Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonistul Vlad Maistorovici, fondatorul TranSimfonia

Publicat: miercuri, 13 Ianuarie 2021 , ora 11.59


Videoclipul Simfonia de lockdown și concertul Colinde fără cuvinte sunt cele două proiecte de debut ale TranSimfonia - un ansamblu cameral fondat în 2020 de către violonistul Vlad Maistorovici. Muzicianul ne-a oferit mai multe detalii despre această inițiativă în interviul următor.


În 2020 a luat ființă, la inițiativa dumneavoastră, ansamblul TranSimfonia. Vorbiți-ne despre componența acestuia și despre cum a apărut ideea înființării lui!

Ideea înființării TranSimfonia este mai veche, dar iată că acest an ciudat, atipic, în care pandemia ne-a creat anumite limitări, a precipitat apariția acestui ansamblu; chiar primul proiect pe care l-am încercat în carantină... e vorba de un videoclip realizat în vară și lansat la vibrate!festival ceva mai târziu, Simfonia de lockdown. Componența ansamblului este flexibilă pentru că ideea este să abordăm partituri contemporane, partituri noi și muzica ultimului secol, unde oferta de repertoriu este foarte variată. Și-atunci, ansamblul în fiecare proiect se va adapta, își va schimba puțin componența, chiar dacă, sigur, avem un nucleu de muzicieni și de parteneri care este nucleul dur al ansamblului și al proiectului.


Spuneați că ceea ce definește ansamblul este predilecția pentru muzicile contemporane. Care au fost premisele ce v-au condus spre această alegere?

Această inițiativă vine, cumva, în continuarea colaborărilor pe care le-am avut la vibrate!festival, unde am format un public care este interesat de așa ceva. Însă dacă la vibrate!festival întotdeauna muzicile noi sau ideile noi au venit și sunt în colaborare, în tandem cu muzica veche, cu repertoriul consacrat al tuturor timpurilor, TranSimfonia urmărește să se concentreze pe nou și pe inovație. Situația în care încă ne aflăm din cauza crizei sanitare are două efecte. Pe de-o parte, cred că ne face să apreciem mai mult experiența întâlnirii cu publicul fizic, concertele simfonice, toate lucrurile de care în mod normal ne bucurăm. Însă, pe de altă parte, ne provoacă să ne punem și niște întrebări. Cum putem face ceva nou, cum putem cuceri noi teritorii chiar și în acest domeniu care este în mod special al muzicii clasice, influențat de tradiție și orice lucru nou trebuie să fie foarte conștient de tradiție și de istorie? Iar acest gen de situație, acest gen de eveniment poate să genereze astfel de laboratoare, astfel de experimente și chiar noi descoperiri, noi cuceriri.


Interviu realizat de Alexandra Scumpu