Liliana Pispiris - realizatoare de emisiuni Radio România, în același timp membră timp de peste 25 de ani în Corul Național de Cameră "Madrigal", dar și rudă cu cel evocat. Despre relația sa cu Marin Constantin vorbește cu emoție și recunoștință, așa cum transpare din următoarele rânduri:

Sunteți membră de onoare a Corului "Madrigal", dar, în același timp, și nepoata lui Marin Consantin. Îmi imaginez că, deși la o primă vedere pare că v-aţi aflat într-o poziţie privilegiată, această situație nu a fost foarte ușoară pentru dumneavoastră.

Într-adevăr, sunt membră a familiei Marin Constantin, membră a "Madrigalului" destul de mult timp, din 1970 până în 1998, deci 28 de ani. Nu a fost ușor. În anumite momente îmi era greu să mă adresez, de exemplu, cu "maestre", când era ceva mai oficial, mi se părea un termen de apelare destul de distant. De ce? Pentru că fiind în familia Marin Constantin am crescut cu muzică corală, am trăit cu momentele pe care unchiul le povestea. Familia este mare, a fost foarte unită și este în continuare foarte unită. Bineînțeles că erau multe întâlniri la care venea și unchiul, ne povestea, ne aducea cadouri ș.a.m.d., așa că trecând în partea cealaltă ca membră a formației "Madrigal", normal că am luat cu mine toate aceste amintiri din familie și am încercat să fac, mai bine zis să am, o poziție corectă, să nu fiu duală, să fiu o bună coristă, o bună madrigalistă și colegă și, în același timp, și o bună nepoată. E clar că nepoată eram în afara "Madrigalului" și în afara turneelor, concertelor, tot ceea ce înseamnă "Madrigal". Am fost foarte mândră de acest lucru, și când colegii mei îmi spuneau nepoată, nu Liliana, mă simțeam tușată acolo, într-un ungher al inimii. Asta înseamnă că am vrut să fiu - ca membră a "Madrigalului" - cât mai bine pregătită, cât mai onestă și vreau să vă spun că nu am fost menajată de către unchiului meu în diverse situații mai puțin convenabile pentru mine.

De ce spuneți asta?

A fost o perioadă în care, în turnee, în concerte nu cânta toată lumea. Rămâneau ca rezerve două, trei, patru persoane. Am făcut multă vreme parte din acel grup care rămânea, dar a venit și anul 1977, cred, deci cam la șapte ani de după intrarea mea în "Madrigal", când am făcut parte din faimoasa formulă de 28 de persoane. Era o formulă pe care maestrul și-o construise foarte atent, o formulă care suna foarte bine, o formulă omogenă din mai toate punctele de vedere. Și cu această formulă de 28, dânsul putea să meargă sau să facă un concert rapid sau neanunțat cu mult timp înainte. Am participat la foarte multe momente importante pentru "Madrigal", foarte multe, tot ceea ce cuprinde istoria "Madrigalului" am trăit aproape în integralitate.

Cum vă simțiți în prezent în această dublă calitate?

Din perspectiva madrigalistei de acum, madrigalistă senior cum ne place nouă să ne spunem, pot să spun cu inima deschisă că sunt un om de care bunul Dumnezeu a avut grijă. Am avut noroc. Am avut noroc că am fost parte componentă a familiei Marin Constantin, am avut noroc că am cântat în "Madrigal", am trăit acele momente extraordinare, am avut noroc că am făcut parte dintr-o formație de elită, ceea ce nu este ușor și am avut noroc și am în continuare, pentru că am enorm de multe amintiri extraordinare despre viața pe care am trăit-o la "Madrigal".

Cum era Marin Constantin în cadrul familiei?

Nu am mai povestit următorul lucru: ştiți prea bine că maestrul a dirijat ansamblul tineretului, ansamblul UTM până a forma în 1963 corul "Madrigal", și a avut foarte multe plecări, festivalul de la Moscova, de la Viena, cred că Budapesta, dacă mi-aduc bine aminte și am primit cadouri, asta vreau să vă spun. Era extrem de galant. Toți copiii din familie au primit cadouri de la Moscova. Nu mai spun de surori, mama mea era una dintre cele două surori. Am primit un motan din blană naturală - sau mi se părea mie că este naturală, oricum țin minte gestul dânsului. Dacă și acum vă povestesc cu aceeași mare bucurie, înseamnă că a fost o jucărie care, atunci, la cei câțiva ani ai mei, mi-a umplut copilăria, cam săracă din punctul de vedere al jucăriilor. Cred că de aceea am o amintire frumoasă.

Veniți, de altfel, dintr-o familie în care talentul artistic s-a manifestat cam la toți membrii săi.

Familia Marin Constantin extinsă este o familie cu genă artistică. În familia noastră și acum sunt muzicieni, îl dau exemplu neapărat pe vărul meu Ion Marin, dirijorul de talie internațională. Sunt artiști plastici, sunt poeți, sunt interpreți, pianiști, violoniști, deci fac parte dintr-o familie cu genă muzicală. Ca să nu mai spun că bunica maternă, de fapt mama maestrului, care a cântat în corul bisericii, mama mea, Cornelia, a cântat în corul de cameră din satul Urleta pe care maestrul l-a înființat în 1943. După aceea, mama a cântat și în alte coruri, pentru că a fost cadru didactic. Deci sunt o prelungire a bunicii mele, sunt o ramificație a acestei gene muzicale sau artistice a marii familii Marin Constantin. Dacă am reușit să spun că dânsul a ținut familia unită asta este extrem de real.

Ecaterina Chirică menționa apreciativ iubirea și respectul maestrului pentru mama sa…

Dacă ar fi să dai de exemplu cuiva de bărbat care își venerează mama, nu doar și-o iubește, și-o venerează, acesta este maestrul Marin Constantin. Extraordinar! Atât de mult a iubit-o, a venerat-o, a respectat-o, a pus-o în valoare! Dânsa fiind văduvă de la 24 de ani, s-a ocupat numai de copii. Mamaia este un exemplu prin prisma modului cum a privit-o maestrul Marin Constantin, dar poate fi un exemplu pentru oricare tânăr căsătorit din ziua de astăzi. Sunt rare asemenea atitudini!