Violonistul Valeriy Sokolov susține miercuri, 15 octombrie 2025, un recital alături de pianista Maria Diana Petrache, la Ateneul Român. Programul serii aduce în prim-plan creațiile a doi compozitori celebrați anul acesta, Maurice Ravel și George Enescu. Muzicianul ucrainean a vorbit despre program, dar și relația sa cu România și publicul român într-un interviu acordat Anei Sireteanu.

Acum 20 de ani câștigați Concursul Enescu, anul 2005 marcând începutul unei lungi relații cu România. Aș dori să ne spuneți cum vă amintiți acea experiență prin prisma artistului care sunteți astăzi și cum ați descrie importanța acestei reușite în cariera dumneavoastră?

A fost unul dintre cele mai importante momente din viața mea în general și, de atunci, România este o țară foarte importantă pentru mine, nu doar datorită personalității artistice a lui Enescu, dar și grație acestei competiții și vieții muzicale pe care am trăit-o în România din 2005 și până acum, timp în care am revenit aproape în fiecare an pentru a concerta pe diverse scene din țara dumneavoastră. De asemenea, sunt foarte mulți muzicieni români pe care i-am cunoscut pe parcursul timpului care mi-au arătat bogăția culturală a României, dragostea publicului și artiștilor români pentru muzica clasică. Deci tot acest cumul a fost pentru mine o experiență foarte importantă care mi-a schimbat viața.

Susțineți pe scena filarmonicii bucureștene un recital care îi celebrează deopotrivă pe Maurice Ravel și pe George Enescu, un program pe care l-ați prezentat și la Sinaia, în cadrul ediției din 2025 a Festivalui Enescu. Cu această ocazie, reluați colaborarea cu pianista Maria Diana Petrache. Cum ați descrie relația artistică cu muziciana?

Colaborarea noastră a început acum mai mult timp, prin 2022, deci suntem deja în al patrulea an în care cântăm împreună și am susținut recitaluri deja la Sinaia, cum ați spus, dar și la Târgu-Mureș. De asemenea, am invitat-o pe Maria Diana să vină să cântăm în Europa de Vest, iar apoi mi-a întors invitația de a reveni în România și a susține recitaluri împreună. Deci suntem parteneri de scenă și prieteni buni. Pot spune că este una dintre cele mai strălucite pianiste române ale generației sale. Pe lângă inteligența și tehnica sa remarcabilă are și această perspectivă occidentală, datorită studiilor sale la Hanovra. Aș spune că este urmașa pianistelor române atât de cunoscute și apreciate astăzi, care au influențat atât școlile pianistice din Europa de vest, cât și pe cele din est. Deci cred că poate fi continuatoarea acestei tradiții a pianisticii feminine.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica lui Enescu?

Muzica nu este separată de personalitatea sa. Ceea ce mă impresionează pe mine este anvergura personalității sale, care a fost întotdeauna foarte bine îmbinată cu firea lui introvertită și modestia sa, cu calitățile sale umane, dar și cu geniul lui muzical. De asemenea, este un exemplu din punct de vedere uman, o persoană care nu și-a uitat rădăcinile. La toate acestea se adaugă sensibilitatea sa deosebită, astfel că muzica este rezultatul acestei incredibile personalități. Dacă vorbim despre Sonata a III-a este incredibil cum a încorporat într-o piesă de muzică clasică muzica lăutărească, ceea ce s-a dovedit a fi un experiment foarte reușit. Sunt unul dintre cei care au fost mișcați de personalitatea lui Enescu și iată că după 7 decenii de la dispariția sa, este atât de prezent în conștiința noastră. Deci sunt unul dintre probabil miile de persoane care suntem emoționați de muzica sa. Ca să nu mai vorbim despre Festivalul ce-i poartă numele, una dintre cele mai ample serii de evenimente, care dovedește o dată în plus anvergura personalității sale.

Este cunoscut faptul că Ravel și Enescu au fost colegi la Conservatorul parizian, astfel că v-as întreba cum vedeți stilurile celor doi compozitori și alăturarea muzicii lor? Considerați că există o legătură între Tzigane și Sonata a III-a de Enescu?

Întreaga poveste a compozitorilor influențați de muzica lăutarilor este deja o temă în sine. Fie că vorbim despre Brahms, Ravel sau Enescu, care nu este doar influențat, el are spiritul lăutaresc în cântatul său la vioară și în muzica lui. Deci putem spune că a fost influențat în mod natural de această tradiție încă din copilărie. Toți compozitorii care s-au aplecat asupra temei muzicii lăutărești au încercat tot timpul să înțeleagă cât mai bine acest fenomen al omului care ia vioara în mâini și prin muzică își duce gândurile departe de sine, precum și destinul zbuciumat al acestui popor, romii, capturat mai întâi de Spania și apoi de alte popoare îndepărtate.

În cazul lui Ravel, imaginația sa merge mai departe de stilul său, Tzigane fiind expresia unui mix cultural între influențele franceze, spaniole și cele ale unor muzici provenind din locuri îndepărtate, pe care Ravel le-a cunoscut la Expoziția Internațională de la Paris. La Sarasate sau Brahms putem observa alte fațete ale acestei teme, iar la Enescu este ceva unic. El conferă acestei muzici mai multe valențe, la care se adaugă profunzimea sa creatoare. Enescu nu a preluat doar melodii și ritmuri specifice, ci a mers mai departe, înțelegând structura acestei muzici. Este incredibil modul în care redă improvizația unui lăutar și felul în care a reușit să păstreze totodată această onestitate a muzicii est-europene și modestia care îl caracterizează. De asemenea, în această lucrare nu simți amprenta compozitorului, ceea ce este dovada faptului că a ilustrat cel mai bine această tradiție, după părerea mea. Desigur că și Ravel a redat foarte bine culorile acestei muzici, dar cred că Enescu a valorificat mai multe fațete ale acestei influențe. Deci aș spune că Enescu este câștigătorul în această competiție de a prelua muzica lăutărească într-o lucrare de muzică clasică.

Ați revenit adesea în România pentru a concerta în cadrul Festivalului Enescu. Cum ați descrie interacțiunea cu publicul român?

Cred că este un public foarte cultivat, care apreciază muzica bună, iar Festivalul Enescu reprezintă simbolul a ceea ce România este astăzi: vrea să cunoască tendințele bune de peste granițe, dar le aplică trecându-le prin filtrul tradițiilor sale. Partea de afaceri încă nu a sufocat sfera culturală a României și sper că nu o va face niciodată. Cred că publicul este foarte autentic în România!