ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Cronici Înapoi

AUDIO. Premieră Oedipe la Paris

Publicat: marți, 28 Septembrie 2021 , ora 10.23

Săptămâna trecută, mai precis joi, 23 septembrie, a avut loc la Paris premiera operei Oedipe, un eveniment cu totul excepțional din mai multe puncte de vedere. Aș menționa întâi punctul de vedere istoric. Știm foarte bine că premiera absolută a acestei opere de George Enescu a avut loc în capitala Franței. Se întâmpla în 1936. Pe atunci, sediul operei din Paris era cel din Palais Garnier. Între timp, opera beneficiază de o nouă clădire mult mai dotată din punct de vedere tehnic și așa se face că această reprezentație de săptămâna trecută și seria de spectacole cu Oedipe au loc la Opera Bastille, o sală mult mai potrivită, aș spune eu, pentru regiile moderne și o sală mai mare, pentru că poate găzdui circa 2700-2800 de spectatori. Iată, după 85 de ani de la premiera absolută, notează cu scrupulozitate cei de la Opera din Paris că reprezentația de joi este cea de-a 11-a. Putem socoti astfel, au fost nouă reprezentații în 1936-1937, după care a urmat această lungă și nemeritată pauză până în 2021, când, acum câteva zile, a fost avanpremiera pentru tineri. Opera din Paris întotdeauna organizează înainte de premiera oficială spectacole pentru cei cu vârsta sub 25 de ani, cu prețuri mult mai reduse la bilete și, apoi, a fost premiera pentru publicul larg, în 23 septembrie. Un spectacol cu sala plină. M-am bucurat foarte mult că opera lui George Enescu a beneficiat de o audiență atât de numeroasă, un spectacol foarte bine cântat, a fost o echipă aleasă foarte înțelept, aș spune eu, în cooperare cu festivalul de la Salzburg din 2019. Atunci, la centenarul Festivalului de la Salzburg s-a montat un nou Oedipe și, în afară de regizor, organizatorii de la Opera din Paris au preluat întreaga echipă artistică.

Deci, l-am avut în fosă pe dirijorul Ingo Mezmacher, un binecunoscut șef de orchestră, activ atât în plan simfonic, cât și în zona muzicii de operă și, așa cum spuneam, pe un alt regizor care a creat o punere în scenă nouă, Wajdi Mouawad. Un regizor tânăr, care a arătat un deosebit respect pentru partitură. M-am bucurat că, în primul și primul rând, pot spune că nu s-a tăiat nici o notă. Mai rar acest lucru în ultima vreme, când regizorii, de comun acord cu dirijorul, gândesc prescurtarea spectacolelor. Vă aduceți aminte poate, că povesteam nu demult că la Berlin din trei ore au rămas două ore de muzică. Cumva justificat, am comentat eu atunci, dar din fericire, acum s-a cântat integral, așa cum a compus George Enescu. 

Distribuția a fost foarte bună, verificată la festivalul de la Salzburg, a avut atunci mare succes partea muzicală, sigur, era în fosă Filarmonica din Viena. Acum a fost o orchestră a Operei din Paris, care este o orchestră foarte bună și care s-a descurcat admirabil cu partitura enesciană. Faptul că toți cântăreții își cunoșteau rolurile cred că a ajutat mult la o versiune interpretativă foarte bună. S-au remarcat din nou Christopher Maltman, în rolul lui Oedipe, l-aș remarca apoi pe Clive Bayley, în rolul lui Tiresias, Brian Mulligan - Creon, Vincent Ordonneau pentru rolul păstorului ș.a.m.d. Nu aș sări peste numele lui Tehesse. Thesse a fost tânărul bariton din Republica Moldova, Adrian Timpau, cel care, în urmă cu câțiva ani era printre laureații concursului Le Grand Prix de l'Opera, organizat la București de Opera Națională. El atunci a primit ca premiu un masterclass și mai târziu a rămas în vederile maeștrilor din juriu, care l-au propulsat mai întâi la studioul de tineret al Metropolitan Opera din New York și iată-l acum, cântă pe marile scene ale lumii după ce, repet, a fost lansat la București prin intermediul concursului Le Grand Prix. Cor foarte bun. Este o observație pe care am făcut-o și la Berlin, unde de asemenea era un cor foarte bun. Deci, o echipă completă aș spune și din punct de vedere al soliștilor și din punctul de vedere al corului, al orchestrei și al dirijorului. Din fericire, la această reprezentație beneficiază de un parteneriat cu Mezzo TV, astfel foarte curând, la jumătatea lunii octombrie, vor fi patru seri programate pe Mezzo, astfel încât și publicul din București să poată urmări premiera operei Oedipe, atât de plină de semnificație. Iată, se întoarce Oedipe acasă, am putea spune, acolo unde a fost lansată în lumea operei, în urmă cu 85 de ani.

A fost un succes major, publicul a aplaudat minute în șir un spectacol care, să recunoaștem, nu este foarte ușor de perceput la prima mână, dar faptul că s-a cântat bine, faptul că a fost cu o regie, nu i-aș spune tradițională, pentru că a avut multe elemente noi, dar o regie să spunem, cumva mai aproape de spiritul conservator. În orice caz, nu a vrut să șocheze cu nimic, nu a vrut să modifice elemente importante din desfășurarea acțiunii. Poate aș menționa aici o singură intervenție care s-a făcut în afara partiturii, deci înainte să înceapă opera, înainte de debutul preludiului există aproximativ 10 minute cu pantomimă, cu o voce la microfon care prefațează începutul operei cu povestea blestemului care s-a abătut asupra neamului labdacizilor, adică ceea ce se întâmplă înainte de nașterea lui Oedipe, astfel încât publicul să cunoască mai multe lucruri despre mitologia greacă, despre zei și despre ce s-a întâmplat cu Laios și de unde provine blestemul asupra lui Oedipe. Deci o intervenție care este în afara partiturii, introdusă înainte să înceapă opera, o alegere a regizorului. Altminteri, am fost foarte bucuros să văd că un public extrem de numeros, eu apreciez că au fost aproximativ 2200 până la 2500 de spectatori în sală, este un număr foarte mare. La Paris este suficient să prezinți un certificat verde și să porți mască și se vând toate locurile, deci nu s-a creat o barieră în accesul publicului. Fiecare scaun era ocupat și imensa și ultramoderna sală de la Opera din Paris a răsunat la sfârșit de aplauzele celor care s-au bucurat de reîntâlnirea cu opera lui George Enescu.


Mihai Cosma