Programul Festivalului de Muzică Veche de la București continuă cu o raritate pe scena muzicală din România - un recital de teorbă, susținut de Xavier Díaz Latorre, unul dintre cei mai apreciați specialiști în muzică renascentistă și barocă. Evenimentul are loc în această seară de 25 noiembrie 2025 la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, începând cu ora 19.00. Xavier Díaz Latorre va concerta de asemenea și pe scena Sălii Radio, joia aceasta, ca membru al Ansamblului Hespèrion XXI, condus de Jordi Savall.

Propuneți publicului un eveniment cu totul aparte aici, la București - aparte pentru că sunteți un expert apreciat pe plan internațional în muzica Renașterii și Barocului; totodată, cântați la un instrument neobișnuit - teorba, iar programul pe care îl veți prezenta include lucrări din creația unor compozitori rar interpretați pe scena de aici - Giovanni Girolamo Kapsberger și Robert de Visée. Vorbiți-ne, vă rugăm, despre recitalul care va avea loc la Sala Auditorium și despre muzica pe care o veți aduce publicului.

Programul pe care îl voi prezenta la București reunește creațiile a doi dintre cei mai importanți compozitori pentru teorbă, acest instrument din familia lăutei - un instrument de mari dimensiuni, inventat la începutul secolului al XVII-lea.

Prima parte cuprinde lucrări ale compozitorului italian Kapsberger: toccate și variațiuni pe dansuri foarte populare la acea vreme - începutul secolului al XVII-lea. În partea a doua voi interpreta un repertoriu complet diferit: muzică franceză de Robert de Visée, compozitor la curtea de la Versailles în timpul lui Ludovic al XIV-lea și apoi al lui Ludovic al XV-lea. De Visée a fost profesorul de lăută și chitară al lui Ludovic al XV-lea. Voi interpreta suitele sale pentru teorbă - unele dintre cele mai frumoase lucrări pe care le-a compus.

Ne puteți descrie sunetul de teorbă și particularitățile acestui instrument, așa cum le percepeți dumneavoastră?

Teorba a apărut din nevoia unui sunet mai profund, mai amplu și mai grav decât cel al lăutei tradiționale - lăuta pe care o cunoaștem încă din Evul Mediu, de origine arabă, cu un timbru înalt, strălucitor.

La începutul secolului al XVII-lea, estetica muzicală se schimbă radical. Compozitorii se concentrează pe punerea în valoare a vocii printr-o nouă manieră de expresie, numită il recitar cantando, care era un tip de monodie acompaniată: o singură voce cântă cu claritate versurile unui poem deasupra unui acompaniament instrumental simplu. Pentru a sprijini vocea umană era nevoie de un instrument adecvat. Astfel ia naștere teorba, mult mai mare decât lăuta obișnuită - a mea, de pildă, măsoară aproape doi metri. Dimensiunea sa permite unui registru grav să se proiecteze mai bine. Exact cum contrabasul sau violoncelul se raportează la vioară, așa este teorba în comparație cu lăuta.

Am fost atras de profunzimea sonorității de teorbă. Sunetul teorbăi este profund, grav, foarte rezonant. Este un instrument care favorizează reverberația internă, ceea ce îi conferă o culoare sonoră cu totul aparte.

La București voi cânta pe un instrument construit de lutierul Jaume Bosser din Barcelona chiar anul acesta, în 2025. Este o piesă splendidă.

Săptămâna aceasta, joi, veți evolua de asemenea pe scena Sălii Radio, ca membru în ansamblul Hespèrion XXI, împreună cu Jordi Savall. Povestiți-ne despre istoria colaborării dumneavoastră cu această formație.

În 1997, eram student la Basel, când Jordi Savall m-a auzit într-un concert la academie - la Schola Cantorum Basiliensis. Mi-a propus imediat să cânt în ansamblurile sale. Am început cu orchestra Concert des Nations, de asemenea dirijată de el, tot în 1997, iar câteva luni mai târziu am intrat și în La Capella Reial și în Hespèrion - care pe atunci era Hespèrion XX, căci eram încă în secolul XX. De atunci, de aproape trei decenii, colaborez constant, îndeaproape cu Jordi Savall și am cântat împreună în întreaga lume.

Ce v-a atras inițial către sonoritățile muzicii vechi?

Am început cu studiul chitarei clasice, la 14 ani, atras fiind de sunetul instrumentului. În anii de studiu însă simțeam că îmi lipsește ceva - simțeam nevoia de a cânta mai mult în cadrul unui ansamblu. L-am auzit pentru prima dată pe viitorul meu profesor, Hopkinson Smith, într-un recital la Barcelona, cântând la lăută barocă. Acela a fost momentul în care am înțeles că vreau să devin interpret de muzică veche.

Mi-am terminat studiile de chitară în 1993, iar imediat după aceea am început studiul teorbăi și al altor instrumente istorice: chitara barocă, vilhuela, lăuta renascentistă, lăuta barocă. Ceea ce deosebește aceste instrumente este că sunt mai intime, mai apropiate - după părerea mea - de vocea umană. Sonoritatea lor este caldă, expresivă, ceea ce îmi place foarte mult. Iar faptul că aceste insturmente îmi permit colaborarea în multe formații de cameră m-a atras enorm, spre deosebire de chitara clasică, care oferă mai puține oportunități în această direcție.

Sunteți un maestru în arta instrumentală, ați studiat și dirijat coral și orchestral, sunteți un profesor respectat, de asemenea uneori compuneți... Ce vă motivează în această călătorie muzicală amplă?

Pentru mine, a fi muzician înseamnă a te bucura de muzică în toate formele ei, nu doar a cânta la un instrument. Predau încă de la 17 ani și consider că educația este una dintre marile mele vocații. În prezent, sunt profesor la Schola Cantorum Basiliensis, din Elveția.

În ceea ce privește compoziția, nu mă pot numi compozitor în sens profesional, dar sunt interesat de ea. Scriu mai ales pentru teatru, acolo unde muzica are un rol esențial în sprijinirea poveștii - am colaborat de mai multe ori cu compania La Fundación del Siglo de Oro din Spania.

Studiile de dirijat au venit din dragostea mea pentru muzică - pentru cea vocală și cea orchestrală. Am avut ocazia să dirijez ansambluri, orchestre, chiar și opere - la Barcelona, iar această formare m-a ajutat să înțeleg mai bine arta dirijorului.

Sunteți de multă vreme un prieten al Festivalului de Muzică Veche de la București. Cum vedeți rolul și evoluția lui în contextul peisajului cultural est-european?

Îmi face mare plăcere să cânt la București de fiecare dată. Avem deja împreună o istorie lungă, în special datorită prietenului meu Laurențiu Constantin, care m-a invitat în repetate rânduri - înainte de pandemie, în timpul pandemiei, online, și ulterior din nou, în diferite formule.

Observ, de la an la an, o creștere clară: ansambluri din ce în ce mai bune, o dorință evidentă de a progresa în toate direcțiile. Este un lucru important pentru România. Cultura este esențială în orice țară și nu peste tot primește sprijinul necesar. De aceea trebuie să susținem pretutindeni orice inițiativă care îmbogățește viața culturală.

Ce mesaj aveți pentru public înaintea recitalului de aici, de la București?

Dacă doriți să descoperiți o parte din patrimoniul muzical lăsat în urmă de strămoșii noștri din secolul al XVII-lea, cred că este o ocazie excelentă - de a auzi un instrument rar - teorba - și un repertoriu la fel de rar, cândva preferat de regii Europei.