Invitata mea din această seară, doamnelor și domnilor, este pianista Alina Bercu, cea care mâine seară va putea fi văzută și ascultată la Ateneul Român într-un recital din Proiectul "Moștenitorii României muzicale", proiect marca Radio România Muzical. Bună seara, Alina Bercu!

Bună seara și mulțumesc pentru invitație!

Bine ai venit în România! Cum e acasă?

Bine v-am regăsit! Foarte frumos, ca de obicei! Scurt, dar scurt și la obiect de-a datat asta.

Recitalul tău de mâine seară, de la Ateneul Român, va fi transmis în direct de Radio România Muzical, așa că vei putea fi ascultată și de ascultătorii noștri din țară, de la ora 19.00, va fi preluat de rețeaua EBU, dar și înregistrat de TVR Cultural și difuzat ulterior.

Trebuie să spunem ascultătorilor că tu vei urca pe scena Ateneului Român după o perioadă de peste 20 de ani. Îți mai aduci aminte cum a fost atunci?

Îmi aduc aminte, să știți că da, îmi aduc aminte de un recital susținut la Ateneu de foarte mult timp. Nu mă întrebați anul că nu-mi aduc aminte, dar știu că am cântat niște sonate de Schubert. Mi-aduc asta bine aminte și, desigur, câteva apariții alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu… și de acolo îmi aduc aminte, momente.

Așadar, revii mâine seară cu un recital care, nu numai după părerea mea, are un program extrem de spectaculos, dificil. Include lucrări cunoscute, unele reinterpretate de mari nume ale pianistici - vorbesc aici de Rahmaninov și Horowitz. Vorbește-ne puțin despre program și despre acest titlu, Tablouri în lumini și umbre. Cum l-ai ales? De ce l-ai ales așa?

Când vorbim de lumini, umbre și culoare, ne referim în mod special la artele plastice, nu? Asta este prima asociere. Dar eu sunt convinsă că în muzică acestea sunt la fel de prezente și la fel de ușor se pot simți și chiar vedea, nu?, cu puterea imaginației. Așa că programul ales se bazează pe astfel de contraste de culoare, de lumină, de umbră, de efecte sonore, dacă ne referim și la lucrarea de Fazil Say. Acolo este, cred că, o surpriză pentru public și nu numai, chiar și pentru mine. Sincer, n-am cunoscut, n-am știut de piesa asta până de curând și când am ascultat-o mi s-a părut absolut senzațională și am căutat un moment să o includ într-un program și am considerat că acesta este un moment oportun.

Așa că, după cum bine ați văzut, încep cu o lucrare de Enescu pentru că mi se pare un moment simbolic și o simbolistică aparte să interpretezi Enescu pe scena Ateneului Român. Și mai mult decât atât, piesa aceasta este atât de bogată în culorile sale și în sonoritățile sale, sunt sunete impresionistice, sunt aceste culori neoclasice, chiar și ceva sunorităţi românești, foarte tipice lucrărilor lui Enescu, mai degrabă orchestrale, aș spune. Am găsit eu personal această notă, în această lucrare.

Pentru că vorbeai de Enescu, vreau să te întreb, în repertoriile tale de recital incluzi muzica românească, o promovezi?

Când am ocazia să fac asta, da. Și când consider momentul oportun și, de asemenea, stilistic să intre bine în program, cred că da. Și, până acum, să știți că de multe ori am cântat Sonata a III-a pentru vioară și pian și asta mi-a adus și ceva premii internaționale în concursuri de muzică de cameră. Și peste tot unde am cântat-o, sigur, pentru public în general este o noutate. Toate aceste efecte și sunete atât de dragi nouă și cunoscute nouă, poporului român. Toată lumea a rămas întotdeauna impresionată și Enescu, în general, are acest efect asupra publicului internațional. Din păcate, nu e atât de cunoscut, cum ar trebui să fie.

Corect. Tu ești și profesor, promovezi la clasă muzica românească?

Să știți că până acum nu s-a potrivit cu niciun elev de-al meu pentru că ei de multe ori merg la concursuri și caută programe, desigur, care pot fi prezentate în concursurile acestea standard pentru tineri pianiști și acolo, din păcate, și din cauza timpului limitat sau și din cauza experienței sau a vârstei - sunt copii, sunt adolescenți.

Nu au maturitatea necesară.

…În această etapă a vieții sunt alte lucruri mai importante, din păcate.

Vorbeai de ceva mai devreme de această Black Earth a lui Fazil Say, o piesă extraordinară, aș spune eu, cu niște sonorități extraordinare. Tu le vei dezvălui publicului mâine seară. De altfel, Fazil Say este un pianist și un artist cu totul special. L-am văzut și noi aici, în România, pe scenele noastre.

Vreau să te întreb, ce loc ocupă în repertoriul tău muzica contemporană? Este doar o evadare sau este o constantă preocupare pentru asta?

În ultimii ani, a fost mai degrabă o constantă. Per ansamblu, nu pot să spun că muzica contemporană ocupă extraordinar de mult spațiu în viața mea și în timpul meu, dar în fiecare an am avut șansa să cânt lucrări contemporane chiar compuse pentru mine de către un compozitor în Düsseldorf, Bojan Vuletic, care are și un festival internațional acolo, Asphalt Festival se numește, și cu care colaborez din anul 2020. Iar din acel moment, practic în fiecare an, m-a invitat în festival sau chiar și cu alte ocazii și pentru fiecare ocazie a compus pentru ansamblu, sigur, pentru ansambluri destul de neconvenționale, să zic, cu instrumente și formații, dar partea de pian și nu numai au fost întotdeauna compuse special pentru noi. Și asta e, desigur, o mare onoare să știi că cineva îți creează, nu?, o piesă pentru tine având în vedere sunetul tău și posibilitățile tale și tot ce reprezinți tu ca artist. Și e, într-adevăr, un lucru extraordinar. Nu multă lume are șansa asta și eu sunt foarte recunoscătoare.

În programul tău de mâine mai este o piesă, să spunem, originală, semnată de Albeniz. Despre ea spunea chiar Debussy că există foarte puține lucrări de valoarea acestei El Albaicin, nu?

Trecem la acele piese spectaculoase, să spunem, în transcriptii - cele două piese de Kreisler, bine cunoscute, dar în varianta Rahmaninov, extrem de spectaculoase. Iar punctul culminant, cred eu că ar fi Tablourile dintr-o expoziție în varianta Musorgsky-Horowitz.

De altfel, trebuie să le spunem ascultătorilor că se împlinesc anul ăsta chiar 75 de ani de când Vladimir Horowitz a interpretat pentru prima dată în public această versiune a lui de pianostrată, cum spunea el că a realizat această transcriptie pentru pian, la Carnegie Hall.

Cum ai ales această versiune? Există o controversă pe tema acestei versiuni, faţă de versiunea originală, chiar Horowitz a scos o Promenadă din versiunea originală. De ce ai venit cu această versiune? Care au fost argumentele care te-au făcut să o alegi?

O mică paranteză. Promenada aceea scoasă e, din păcate, într-un moment foarte neavantajos pentru că este chiar înainte de Limoge o parte, un tablou din această piesă foarte, foarte virtuoz și, sincer, ar fi prins bine pentru că piesa de dinainte este și ea destul de virtuoză la final, așa că noi le-am fi folosit ca pe un scurt moment de respiro, dar asta e.

De ce am ales-o? Din diverse motive. Eu… sigur, orice pianist deja de la vârste foarte fragede la un moment dat, devreme în viața lui, ascultă această piesă pentru că este una dintre cele mai frumoase din toată istoria muzicii. Și o știam.

Când am ajuns în Germania și l-am cunoscut pe Grigory Gruzman, fostul meu profesor cu care am studiat.

La Weimar?

La Weimar, exact. El mi-a prezentat această variantă, dar el a și a realizat un aranjament pentru trio pe care de asemenea l-a cântat foarte mult, foarte mulți ani.

Am căutat, desigur, varianta aceasta a aranjamentului Horowitz, care este foarte greu de găsit. Cu multe eforturi am reușit să găsesc într-un colț al internetului o variantă destul de neoficială a acestui aranjament și comparând, sigur, partitura cu înregistrările lui Horowitz, am constatat că sunt anumite lipsuri sau inexactități.

Așa că, ce am făcut eu a fost să ascult înregistrările lui Horowitz pe discuri mari și…

Cu patina vremii…

Exact. Și am adăugat aceste detalii acolo unde le-am găsit, desigur consultându-mă cu profesorul meu și analizând aceste mișcări.

Dar a fost o muncă  nu numai strict pianistică, ci și de documentare și ore în șir ascultând aceste înregistrări din diverse momente ale vieţii lui Horowitz, pentru că nu este doar o înregistrare realizată de el, sunt câteva și fiecare are mici diferențe. Întrebarea, sigur, a improvizat Horowitz sau nu a improvizat? Asta nu avem de unde să știm, dar anumite efecte sunt ușor de găsit în toate variantele, așa că le-am luat ca atare și le-am introdus în varianta pe care o s-o ascultați mâine.

Am vorbit despre program și vreau să întreb acum dacă acesta este un program special ales pentru mâine la Ateneul Român sau a mai fost interpretat de tine pe alte scene?

Este, într-adevăr, prima oară mâine în această combinație totală. Pe unele dintre aceste piese le-am mai cântat în alte programe, evident. Chiar Musorgsky este o piese foarte des cântată de mine.

În această variantă sau în alta?

În această variantă, da. Am fost invitată acum câțiva ani la Baletul de Stat din Viena unde coregraful Alexei Ratmansky a realizat o producție cu această piesă și mi s-a propus ca eu să preiau această parte solistică și desigur am întrebat dacă pot să vin cu varianta lui Horowitz. Structura a rămas aceeași, dar a trebuit să adaug acea Promenadă de care am vorbit adineauri, pentru că altfel s-ar fi schimbat prea tare coregrafia și ceea ce s-ar fi întâmplat pe scenă, așa că asta a rămas, dar în rest am cântat varianta Horowitz.

În România, clar, această piesă nu cred că a fost interpretată vreodată, nu-mi aduc aminte, îmi pare rău, dacă cineva știe, eu nu cred că a fost interpretată pe scenă. Deci, cu atât mai mult dragi ascultători este important să o ascultăm pe Alina Bercu mâine seară interpretând această variantă Musorgsky-Horowitz la Tablourile dintr-o expoziție. După părerea mea, acest program ar fi demn de pus pe un album. Tu ce părere ai?

Sunt foarte de acord și m-aș bucura foarte tare.

Noi sperăm să faci înregistrări speciale aici la noi, la Radio România. Avem studiouri profesioniste și poate realizezi un album chiar sub marca Radio România.

M-aș bucura foarte mult. Mulțumesc pentru propunere.

Spuneai la un moment dat că vei avea un format de recital foarte drag ție în care tu intervii nu numai pianistic. De ce ți se pare relevant acest format în care tu faci și prezentări?

Mi se pare relevant, pentru că observ că, din păcate, muzica clasică are renumele de a fi inaccesibilă, să spunem. Este totul pus pe un piedestal, foarte greu de atins, iar lumea are această imagine a muzicienilor foarte concentrați în lumea lor…

Adică tu simți o graniță între scenă și public, o graniță care nu este trecută încă?

Cred că da, cred că da și este în mare parte și, cu ghilimelele de rigoare, vina este a noastră că s-a ajuns aici. Cred că multă lume are o anumită frică înainte să vină la un concert cu muzică clasică sau la o operă, pentru că lumea nu știe când poate să aplaude, spetoatorii se uită în stânga, în dreapta, aplaudă cineva sau… E, cumva, o tensiune în public pentru că lumea nu știe despre ce e vorba sau nu știe, nu poate să asocieze sunetele pe care le ascultă cu ideile care se ascund de fapt în spatele acestor lucrări și de cele mai multe ori ideile acestea sunt cât se poate de umane, nu? Sunt compuse de niște oameni pentru oameni și transmit lucruri umane. Eu cred că în ziua de astăzi ne-am deschis foarte mult în ceea ce privește sistemul de comunicare, comunicăm atât de ușor, apăsăm pe un buton și s-a transmis mesajul în celălalt capăt al lumii… cred că e nevoie și de o comunicare în acest sens: lumea să știe ce ascultă și să știe din partea noastră, a artiştilor, nu doar să citească dintr-un caiet, dintr-un program de sală. E importantâ ca arştii îşi şi spună opiniile despre muzică, viziunile despre lucrări, de ce am ales acest program. Deci, ideea mea și dorința mea, ceea ce voi face mâine este ceva foarte asemănător cu acest dialog pe care îl purtăm acum, sigur sub forma unui monolog, dar în câteva cuvinte, lumea să înțeleagă de exemplu că la Albeniz ne aflăm în Granada, pe un deal opus acestui monument Alhambra și acolo se ascultă muzică flamenco, sunt dansatori, sunt imitații de chitară sau de acest cânt cante hondo foarte caracteristic muzicii flamenco, sunt detalii aparent  neimportante, dar la momentul potrivit sigur lumea știe să asocieze aceste sunete poate neobișnuite cu această idee și atunci…

Înțelege mai bine, publicul înțelege exact. Pentru că ai schițat puțin să spunem așa portretul artistului din ziua de astăzi, tu ești implicată în cauze sociale și culturale. Cum vezi artistul de astăzi? Poate el să fie doar acea vedetă de pe scenă sau trebuie să se implice social, în societate dincolo de aceste explicații ale partiturilor pe care le cântă?

Nu cred că este doar un personaj așa…

… enigmatic, într-un turn de sticlă!

Nu, nu în niciun caz, nu. Asta e o idee, un mit care din păcate încă este foarte prezent în mințile noastre și în imaginea atribuită artistului, dar în realitate, nu. Arta este foarte prezentă în viața de zi cu zi, trebuie să ne implicăm în societate, trebuie să comunicăm, trebuie să ajutăm, să ne susținem între noi, generațiile noi de artiști trebuie susținute, noi la rândul nostru suntem susținuți, altfel toată această lume culturală s-ar stinge.

Radio România Muzical face acest lucru. Iată, Proiectul "Moștenitorii României muzicale" aduce acasă valorile. Ne bucurăm că ești aici și cânți la București chiar și după 20 de ani.

Mulțumesc!

Vreau să te întreb, după acest recital, ce ai în plan în următoarea perioadă?

Urmează să reiau Concertul nr. 2 de Rahmaninov într-o altă producție cu dans modern în Germania și avem planificate șase sau șapte concerte în această formație. Pe urmă, am câteva concerte în America de Sud, în Uruguai, cu Orchestra Națională din Uruguai și două recitaluri.

Și ce vei cânta acolo?

Concertul 3 de Prokofiev. Și, momentan, nu pot să confirm, dar sunt niște discuții pentru alte concerte în Statele Unite, dar din motive mai mult politice - și mă refer la actualitatea și la zilele în care trăim - nu știm foarte bine dacă se pot realiza acum, dar vor fi în cel mai rău caz reprogramate.

În România, după mâine seară ai ceva în vedere? Ai ceva în plan?

Sunt în discuții cu câteva filarmonici. Nu sunt confirmate, așa că aș prefera să nu dezvălui acum prea mult.

Am ales pentru finalul discuției noastre un moment de pe un album pe care l-ai lansat în anul 2020. Este un album înregistrat împreună cu profesorul tău, Grigory Gruzman. Ai cumva în plan vreun proiect de disc, acum că ți-am dat eu idee?

Mi-ați dat o idee foarte bună. Ăsta e un plan activ, da.

M-aș bucura să fie realizat un album cu acest program. Eu cred că în fiecare etapă a dezvoltării unui artist ar trebui să există un astfel moment în care trage linie și vede unde se aflăm.

Exact.

Alina Bercu, îți urez succes mâine seară!

Mulțumesc.

Te vom asculta cu mare interes mai ales că ai acest program minunat. De la ora 19, deci, dragi ascultători, la Radio România Muzical va fi transmis în direct recitalul Alinei Bercu de la Atenul Român.

Sper ca pe viitor să revii în România și să revii și în acest studio Radio România Muzical pentru a ne povesti despre proiectele tale.

Cu mult drag! Mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat și pentru invitație și oricând voi reveni.