Veți interpreta la București Concertul nr. 1 pentru vioară de Dmitri Șostakovici. Șapte ani a durat, de la momentul terminării, ca lucrarea să fie interpretată public, din cauza turbulențelor socio-politice ale vremurilor respective. Iar la prima audiție, în 1955, concertuls-a bucurat de un succes extraordinar. Cum ați explica farmecul acestei lucări?

Nimeni nu își poate explica asta pe scurt, în termeni simpli. Probabil ar fi mai ușor să explic interpretând piesa. Dar în legătură cu acest concert incredibil, care este una dintre lucrările desăvârșite ale repertoriului violonistic,uneori mă gândesc că trebuie să fi fost "șoptit" de Sus. E mai mult decât un concert, este o simfonie în care vioara dă glas marii majorități a emoțiilor umane, tragediei și fericirii - toate la un loc. Dincolo de bucuria pe care o am, interpretând această lucrare, mă simt de parcă aș trăi o întreagă poveste de viață.

Când abordați materialul muzical al acestei lucrări, luând în considerare intensitatea emoțională și întunecimea expresiei, aveți în minte un sunet mai brut sau unul mai cizelat, elegant dar mai reținut?

Cred că sunetul reprezintă viziunea fiecărui interpret asupra lucrării. Urechea este unealta cu care judecăm. E greu de spus. Sunt multe criterii la mijloc. Cred că starea emoțională și procesul de pregătire interior, dinainte de concert,reprezintă cheia în a alege.

Cum ați descrie acest proces interior de pregătire dinaintea interpretării concertului de Șostakovici?

Aceasta este meseria noastră, așa că este greu de descris. Cel mai important este să cunoști perioada istorică în care a fost scrisă o piesă, condițiile, momentul de viață ale compozitorului.Odată ce analizezi lucrarea propriu-zis, odată ce "sapi" în partitura orchestrală, trebuie să acceseziaceste cunoștințe, să faci apel la fantezie și la un fel de instinct. Prima parte a concertului este o nocturnă - un cântec al nopții, pe de-o parte. Dar, totodată, trebuie să avem în minte vremurile respective - anii 40', ne putem imaginea teroarea acelei perioade. Noapte de noapte, oamenii așteptau cu urechile ciulite, auzeau sunete de pași și ascultau încordați. Dacă pașii treceau dincolo de ușa ta, simțeai ușurare, bucurie. Însă acest sentiment pozitiv era mereu precedat de o frică incredibilă. Nu era cu putință să dormi, odată ce auzeai zgomotul greoi al pașilor. Asta reprezenta noaptea în vremea respectivă.

Ați interpretat Concertul nr. 1 pentru vioară de Șostakovici de nenumărate ori pe parcursul carierei dumneavoastră - l-ați înregistrat în 1995, împreună cu Orchestra Halle dirijată de Kent Nagano, l-ați cântat de asemenea chiar și fără dirijor, în 2014, împreună cu Ochestra Simfonică Academică din Novosibirsk și în multe alte ocazii. Cum a evoluat perspectiva dumneavoastră asupra acestei lucrări de-a lungul timpului?

Cu toții ne dezvoltăm odată cu trecerea anilor petrecuți alături de partitură, iar eu nu sunt o excepție. Bineînțeles că am ajuns la înțelesuri noi. Dar cred că în parcursul meu muzical, un punct cheie l-a reprezentat oportunitatea de a cânta împreună cu maestrul Rostropovici și de a petrece timp alături de el. Cred că a reușit prin viziunea lui și prin cunoștințele sale să-mi schimbe cu adevărat perspectiva asupra muzicii, în general. Eram foarte tânăr la vremea respectivă. Dar încă cred cu tărie că timpul petrecut împreună cu Rostropovici a fost unul dintre punctele hotărâtoare în devenirea mea de muzician, în a ajunge interpretul care sunt în ziua de azi.

Ați devenit, la rândul dumneavoastră, un mentor al noilor generații. Care ar putea fi un sfat pentru tinerii interpreți ai zilelor noastre?

Că nu există scurtături, din păcate sau din fericire. În ceeea ce privește studiul, nu funcționează. Îngăduie-i timp minții tale. Cred că ar fi cel mai important, mai valoros lucru pe care să îl ai mereu în atenție.

Ați fost invitat în mai multe ediții ale Festivalului George Enescu, ați mai fost la București. Cum priviți revenirea în România?

Cred că Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai importante festivaluri în care am cântat. Am amintiri incredibile de la fiecare ediție la care am participat. Cred că publicul din București este foarte răsfățat de concerte susținute de mari artiști. Aștept cu nerăbdare să cânt aici. Pentru mine, această senzație se traduce, deopotrivă, într-un sentiment de deschidere și într-o seriozitate aparte. Toate aceste emoții iau naștere în corpul meu acum.

Sunteți un susținător important al muzicii contemporane - ați interpretat numeroase lucrări în premieră.

Despre asta este vorba în cadrul festivalului pe care l-am creat acum mai bine de 12 ani, în orașul meu natal - Novosibirsk. Dedicarea noastră față de muzica nouă reprezintă un concept de bază al festivalului. În fiecare an, încercăm să facem ceva important pentru a îmbogăți repertoriul muzical. Există atât de mulți compozitori care răspund apelului meu. La momentul actual avem deja o foarte amplă listă de lucrări noi, incredibil de frumoase. Am lucrat cu mulți compozitori fenomenali. Voi aminti doar câțiva: Lera Auerbach, Benjamin Yusupov, Sofia Gubaidulina, Arvo Pärt, Ilya Demutsky. Așadar, mulți compozitori contemporani extraordinari, ale căror lucrări le-am cântat în premieră în cadrul Transsiberian Arts Festival. Cred că reprezintă un frumos câștig al festivalului nostru, în primul rând, dar și al orașului. Sunt foarte mândru de asta și foarte fericit.

Ce alte proiecte aveți în desfășurare?

În primul rând, concertele planificate în cadrul stagiunii actuale. Bineînțeles, deja dezvolt și programez în mintea mea următoarea ediție a festivalului. De asemenea, mă așteaptă un număr de masterclass-uri, la vară. Așadar, pot zice că pe toate părțile, programul este destul de aglomerat!

Din punctul de vedere al unui violonist de talie mondială, mentor și director de festival, ce însemnătate are actul muzical în vremurile noastre?

Pe de-o parte, pentru noi muzicienii, a face muzică nu reprezintă doar o pasiune, ci modul nostru de viață. Nu am fi aceiași oameni dacă nu am cânta. Pe de altă parte, pentru mulți oameni care apreciază muzica, aceasta poate fi o cale de alinare, cred. Totodată, consider că muzica nu are o limbă anume, o orientare politică, ci este ceva ce se trasnmite de la inimă la inimă. Acum sunt foarte populare rețelele peer to peer, iar noi în muzică avem de la suflet la suflet. Este o experiență emoțională foarte directă, nemijlocită. Pentru mine, ca artist, viața fără muzică nu ar fi la fel, probabil ar avea mult mai puțin sens.