Cronici
Înapoi
AUDIO. Maratonul Bach - 12 ore în compania creației bachiene
Maratonul Bach, un proiect inedit ce se derulează la biserica luterană Pietati din Cluj-Napoca, a ajuns la cea de-a V-a ediție. Am răspuns cu entuziasm invitației inițiatorului acestui proiect, organistul Zoltán Horváth, astfel că sâmbătă am petrecut 12 ore în compania exclusivistă a muzicii lui Johann Sebastian Bach. Așa cum știți, 21 martie este ziua în care, în anul 1685, s-a născut Bach, dată declarată în 2013 ca Ziua Europeană a Muzicii Vechi, prilej cu care sunt organizate concerte tematice.
Programul Maratonului Bach este captivant, gândit astfel încât publicul să se bucure de o diversitate repertorială și timbrală, care oferă dinamismul necesar unei zile atât de încărcate.
La ora 10.00, pastorul bisericii a susținut un cuvânt de deschidere, primii muzicieni care au evoluat apoi fiind valoroși studenți ai Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima".
Un moment aparte l-a constituit programul educativ; în acest an, în premieră, un atelier de construit orgi. Sub îndrumarea organistului Gesztesi Tóth László din Budapesta, două grupe de copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani au asamblat, pe rând, o orgă în miniatură pe care profesorul a și testat-o, cântând o scurtă piesă de Bach. Copiii au fost încântați:
Ați mai văzut până acum vreo orgă?
"Nu, eu nu am mai văzut în viața mea o orgă."
Dar o altfel de orgă, o orgă mare…
"Da, am mai văzut."
Ați mai auzit și cum sună o orgă mare?
"Da."
Și cum a fost acum să o construiți de la zero, piesă cu piesă?
"Cea mai tare zi!"
"Mi-a plăcut foarte mult!"
Ți-ar plăcea să știi să cânți la un astfel de instrument?
"Da, eu cânt la pian și trebuie să merg și la școala de muzică."
"Și eu cânt la pian."
Și ți-ar plăcea vreodată să schimbi pianul cu orga sau să înveți să cânți și la orgă?
"O să încerc."
Mai stați să ascultați și alte concerte?
"Da."
Nu doar copiii care au participat la ateliere s-au numărat printre spectatorii recitalurilor din programul maratonului. Pe tot parcursul zilei, biserica superb luminată de soarele strălucitor a fost plină, foarte multă lume venind și asistând pentru un timp, în funcție de disponibilitate sau de preferința pentru anumiți artiști. Cum am mai zis și când vorbeam despre operă, la Cluj evenimentele destinate muzicii clasice se urmăresc în familie, indiferent de vârstă, așa că am văzut de la bebeluși la seniori.
În biserică există și un loc de joacă pentru copii, închis cu pereți din sticlă, cu izolare fonică, astfel încât totul este transparent, copiii pot auzi slujbele sau în cazul de față muzica, dar nu pot perturba, așa că micii spectatori mai luau și câte o pauză de joacă. Un du-te vino al spectatorilor pe tot parcursul zilei, dar într-un mod extrem de silențios, cu respectul cuvenit atât pentru spațiul sacru, cât și pentru artiști; chiar și aplauzele au fost potrivite, niciodată în pauzele dintre secțiunile lucrărilor.
De la orele prânzului, publicul a urmărit cu plăcere o serie de recitaluri; programul integral îl puteți asculta pe contul de YouTube al Maratonului Bach. Vă evidențiez doar câteva momente, poate cele mai frumoase și mai pline de sens din întregul program. În primul rând, biserica deține două orgi - orga barocă adusă recent din Chirpăr și restaurată, precum și orga mare, construită de Oscar Walcker, acesta fiind unul dintre cele patru instrumente din țară ce au același producător (celelalte fiind la Târgu Mureș și București - la biserica Luterană și, respectiv Ateneul Român); și această orgă mare a fost recent restaurată, fiind adăugat, la peste un veac de la construcție și cel de-al treilea manual. Ambele instrumente au fost puse în valoare, la orga barocă Amalia Goje Erdős interpretând cu aplomb o lucrare esențială pentru cultul protestant luteran - Misa pentru orgă (Clavier-Übung III). J. S. Bach a compus mult pentru biserica luterană, astfel că în programul maratonului s-au regăsit și creații sacre.
Două sunt instrumentele pe care le consider absolut ideale pentru a petrece o zi relaxantă în care să ne bucurăm pur și simplu de frumusețea muzicii; ambele s-au regăsit în desfășurătorul maratonului, cu interpreți admirabili. Mai întâi harpa, într-o încântătoare interpretare; Kati Kinga Szabo, harpista Filarmonicii "Transilvania" a oferit o transcripție a unei suite scrise în original pentru lăută, dar și șase corale. Apoi flautul, de-a dreptul fermecat de János Bálint; cred că este un privilegiu pentru studenții clujeni care, de trei ani, îl au profesor la Academia de Muzică. Muzicianul a fost prim-flautist și solist al Orchestrei Radiodifuziunii Maghiare și al Filarmonicii din Budapesta. În vârstă de aproape 65 de ani, János Bálint a ales partituri ce ne-au impresionat cu frumusețea și claritatea sunetului, frazare elegantă, deosebit de expresivă. Un virtuoz al flautului, János Bálint cântă pe un instrument modern, dar fabricat din lemn, dumnealui colaborând cu un fabricant japonez de flaute. Pentru cele două sonate prezentate a fost însoțit la clavecin de Erich Türk - binecunoscutul și apreciatul muzician clujean.
Printre invitați s-au regăsit și interpreți care cântă pe instrumente baroce, fiind pasionați de o abordare informată și profund documentată din perspectivă istorică; doar a deține astfel de instrumente nu este suficient, latura teoretică făcând diferența. Printre aceștia, doi dintre invitații din străinătate ai maratonului - muzicienii maghiari Katalin Kovács la clavecin și Sándor Szászvárosi la viola da gamba, acesta din urmă fiind cel căruia i se datorează includerea violei da gamba, în trei școli din Ungaria, ca instrument de studiu încă din perioada pre-universitară.
Concertul de închidere a fost susținut de Orchestra Barocă din Cluj, ansamblu înființat în pandemie de Csilla Szoverdi - șef partidă vioara I în orchestra Filarmonicii "Transilvania" alături de soțul său, Előd Kostyák - șef partidă violoncel în orchestra Operei maghiare din Cluj-Napoca, membrii ansamblului provenind, în mare parte, din cele două instituții menționate. Maratonul Bach este proiectul principal la care orchestra ia parte:
"Ne-am înființat înainte de primul maraton, în decembrie. Deci, primul maraton a fost în martie, iar noi în decembrie am avut primul concert."
"Bach Maraton este unul dintre proiectele permanente. Până acum, la toate edițiile festivalului noi am cântat concertul de închidere. Mai nou, suntem invitați la Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc. Cu toate că suntem la al cincilea an, toți au joburile lor și ne întâlnim doar când putem. Maratonul Bach este una dintre marile noastre oportunități, când ne bucurăm că putem să colaborăm cu niște artiști de excepție, care ne ridică ștacheta și ne prind în fluxul european al muzicii baroce interpretate…"
"… cât mai aproape de sonoritatea de acum câteva secole."
Din programul orchestrei au făcut parte Cantata BWV 202 (soliste soprana Melinda Sámson și oboista Hédi Bátki), fragmente din Arta fugii, precum și două concerte, între care cel cu nr. de catalog BWV 1043, un hit al muzicii din toate timpurile; alături de Csilla Szoverdi, solistă a fost starul acestei ediții - violonista Kati Debreczeni, care a asigurat și conducerea muzicală a ansamblului. Kati Debreczeni a revenit la Cluj după patru decenii, fiind plecată din țară din 1986, pe când era încă elevă la liceu. A fost pentru prima dată după atâtat vreme când a și acordat un scurt interviu în limba română, răspunzâdu-mi cu bucurie la întrebări, aceeași bucurie și voie bună care au însoțit-o pe tot parcursul concertului ce a încântat întreaga audiență. Kati Debreczeni a fost, timp de un sfert de veac, concert-maestră a prestigiosului ansamblu English Baroque Soloists, este unul dintre concert-maeștrii renumitei Orchestre the Age of Enlightenment, iar, din 2024, conduce și Corul și Orchestra Constellation - toate ansamblurile fiind înființate de Sir John Eliot Gardiner. Violonista Kati Debreczeni a mai revenit în România, dar doar la București, cu prilejul Festivalului Internațional "George Enescu":
În seara aceasta ați concertat la Cluj. Când ați fost ultima oară acasă?
"Eu, la Cluj, cred că nu am dat niciodată un concert ca profesionistă. Am dat concerte la școala de muzică și am plecat în 1986."
Când erați încă în liceu!
"Eram în liceu. Eram cu violoncelistul Előd Kostyák în aceeași clasă."
Iar în România ați mai venit, bănuiesc, la Festivalul Enescu împreună cu cel puțin unul dintre cele două ansambluri în care ați acțivat și încă mai activați.
"Am fost la Festivalul Enescu cu Adam Fischer, cu Orchestra the Age of Enlightenment. Orchestra a fost și anul trecut, dar eu nu am ajuns pentru că am fost cu altă orchestră, cu domnul Gardiner, dar orchestra mai vine și sper să mai venim împreună."
Cum a fost, din punct de vedere al emoțiilor, să cântați pentru prima oară în orașul în care ați fost elevă?
"A fost o seară minunată pentru mine. A fost o ocazie fericită să colaborez la un nivel foarte ridicat cu colegii pe care i-am lăsat când eram tineri. Și-acum ne întâlnim, facem muzică împreună. Și de la Filarmonica din Cluj, și de la Opera Maghiară de Stat s-au adunat colegii, care sunt foarte entuziaști față de cântatul în stilul baroc și cântatul pe instrumente istorice. Historically informed performance practice este ceva care se face în toată lumea, dar la Cluj ei au fost pionieri. Și a fost o ocazie foarte fericită să pot să colaborez cu ei și cred că am ajuns la un concert foarte special."
Maratonul Bach. Cum vi se pare această idee?
"E o idee fantastică, pentru că se celebrează geniul lui Bach. A scris pentru orgă, muzică de cameră, muzică vocală și muzică instrumentală. Dacă cineva ajunge pe o insulă pustie, muzica lui Bach ne dă tot ce avem nevoie. Există o arie, sau o sonată, sau un coral, sau o invențiune pentru două voci, sau o fugă de Bach pentru fiecare."
La final, am vorbit și cu violonista Ana Török - concert-maestra Filarmonicii "Transilvania" și prim-violonista cvartetului Arcadia, care mi-a împărtășit impresiile sale de spectator:
"Mă bucur foarte mult pentru această inițiativă a domnului Zoltán Horváth. Mi se pare un lucru fenomenal că putem auzi atâta muzică și așa de variată de acest mare compozitor."
Mi-a povestit și cum a fost perceput în familia sa atelierul de construit orgi. Ana Török fusese și de dimineață, împreună cu soțul său, violoncelistul Zsolt Török și cei doi băieți ai lor:
"La început ei nu știau la ce vin, nu puteau să-și închipuie ce se va întâmpla de fapt aici și, când au văzut că nu se vor uita, ci chiar vor lua parte activ la construirea unei orgi în miniatură, au devenit super-încântați. Și am văzut că toți copiii au fost foarte pricepuți. Construiau ca un fel de lego. Chiar le-a plăcut tuturor. Mi s-a părut un lucru nemaiîntâlnit până acum să poți construi un instrument în mai puțin de o oră."
La finalul acestui maraton, Excelența Sa, Zoltán Dezső Adorjáni - Episcop al Bisericii Evanghelice Luterane din România, s-a adresat întregii audiențe, seara încheindu-se cu un moment de rugăciune.
Impecabil organizat din punct de vedere logistic, proiectul a beneficiat de implicarea bisericii pe care Excelența Sa o conduce. L-am întrebat ce reprezintă acest proiect pentru Pietati, unica biserica luterană din Cluj-Napoca și nu numai:
"Bach în biserica luterană este acasă. El a compus pentru slujbele și liturghia luterană foarte multe piese cantate, oratorii ș.a.m.d. Deci, noi avem și o obligație morală de a reprezenta ca biserică muzica lui Bach. În al doilea rând, cred că, din punct de vedere muzical, cultural, pentru Cluj, pentru România este foarte important ca Bach să fie celebrat în mediul bisericesc, în acest mediu liturgic, unde de fapt se nasc majoritatea operelor pe care el le-a scris. Și ne bucurăm că am reușit să ajungem la a cincea ediție și sperăm ca în fiecare an să fie mai multe ediții și cu interpreți de peste hotare, din țară… Ne bucurăm că este un eveniment cultural deosebit."
Un proiect pe care vi-l recomand, Maratonul Bach poate fi ocazia de a petrece, chiar și o zi întreagă în compania unei muzici minunate, diversificate, cu interpreți de valoare; astfel, vă puteți desprinde de tumultul zilelor noastre, oferindu-vă tihna atât de necesară. Următoarea ediție - la anul, tot de ziua lui Johann Sebastian Bach.