Interviuri Înapoi

AUDIO. Irina Rădulescu - Invitata Săptămânii în Perpetuum mobile

Publicat: joi, 12 Noiembrie 2020 , ora 11.19

Artist tânăr, dedicată percuției și în special marimbei, instrument care deja a consacrat-o, Irina Rădulescu – Invitata Săptămânii în Perpetuum mobile - aduce publicului din România o serie de filme scurte inedite, o incursiune în universul sonor al unui instrument fascinant. Aceste filme vor putea fi vizionate în premieră națională, în perioada 11-20 noiembrie, de la ora 19:00, pe canalul de Facebook al Radio România Muzical și pe pagina de Facebook a artistei. Mai multe despre proiectul 'Lecția de Marimbă' am aflat de la percuționista Irina Rădulescu:


Bun găsit, Irina!

Bună seara, Lucian! Mă bucur să ne auzim și mulțumesc pentru invitație!


Vorbim despre lecția de marimbă. Este proiectul câștigător al Bursei Brătianu, oferită de Ministerul Culturii pentru domeniul muzică, și-ți propun să începem discuția de aici, de la această bursă. Cum a decurs totul?

Lecția de marimbă este, în primul rând, o bucurie foarte mare și o onoare pentru că, într-adevăr, este câștigătoarea acestei Burse Brătianu, care a fost acordată de Ministerul Culturii în luna septembrie. Și a pornit probabil de la reticența mea de a mă muta cu activitatea artistică în mediul online. Atunci când am intrat în lockdown, am fost printre artiștii care au refuzat să facă acest lucru și am zis că aștept cuminte să treacă totul și să îmi pot continua activitatea așa cum îmi place cel mai mult să o fac, adică în fața publicului. Evident că a trecut foarte mult timpși am înțeles că nu mai este cazul de așa ceva...


Din păcate!

... din păcate da, deocamdată. Și-atunci, m-am pus singură într-o postură destul de inconfortabilă la început, aceea de a crea un proiect exclusiv online.


Aș vrea să prezint pe scurt cv-ul tău. Ai studiat pianul la Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti" din București, apoi percuția la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din capitală și te-ai îndreptat în special spre marimbă. De ce ți-ai propus să faci acest instrument cât mai cunoscut?

Pentru că în România, din păcate, deși este foarte bine primit de fiecare dată și mă bucur să văd că oamenii care odată ce-l cunosc nu renunță la el și revin asupra lui de fiecare dată, cu toate astea instrumentul aici încă nu se bucură de popularitatea și aprecierea pe care le merită. Drept pentru care, și lecția de marimbă, ca orice alt proiect pe care-l pun la cale, nu reprezintă altceva decât o altă cărămidă pe care eu o adaug din partea mea acestei reputații pe care sper ca marimba să o capete și în România.


Și ajungem la Lecția de marimbă - proiect pe care-l numești, citez, "o incursiune în universul sonor al unui instrument fascinant". Cum este acest proiect structurat și cui i se adresează el?

Lecția de marimbă este o serie de zece filme scurte cu un scenariu original, scris de mine de altfel, care au ca scop popularizarea acestui instrument mai cu seamă în rândul copiilor și al tinerilor. Acum, dincolo de faptul că mă adresez copiilor, eu cred că acest mini-serial este foarte binevenit și pentru publicul adult. M-am gândit că, pe lângă copii, vor fi și părinți, și bunici, surori, frați. Și, din experiența mea personală pe care o am cu copiii, lucrez deja de câțiva ani cu ei, pot să spun că modalitatea prin care reușesc să mi-i apropii și să mi-i transform în prieteni este tocmai faptul că le propun să fim prieteni, adică mă aplec asupra lor dintr-o calitate de prieten, și-atunci ne poziționăm cumva la același nivel. Ei se deschid și comunicarea este optimă, motiv pentru care am ales să folosesc un limbaj prietenos și jucăuș și, desigur, presărat pe ici pe colo cu referințe către lururi pe care ei le cunosc - desene animate sau jocurile lor preferate. Dar, dincolo de limbajul ăsta prietenos, totuși le vorbesc destul de serios, ca și când aș discuta nu niște oameni mari.


Probabil că e un proiect la care te gândeai de ceva vreme. Spun asta pentru că ai activitate pedagogică deja; ești profesor de percuție la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" și știu că predai și la Școala nr.1 de muzică, tot din capitală...

"Iosif Sava".


... în această perioadă, cum se desfășoară cursurile de percuție online?

Din păcate, foarte greu, aproape spre imposibil. Sigur că tot ce înseamnă interacțiune între oameni acum, mutându-se online, este greu. Învățământul este foarte greu în condițiile astea, dar mai cu seamnă învățământul vocațional, pentru că noi la instrument ne bazăm foarte mult pe aceste întâlniri unu la unu. Și, pe lângă faptul că nu ne întâlnim, elevii mei sunt cei mai dezavantajați pentru că nu au instrumente acasă; pe de-o parte, nu există posibilitatea financiară de achiziție pentru că instrumentele de percuție sunt niște instrumente extrem de scumpe, dar și dacă am ignora aceată problemă, intervine problema studiului la aceste instrumente, pentru că nu poți să studiezi la un set de tobe într-un apartament. Și-atunci, copiii sunt privați și de instrumentele pe care ei le studiază; unii dintre ei chiar din luna martie, de când am intrat în lockdown, nu s-au mai întâlnit cu instrumentele până acum și mă îngrijorează foarte mult viitorul celor care urmau să facă performanță și acelor care deja aveau niște rezultate.


Rămânem la acest subiect, la perioada în care ne aflăm, și aș vrea să vorbim despre Legends. Ai spus ceva mai devreme că acest proiect a venit în urma reticenței tale de a trece în mediul online. A fost, până la urmă, un turneu - e vorba despre Legends - pe care l-ai încheiat în urmă cu o lună, cu flautistul Matei Ioachimescu și percuționistul Răzvan Florescu. Ai prezentat un program cu lucrări contemporane și transcripții rock. Pe scurt, o să te rog să-mi spui cum a fost primit proiectul și dacă duo-ul Percussionescu pregătește ceva pentru perioada următoare?

Planuri sunt întotdeauna și sunt foarte multe pentru că sunt genul de persoană care, în momentul în care lucrează la un proiect în dedsfășurare, imaginează în același timp și tot felul de alte viitoare posibilități. Acum aș vrea să fiu reticentă și să nu anticipez proiecte viitoare pentru că, iată, nu putem să ne bazăm pe nimic, totul se schimbă de la o zi la alta. Și spun asta pentru că ce s-a întâmplat cu proiectul Legends a fost o adevărată traumă pentru mine și pentru colegii mei deopotrivă, pentru că se lucra intens la proiect, care trebuia să pornească în aprilie, și evident că a fost suspendat, după care a urmat o perioadă de agonie pentru noi, din aprilie până în luna septembrie, când s-a întâmplat într-adevăr - o perioadă de agonie în care în fiecare zi exista posibilitatea să fie anulat, să nu se mai întâmple deloc. Și-atunci, bineînțeles că în momentul în care s-a întâmplat în septembrie, a fost cu atât mai mult o fericire foarte greu de descris.


Să revenim la Lecția de marimbă. Primul episod îl putem urmări în această seară, pe pagina ta de facebook și pe pagina de facebook Radio România Muzical. Va fi postat episodul începând cu ora...

Ora 19.00, cum vor fi de altfel și celelalte episoade. Vor fi postate până pe 20 noiembrie inclusiv, câte un episod pe zi, de la ora 19.00, pe ambele pagini și, posibil, și pe pagina Ministerului Culturii.


Îți mulțumesc tare mult că ai acceptat acest dialog, îți urez mult succes și sper să te revăd pe scenă cât mai curând, dacă totul va merge bine, dacă vom trece cu bine de această perioadă!

Și eu sunt nerăbdătoare bineînțeles și mulțumesc și eu încă o dată pe această cale Ministerului Culturii pentru oferirea bursei și pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect, dar și postului Radio România Muzical îi mulțumesc foarte mult pentru că s-a alăturat proiectului și pentru că mă ajută să-l răspândesc unui public foarte larg.