Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Vlad Mateescu, director general al Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești

Publicat: joi, 16 Octombrie 2025 , ora 10.27

În această seară debutează cea de-a XX-a ediție a Festivalului de Jazz de la Ploiești. Pe scenă se vor afla invitați de mare valoare din țară și din străinătate, dar pentru mai multe detalii discutăm cu domnul Vlad Mateescu, director general al Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești. Bine v-am regăsit la Radio România Muzical.

Vă mulțumesc din suflet pentru invitație, care de fiecare dată mă onorează și mă bucură, cu atât mai mult cu cât pot vorbi despre filarmonică și în cazul acesta despre Ploiești Jazz Festival.


Începem astă seară, deja artiști români și străini pe scenă, vor fi două recitaluri, prima seară dintre cele patru de festival de la Ploiești.

Este un festival de data aceasta de patru zile, nu de cinci ca în alte ediții. Aș vrea să punctez un anume lucru, faptul că noi, ca și anul trecut, și anul acesta am căutat să găsim soluții, deși tot ceea ce ține de cultură este din ce în ce mai dificil și în sensul finanțărilor. De data aceasta, filarmonica, împreună cu câțiva parteneri, mă refer aici la ONG-uri au reușit să depună niște proiecte pentru a obține finanțare nerambursabilă, un proiect depus de către asociația ACS Arhivarul și Ploiești Jazz Club 1968 și, bineînțeles, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești și Filarmonica din Ploiești. Este un eveniment care are loc cu intrarea liberă, un aspect foarte important, și pe această cale invit pe toată lumea să fie alături de noi. Astăzi deschidem concertul cu un proiect care se numește Jazz on the Big Screen, cu Mihaela Alexa la voce, Ploiești Jazz Trio, compartimentul nostru de jazz, cu Sorin Zlat - pian, Răzvan Cojanu - contrabas, Laurențiu Ștefan - tobe și, bineînțeles, Orchestra Simfonică a Filarmonicii, dirijată de maestrul Constantin Grigore. Aceasta este prima parte, urmând ca a doua parte să fie un concert al unei formații din Israel, Omri Mor Trio, A Song for Benji, o incursiune sonoră în culorile, contrastele și libertatea jazz-ului modern.


A doua seară, din nou, o trupă străină și alta de la noi din țară, dacă ne puteți spune despre cine este vorba.

Ben Chawes Quartet sunt niște artiști remarcabili. Au mai fost la Ploiești în urmă cu foarte mulți ani și ne-am bucurat să îi putem readuce, mai ales în aceste momente, iar seara se va închide cu un proiect de jazz-rock, Platonic Band, Geometry of Creation, un proiect care îl are în primă ipostază, desigur, pe marele chitarist Nicu Patoi. Sâmbătă, 18 octombrie, vom merge cu ceva tributuri, tributuri pentru Charlie Parker și Richard Oschanitzky, Revedere 85 Album. Mergem într-o incursiune, inclusiv a jazz-ului românesc din anii '60-'80, bineînțeles, într-o primă fază cu un omagiu adus unuia dintre părinții jazz-ului modern, fiind aici vorba, desigur, de maestrul Charlie Parker. Duminică, închiderea festivalului se va face, în primă fază, în prima parte, cu Ploiești Jazz Trio, The Power of Three, un proiect dedicat prieteniei și armoniei dintre trei muziceni cu adevărat emblematici, care au colaborat pe marile scene ale lumii cu mari atiști, iar în închidere vom avea, din Germania, pe Matti Klein Soul Trio, Bouncin' In Bubbleverse, un final exploziv de festival, cu ritmuri vibrate și sonorități clar surprinzătoare. Acest festival, pe lângă concertele propriu-zise, are și o dimensiune educativă și o dimensiune expozițională. Această ediție aniversară are o serie de activități educative dedicate tinerilor, parte a programului Edu Musik al Filarmonicii Ploiești, sub îndrumarea promotorului de jazz Lucian Sabados. Sunt foarte multe proiecte pe care le-am dedicat copiilor. Desigur, avem și o expoziție de fotografie, Istoria jazz-ului la Ploiești. Ploiești Jazz Festival se desfășoară, de asemenea, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.


În încheiere să adăugăm că toate serile de festival pornesc de la ora 19.00, iar locul desfășurării este sala Ion Baciu de la Filarmonica din Ploiești.

Exact, pentru cei care nu sunt din Ploiești sau nu pot să facă deplasarea la Filarmonica din Ploiești, vom avea prin platforma proprie Virtual Concert Hall, vom avea și transmisiunea live a concertelor în regim gratuit.

Interviu realizat de Viorel Grecu