Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu vocalista Maria Răducanu
Maria Răducanu ne pregătește un "Altfel de Crăciun", duminică seara, la București, în sala Tagpandora, de la ora 19.00. Pentru mai multe dezvăluiri legate de acest eveniment o avem cu noi la telefon chiar pe Maria Răducanu. Bine te-am găsit, Maria.
Bine v-am găsit și eu și vă mulțumesc pentru invitație.
Îți propun să începem pe un ton mai utilitar. Unde se află această sală, Tagpandora?
Sala Tagpandora, care s-a deschis în luna mai a acestui an, se află pe strada Biserica Amzei nr. 21-23.
În centrul capitalei.
Da. Este aceeași intrare într-o curte, în care se află și niște birouri ale Institutului Cultural Român, pentru cei care nu nimeresc adresa.
Va fi o seară de colinde, dar cunoscându-te, suntem siguri că va fi ceva atipic. Ce ne poți spune despre programul pe care l-ai pregătit?
Este un Crăciun altfel, habar nu am de ce, poate pentru că eu cânt anumite colinde pe care am ajuns să le iubesc, după ce am făcut tot felul de cercetări prin cărți și prin arhive de folclor. În afară de colinde vor mai fi câteva cântece care se adaugă frumos acestei invitației ale mele de a intra în sărbători cu sufletul curat și cu un pic de bunătate.
Într-adevăr este nevoie. Referitor la colinde, aș dori să mai spun că tu ai și un album mai vechi întreg de colinde, dar și pe alte discuri ale tale ai strecurat câte două-trei colinde.
Da. La fiecare concert cânt măcar un colind dintotdeauna. Ce mai pot să spun este că aceia care susțin că urăsc colindele sunt așteptați la concertul meu, pentru că s-ar putea să își schimbe părerea. Eu îi înțeleg foarte bine pe cei care spun că urăsc colindele, pentru că în luna decembrie ești bombardat cu colinde, care și-au pierdut demult scopul primar și au devenit arginți zornăitori în buzunarele colindătorilor. Să vină la concertul meu.
Da, este o invitație interesantă pentru un anumit segment de public. Până la concert propun să ascultăm aici la Radio România Muzical o piesă numită Sus, în poarta Raiului. Titlul sună cunoscut, dar este cu totul altceva decât cunoaște marea majoritate a publicului. Poți să ne spui mai exact despre sursa acestei piese? Cum ai găsit-o, cum ai interpretat-o?
Sursa acestei piese este o carte de colinde și cântece de stea, publicată prin 1930 cred, de Sabin Drăgoi, care cuprinde tot felul de colinde din Ardeal. M-am tot inspirat din cartea aceea, am tot ales colinde.
De-acolo provin multe colinde din repertoriul tău.
Da.
Îți mulțumim pentru acest interviu și îți repetăm invitația, duminica aceasta, de la ora 19.00, la sala Tagpandora.
Strada Biserica Amzei, 21-23. Se intră în curtea în care se află și Institutul Cultural Român și găsiți acest club tânăr. Vă mulțumesc și eu foarte mult și să aveți sărbători dalbe.