Interviuri Înapoi

AUDIO. Invitatul săptămânii la Perpetuum mobile, Ovidiu Andriș, managerul Asociației Tribul Artistic, in dialog cu Gabriel Marica

Publicat: miercuri, 4 Noiembrie 2020 , ora 19.52


Invitatul săptămânii la Perpetuum mobile este Ovidiu Andriș, un instrumentist care s-a specializat în realizarea de proiecte culturale, mai ales în Timișoara, dar proiectele sale au impact în toată țara. Bine ai venit, Ovidiu!

Bine v-am găsit! Mă bucur foarte mult să fiu alături de voi.


Ca să dăm un exemplu, unul dintre proiectele de anvergură națională este Romanian Chamber Orchestra, ajuns la cea de-a doua ediție.

Da. Noi îl numim al doilea proiect. Practic, am intrat în al doilea sezon cu acest proiect. Este unul de anvergură națională, dar sperăm și internațională de anul următor. Este un proiect foarte fain, care reunește muzicieni din diaspora, muzicieni români plecați în străinătate, care se întorc acasă și cântă alături de muzicienii locali și încearcă să facă ceva pentru țara lor.


Știm despre activitatea Romanian Chamber Orchestra și din prima ediție, și de anul acesta, de cursurile de măiestrie instrumentală, de cursul de dirijat cu maestrul Cristian Măcelaru, de concertele pe care le-ați avut în vară și de faptul că spuneați undeva că este prima orchestră din România care cântă integral de pe suport digital. Să vorbim despre celelalte proiecte pe care le-ați început în toamnă - le-ați și finalizat, de altfel - Festivalul Eufonia și Brass International Days!

Da, sunt două proiecte recent terminate. Eufonia este la a treia ediție anul acesta. A fost o ediție un pic mai restrânsă decât ne-am fi dorit, deoarece ne-am fi dorit să integrăm și partea de brass în Eufonia. Dar, din fericire, am putut să facem lucrul ăsta separat, partea de brass, și am putut să facem proiectul Brass Internațional Days - Brassy Business. Proiectul Eufonia de anul acesta a avut 20 de evenimente, cursuri de măiestrie, cursuri de muzicoterapie în regiunea de vest a României. Festivalul a ajuns la a treia ediție și este, practic, cel mai mare festival din regiunea de vest a României.


Este, de fapt, primul festival din România care integrează muzicoterapia în program, nu-i așa?

Da, este primul festival care face acest lucru și mă bucur foarte mult să o salut pe Angelica Postu prin acest intermediu. Ea este cea care a înființat prima asociație de muzicoterapie în România. Ea lucrează în cadrul Spitalului Charite din Berlin și ne bucurăm foarte mult. Chiar astăzi am primit un răspuns pozitiv privitor la o finanțare europeană câștigată să mergem prin sate și să facem sesiuni de muzicoterapie cu copii.


Haide să ne referim acum la proiectul pe care l-ați lansat de curând. Este un proiect adresat artiștilor liber-profesioniști - Scena din cartier. O inițiativă foarte frumoasă, mai ales în vremurile astea pe care le trăim.

Ea a fost generată în perioada lockdown-ului, când mi-am dat seama că foarte mulți colegi și prieteni de-ai mei nu au o sursă de finanțare și mi-am dorit să-i susțin, ne-am dorit noi, ca și organizație, să-i susținem. Am descoperit aceste apeluri tip răspuns rapid, fondurile sunt norvegiene, vin de la state donatoare cum sunt Norvegia, Islanda sau Liechtenstein, trei state donatoare, și ne-am gândit că ar fi o sursă foarte bună pentru muzicienii locali, să putem să-i susținem cumva, să le oferim o posibilitate și o remunerație pentru ceea ce fac, mai ales în perioadele de tipul ăsta.


Înțeleg că înscrierile continuă până în 6 noiembrie?

Da, până vineri, 6 noiembrie continuă înscrierile. În 7 noiembrie vom anunța artiștii participanți și, împreună cu unchiul meu, Johnny Bota, care este directorul artistic al acestui proiect, o să începem să încropim formații cu acești oameni, să cânte împreună. Concertele se vor realiza, din nefericire, online și vor fi pe durata a două luni - noiembrie și decembrie.


Ce număr de artiști este implicat în acest proiect?

În total vor fi 30 de muzicieni susținuți prin acest proiect. Ei fie vin ca și formație și participă în acest proiect ca și formație, fie o să trebuiască să facem noi regia artistică, să vedem cine cu cine poate să cânte și să facă aceste concerte.


Mi se pare mult mai onorantă pentru un artist răsplata pentru prestația artistică decât un ajutor primit. Sigur, el ar trebui să vină din partea statului mai ales în vremurile acestea, dar oricum artiștii liber-profesioniști au probleme de supraviețuire în această perioadă.

Da, și ei practic nici nu se declară. Nici nu știm foarte bine, nu avem o mapare foarte bună a sistemului independent, a muzicienilor sau a sectorului cultural independent în așa fel încât să știm care ar fi oamenii care ar avea nevoie de ajutor și asta mi se pare în momentul ăsta destul de vital. Măcar să-i știm pe acei 30 de muzicieni, să-i cunoaștem pe cei care sunt în situații grele și să putem - nu numai prin proiectul ăsta, dar și prin alte proiecte - să-i susținem, desigur.


Evident, și acest proiect ar trebui multiplicat la nivel național. Sunt sigur că și-n alte locuri sunt artiști care au mare, mare nevoie de sprijin. Știu că voi, Tribul artistic este asociația pe care tu o conduci, derulați și proiecte educative și vreau să ne referim la proiectele cu specific pentru educația muzicală. Unul dintre ele este Pavilion, nu-i așa?

Da, este Pavilion. El se află la a doua ediție. Prima ediție a avut loc fizic și am putut merge prin saatele din județul Timiș să cântăm pentru copii. El a conținut educaționale cu tineri artiști naționali. A doua ediție - dacă tot am pornit pe varianta de ediție - a fost susținută online, unde am creat șase emisiuni de educație muzicală pentru copii. A fost fix în perioada pandemiei, în luna mai anul acesta. Toată lumea era în casă, dar noi am închiriat o sală de spectacole și am început să filmăm, ceea ce a fost foarte palpitant. Toate proiectele pe care le-ați enumerat vin de la o nevoie identificată. Practic, noi am identificat nevoia aceasta de a aduce public tânăr în sălile de concerte și de aceea am pornit și acest demers cu Pavilion.


Și mai este un aspect, materialul muzical pentru exemplificări în clasă pe care cred că-l folosește profesorul de muzică - mă refer aici la profesorul de muzică din școlile de masă. Avem și noi, Radio România Muzical, un astfel de proiect. Este vorba despre "Ascultă 5 minute de muzică clasică", ce se desfășoară din 2014 în școlile din România. Pentru profesorii de muzică spuneai că există un proiect pe care-l aveți în plan pentru anul viitor?

Da. Am câștigat un proiect prin finanțarea Erasmus+, o finanțare europeană. Ne-am gândit ca la nivel de țară, cel puțin noi, ca și asociație, unde am putea contribui. Și unul dintre aspectele identificate este acesta, de a ajuta profesorii de muzică să aibă materialele didactice necesare de a preda în școli. Și, împreună cu trei parteneri, un parneret din Cipru, un partener din Grecia și unul din Franța, am depus acest proiect acum trei luni și am primit un răspuns pozitiv. Iar în anul 2021 și în anul 2022 vom lucra cu 120 de profesori de muzică din aceste țări și împreună cu ei vom crea materiale - video-uri, diverse jocuri pentru copii - care se pot folosi în școlile generale pentru profesorii de muzică. Să le oferim materiale în plus ca ora de muzică să devină foarte interesantă, ăsta ar fi targetul acestui proiect.


Muzica ne apropie, muzica vindecă, era un motto al concertelor Romanian Chamber Orchestra de anul acesta, nu-i așa? Personal, cred sincer că muzica e șansa și speranța umanității mai ales acum, în această perioadă.

Este o sursă de inspirație și o sursă și de vindecare, desigur.


Și dacă ne educăm copiii să înțeleagă muzica, poate că în viitor vom avea o societate mai bună.

Da. Pentru o societate mai bună trebuie ca în primul rând să ai contact cu cultura și, având în vedere că 87% din copiii din România nu au fost la un concert de muzică clasică, consider că putem schimba această balanță și este responsabilitatea noastră, ca tineri muzicieni sau oameni care am studiat în străinătate, să venim acasă și să încercăm să modificăm această balanță și să aducem mai mulți tineri în sălile de concerte.


Ovidiu Andriș, mult succes în realizarea proiectelor tale! Sper ca măcar o parte dintre ele, cum este și Scena din cartier, să se multiplice și în alte locuri din țară.



Interviu realizat de Gabriel Marica