Enescu reprezintă într-adevăr o țară întreagă și cred că întreaga țară trebuie și va beneficia de el și de prezența acestor artiști. Sperăm să atragem un public cât mai larg la absolut toate concertele. Îmi doresc ca accesibilitatea muzicii clasice să devină o normalitate în România zilelor noastre. Este important să spunem din nou și din nou povestea festivalului. De ce există, de ce a fost creat, ce aduce el în viețile noastre și cu ce rămânem după el în inimile noastre.


În continuare, Cristina Uruc, managerul ARTEXIM, instituția organizatoare a festivalului, a prezentat o privire de ansamblu asupra acestei ediții, evidențiind principalele noutăți din program.

Cristina Uruc: Aș vrea să subliniez faptul că pentru prima dată în programul festivalului Enescu au fost introduse aceste proiecte inovatoare care înglobează noile tehnologii, Mina Museum și Club Control sunt în programul principal de festival, două dintre cele mai noi și alternative spații din București. Anul acesta includem în programul principal al festivalului Enescu și piața festivalului, la care suntem coorganizatori. O componentă importantă a acestei ediții și care a fost deja testată și în cadrul concursului internațional George Enescu și în cadrul ediției de acum doi ani, parteneriatul cu Asociația Climb Again, cu Asociația Motivation și Fundația Special Olympics. Sunt partenerii noștri de incluziune și în organizarea acestei ediții am pus accentul și pe comunicarea publică de la identitatea vizuală complet reînnnoită, la relația cu mass media națională și internațională, există un interes foarte crescut și în creștere din partea mass media internaționale și generaliste față de festivalul Enescu.

La masa prezidiului s-a aflat și violonistul francez de origine sârbă Nemanja Radulovic, solist în concertul inaugural al Festivalului:

Nemanja Radulovic: "Este o bucurie să revin la București. Prima mea vizită aici a fost la concurs, dar și la festival, în 2001. Cred că acest loc este cu adevărat unic și sunt foarte fericit să particip și să vin frecvent la București. Este deja parte din viața mea de peste 20 de ani. E o onoare să cânt cu maestrul Măcelaru".

Prezent la conferința de presă, Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Bucureștiului, a precizat:

Stelian Bujduveanu: Acest eveniment nu doar pune pe hartă Bucureștiul, ci pune România pe harta internațională a culturii. Un sfat, cât mai mulți tineri să participe la aceste minunate evenimente din următoarele 29 de zile, alături de toți cei mai mari iubitori de cultură.

A urmat compozitorul Dan Dediu, autorul primei lucrări din programul concertului de duminică, o comandă specială pentru acest eveniment.

Dan Dediu: Despre conținutul acestei lucrări, aș putea spune, citându-l pe Jules Verne, că este un fel de călătorie a muzicii în 20 de minute.

Dan Cristian Turturică, Președinte, Director general al Societății Române de Televiziune, co-producător al evenimentului, a vorbit despre rolul important al mediatizării și al transmisiunilor în direct, prin care publicul larg va putea să se bucure de concertele festivalului.

Dan Turturică: Și de această dată, Televiziunea Română își reafirmă acest angajament. Vom difuza în total 70 de concerte, înregistrate din șase locații și nu doar atât, pregătim o serie întreagă de emisiuni conexe, care înseamnă interviuri, evident, cu artiștii, cu personatăți marcante și, nu în ultimul rând și o serie, intitulată Young Revolution, în care vom aduce în fața telespectatorilor foarte mulți artiști tineri, premiați, olimpici, câștigători de mari concursuri internaționale. Cred că este datoria noastră să aducem acest eveniment către noua generație. Este o datorie fundamentală, este un act de rezistență la ce se întâmplă în societate, în general, nu doar în România. Vom folosi toate platformele pe care Televiziunea Română le are.

La rândul său, Liliana Staicu, director al Centrului de Proiecte Culturale și Evenimente din cadrul Radio România, a evidențiat rolul esențial al radioului public în desfășurarea Festivalului.

Liliana Staicu: Radio România, așa cum știți este alături de festivalul Enescu încă de la prima ediție, ducând sunetul festivalului către milioane de ascultători din țară, dar și din afara ei. Mai concret, în acest an, 63 de concerte din festival vor putea fi ascultate în comentariul colegilor mei de la Radio România Muzical. O parte din concertele din această ediție sunt cuprinse în stagiunea de vară a Uniunii Europene de Radio. Radio România mai are și o componentă artistică în festival. Patru dintre ansamblurile noastre vor fi prezente pe scenele de concert, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic cu două prezențe în festival și o premieră, Big Band-ul, care va face parte din programul festivalului în seria Enescu în Control. Multe alte informații puteți afla pe site-ul nostru romania-muzical.ro.

În finalul conferinței de presă, cuvântul i-a revenit lui Demeter Andrasministrul Culturii:

Demeter Andras: Sunt niște lucruri pe care astăzi, la începutul acestui festival, cred că e bine să le punctez. Ascultându-l pe Dan Dediu mai înainte, este cumva, reinventarea instituției comenzii publice. Mi se pare extrem de importantă. Mâine seară vom asculta în primă audiție această compoziție a domnului Dan Dediu, care s-a născut sub auspiciile acestei instituții, care găsește dialogul cu artistul și acest dialog se materializează într-o creație. Fenomenul culturii gratuite, din păcate, a luat întotdeauna și mai pretutindeni locul binemeritat al acelui respect reciproc care se manifestă în contra prestația beneficiarului pentru tot ceea ce îl privește, care transformă întreaga abordare într-o mică sărbătoare la care a contribuit și el într-o mică sau mai mare măsură. Pe aceste căi a încercat și Ministerul Culturii, cu puținele sale instrumente și resurse să contribuie, am comunicat și despre faptul că renunțăm sau scoatem o parte considerabilă din locurile de protocol. Acest trend sper să continue și pe viitor. În onoarea acestui început de festival, am programat pentru astăzi reînnoirea paginii web a Ministerului Culturii.

Reportaj realizat de Ioana Țintea