ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviuri cu protagoniștii recitalului ce încheie proiectul „Mihail Jora - Timpul care apropie”

Publicat: vineri, 5 Noiembrie 2021 , ora 18.00

În data de 8 noiembrie 2021 are loc un recital ce încheie proiectul „Mihail Jora - Timpul care apropie”. Evenimentul reiterează un recital istoric ce s-a desfășurat în data de 8 noiembrie 1941. Protagoniștii acestui recital sunt pianiștii Daniel Ciobanu, Raluca Știrbăț și Ștefan Doniga, violonista Diana Jipa și soprana Laura Tătulescu. Aceștia ne oferă mai multe detalii despre programul recitalului, dar și despre concepția din spatele acestuia.

Ștefan Doniga, să ne vorbiți despre acest proiect și despre însemnătatea lui pentru un interpret!

Prezența în acest proiect este o bucurie pentru că acoperă mai multe fațete. Dincolo de latura artistică, de prezența într-un recital, personalitatea lui Mihail Jora este un simbol pentru cultura noastră, pentru școala muzicală românească și trebuie documentată, trebuie aflat cât mai multe lucruri despre o asemenea personalitate, despre un om care a marcat o epocă și care a deschis un drum important în școala componistică, în muzicologie, în tot ceea ce înseamnă înțelegerea muzicală românească. Așadar, participarea într-un astfel de proiect nu are cum să fie decât un motiv de bucurie și de încântare.

Veți urca pe scenă alături de soprana Laura Tătulescu, dar și alături de violonista Diana Jipa. Ce ne puteți spune despre lucrările pe care le veți interpreta?

În cea mai mare parte sunt lucrări de Mihail Jora, așa cum se și cuvine pentru acest moment festiv. Alături de Diana Jipa, partenera mea de muzică de cameră din ultimii ani, voi interpreta Mica suită pentru vioară și pian - o serie de patru lucrări de o frumusețe inedită, de o frumusețe aparte, caracteristică lui Mihail Jora, însă specifică perioadei respective. Cred că este o muzică extraordinar de atractivă și de interesantă pentru public.

Alături de Laura Tătulescu, este o primă experiență pe care eu o am și mă bucur tare, tare mult de lucrul acesta. De asemenea, cu ea voi interpreta un ciclu de patru lieduri de Mihail Jora care se plasează cam pe aceleași coordonate componistice cu Mica suită pentru vioară și pian, dar vor mai fi și încă două lucrări minunate, două bijuterii, două probe de filigran componistic din partea lui Paul Constantinescu și Gheorghe Dumitrescu.


Doamnă Laura Tătulescu, înțeleg că sunteți la prima colaborare cu Ștefan Doniga.

Da, așa este. Sunt foarte bucuroasă pentru că îl știu pe Ștefan după nume, după realizări... Întotdeauna a căutat să pună în valoare o muzică aparte și să aducă în atenție o muzică ce, din păcate, se face mult prea rar. De asta mă bucur foarte mult de colaborarea cu el, pe lângă faptul că este un pianist excepțional.

Cum se încadrează în repertoriul dumneavoastră aceste lieduri românești?

În primul rând, aș vrea să spun că ideea concertului, ideea de a recrea acest concert este o inițiativă excepțională; pentru că acest concert scoate la lumină un repertoriu cântat extrem de rar. Este de datoria noastră, a artiștilor, a organizatorilor, să aducem publicului un repertoriu nou, un repertoriu care nu se cântă de obicei, să aducem la lumină ceva inedit. Creația românească, din acest punct de vedere, există din abundență. Din nefericire, multe din aceste lucrări nu sunt publicate. Dar eu, pe oriunde am fost, am cântat lieduri românești. Și faptul că pot să scot acum la iveală acest repertoriu, mă bucură foarte mult pentru că este un repertoriu extrem de frumos, cu influențe folclorice care sunt implementate în sufletul românesc și este păcat să nu fie adus la viață.


Diana Jipa, având în vedere experiența pe care o aveți în interpretarea unor astfel de creații camerale românești, cum se raportează publicul la acest tip de recital?

Publicul este, în general, foarte receptiv, chiar dacă nu este foarte obișnuit cu așa ceva. Într-adevăr, publicul românesc este de cele mai multe ori familiar cu lucrări ale compozitorilor care reprezintă muzica universală. Întotdeauna am observat deschidere la nou, mai ales că Ștefan și cu mine am încercat să variem cât se poate repertoriul românesc, să nu ne axăm pe niște lucrări arhicunoscute.

Cum ați descrie această Mică suită? Este, mai degrabă, o lucrare necunoscută după câte îmi dau seama.

Este o lucrare cunoscută și necunoscută... acum ceva timp era abordată de către elevi mai mult, numai că ea este de o complexitate destul de mare; motiv pentru care, cu adevărat, ea nu prea a fost cunoscută, nu prea a fost abordată cu toată seriozitatea de care are nevoie și pe care o merită. Este o lucrare complexă ca sonorități, ca armonii, iar mersul viorii este oarecum un pic în antiteză, dar ele foarte frumos se țes împreună, aceste planuri sonore.


Doamnă Raluca Știrbăț, ce anume unește lucrările pe care le veți interpreta?

Ideea superbă de reiterare a acestui concert aniversar, care a avut loc în 8 noiembrie 1941, dedicat marelui om, pedagog și compozitor Mihail Jora - ca să-l citez pe Constantin Silvestri, "un mare om, niciodată îndeajuns prețuit" - această idee a fost cea care a stat la baza mini-programului pe care-l voi interpreta eu luni. E vorba de Suita Joujoux pour Madame de Mihail Jora, scrisă în 1924 și editată imediat la Universal Edition din Viena, și două lucrări de Constantin Silvestri, unul dintre ucenicii lui Jora și cel care a avut ideea acestui concert aniversar din 1941, anume Piesa de concert nr.3, dedicată pianistei Irina Lăzărescu, scrisă în 1944, și o piesă de tinerețe a lui Silvestri, celebrele deja Bacanale din 1933.

Cum vedeți această inițiativă - reiterarea unui recital istoric?

E o idee superbă și mă bucur că a pornit, cumva, de la o idee a mea pe care am pus-o în practică acum câțiva ani, la Konzerthaus în Viena, unde am realizat pentru prima dată un asemenea program cu muzică a compozitorilor români - nu doar Enescu, dar și alții - pentru că avem o muzică extraordinară, avem o pleiadă de compozitori români pe care chiar noi, românii, din păcate, îi cântăm încă mult prea puțin. De aceea, asemenea idei și asemenea concerte și asemenea programe sunt întotdeauna mai mult decât binevenite. Aș îndrăzni să spun că publicul din afară a fost extrem de entuziasmat și primește întotdeauna cu mare curiozitate și cu mare entuziasm această muzică; fie că e vorba de Jora, de Silvestri, de Paul Constantinescu sau alții.


Daniel Ciobanu, aș vrea să vorbim despre Allegretto rustico de Romeo Alexandrescu și Sonatina pentru mâna stângă de Dinu Lipatti. Ce ar trebui să știm despre aceste lucrări înainte de a le asculta în cadrul recitalului?

Să le luăm în ordine... În Sonatina pentru mâna stângă de Lipatti suntem în principiu plimbați prin diverse stări de spirit, picantizate îndeosebi de numeroase motive folclorice românești. În Allegro rustico de Romeo Alexandrescu, avem o lucrare, din nou, inspirată din folclorul românesc, dar față de Sonatina lui Lipatti... eu, cel puțin, regăsesc un spirit ezoteric mult mai puternic. Elementul misterului, al nevăzutului și imaginația care joacă feste dau un caracter aproape antigravitațional, care mă transportă într-o lume paralelă oarecum, în care nu mă mai simt efectiv prezent ca interpret la pian, ci mai mult ca un observator distant.

Lucrările ce se cântau în urmă cu 80 de ani aparțineau compozitorilor contemporani, acum nume importante ale istoriei muzicii românești. Cum ați descrie prezența muzicii contemporane în sala de concert astăzi?

Din fericire, am observat că au început să apară din ce în ce mai multe lucrări ale compozitorilor contemporani. Exemplul cel mai evident a fost chiar în Festivalul Enescu, care abia s-a desfășurat. Sunt de părere că e extrem de important să îi avem în vedere și să le cântăm muzica pe cât posibil. La urma urmei, muzica contemporană e oglindirea vremurilor în care suntem, aici și acum, și ne oferă cumva un sprijin emoțional cu care să rezonăm real și să ne simțim, la rândul nostru, înțeleși oarecum de această forță abstractă de manifestare care, eu zic, ne poate curăța mult mai în profunzime decât orice altă formă exprimată prin cuvinte.

Interviuri realizate de Petre Fugaciu