Violonistul Valentin Șerban - calificat anul acesta în semifinala Concursului Internațional "George Enescu" -  și pianistul Ioan Dragoș Dimitriu vor susține un recital online, ca parte a stagiunii de marți seara, organizată de Filarmonica "George Enescu".

În primul rând aș vrea să vorbim despre program. Am observat o diversitate de stiluri. Este vreo temă de la care ați plecat sau un fir narativ pe care ați dorit să-l explorați?

O parte din repertoriu sunt lucrările pe care eu și cu Dragoș le-am cântat la concursul Enescu. Niște lucrări care ne sunt foarte dragi, Sonata a VII-a de Beethoven și Fantezia de Schumann, care este, probabil, lucrarea mea preferată. Din câte știu, ne-am gândit să intercalăm cu mai multe piese de Debussy acestea, oferind așa un contrast foarte mare de sentimente și de senzații. Sper să poată fi transmise și în mediul acesta online. Din păcate, nu va fi un concert cum ar trebui să fie un concert, cu public.

Ioan Dragoș Dimitriu este pianistul alături de care veți susține recitalul. Să ne vorbiți despre relația pe care o aveți cu acesta. Când ați început să colaborați?

Eu și cu Dragoș ne știm de foarte mulți ani. Poate mai bine de 10-15 ani. Ne știm de când am avut noi liceul de muzică din Brașov. N-am fost în același an, dar am avut niște cursuri comune și am și cântat împreună, nu foarte mult, dar încă de pe vremea aceea. Dar s-a concretizat așa o relație profesională și nu numai, ci și de o foarte bună prietenie. Să zicem, în ultima jumătate de an, când, probabil niște idei și scopuri comune ne-au adus împreună.

Înțeleg că recitalul de la Sala Mică, va fi mai întâi înregistrat și apoi transmis online, corect?

Da. Noi vom înregistra marți dimineață.

Cum sunt artiștii în perioada aceasta, fără contactul cu publicul?

Este o situație dificilă. E total ieșit din comun să faci pe termen lung concerte fără public. Aș putea spune că este anormal, pentru că există un schimb, un schimb de energie în timpul unui concert. Trebuie să existe un receptor, iar acesta, după părerea mea pierde foarte multe senzații în mediul online. Sunt niște senzații, sentimente, niște stări care cred că nu pot fi transmise decât live. Sigur, sunt emoțiile acelea pe care publicul le dă. Așa, cânți pentru sala goală, chiar dacă știi că dincolo de o cameră de filmat, de un laptop ești urmărit, dar e o anumită senzație și iată, că nu duce nicăieri. Dar trebuie să ne obișnuim și cu asta, din păcate.