Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonistul Ștefan Șimonca-Oprița

Publicat: luni, 18 August 2025 , ora 15.06

Violonistul Ștefan Șimonca-Oprița, câștigător al bursei "Moștenitorii României muzicale" în anul 2022, a avut ocazia de a înregistra "Integrala lucrărilor pentru vioară solo de George Enescu", un proiect realizat în studiourile Radio România, ca parte a premiului obținut. În perioada 18-22 august, înregistrările vor fi difuzate în premieră, în emisiunea "Polifonii". Violonistul a povestit într-un interviu despre creațiile interpretate, experiența concursului și atmosfera din studio.

În anul 2022 ați fost desemnat câștigător al bursei "Moștenitorii României Muzicale" și ați beneficiat de o bursă SoNoRo și de oportunitatea de a realiza înregistrări de studio, organizate de Radio România Muzical. Privind în urmă, cum a fost experiența concursului care v-a adus această reușită?

E o întrebare foarte interesantă pentru mine, fiindcă experiența concursului a adus multe, multe oportunități pentru mine, atât ca muzician, cât și ca om, fiindcă, atât în România cât și în străinătate am putut să mă dezvolt din ambele puncte de vedere. Ca muzician, în timp ce înregistram integrala pentru vioară solo de George Enescu, am învățat foarte multe, nu doar din punct de vedere violonistic, ci și din punct de vedere muzical. Am învățat despre George Enescu și despre ceea ce a intenționat să facă prin compozițiile lui, iar în urma înregistrărilor și în urma acestei descoperiri, care este una continuă, în ceea ce îl privește pe George Enescu, mă descopăr pe mine, un om din ce în ce mai câștigat.


Cum au decurs ulterior aceste înregistrări? Cum a fost colaborarea cu echipa și ce atmosferă a fost în studio?

În primul rând, atmosfera din studio m-a relaxat și m-a liniștit. Eu aveam o imagine total distorsionată în ceea ce privește înregistrările de studio, credeam că lumea este crispată și doritoare de perfecțiune și de impecabilitate. Am văzut că nu a fost așa, ceea ce pentru mine a însemnat mai multă libertate în exprimarea muzicală, dar și în exprimarea propriilor mele idei muzicale prin cuvinte. Am observat că am cu cine comunica din toate punctele de vedere.

Ați înregistrat "Integrala lucrărilor pentru vioară solo de George Enescu", reunind atât piese cunoscute cât și lucrări mai rar interpretate. De unde ați obținut partiturile, mai ales pentru creațiile mai puțin familiare publicului?

Șerban Lupu, cunoscutul violonist, a editat majoritatea lucrărilor la începutul anilor 2000. Spre exemplu, Ariile în gen românesc, Impresiile în stil românesc, Sarabanda pentru vioară solo, "Fantezia concertantă" pentru vioară solo - sunt toate descoperiri ale lui Șerban Lupu din arhiva manuscriselor lui George Enescu. Majoritatea lucrărilor reprezintă un exercițiu pentru monumentala lui lucrare, Sonata a III-a pentru pian și vioară în caracter popular românesc. Din punct de vedere muzical și violonistic, cred că a dorit să vadă care sunt limitele instrumentului și a observat, probabil, că limitele viorii sunt foarte greu de atins. Șerban Lupu a editat ulterior manuscrisele și le-a pus pe hârtie, ceea ce mi-a permis mie, ani mai târziu, să le interpretez în cadrul concursului.


Există o lucrare din această integrală care v-a impresionat în mod special sau cu care simțiți o legătură aparte?

Cred că "Fantezia concertantă" este o lucrare specială pentru mine, fiindcă, așa cum am menționat, cred că este un exercițiu pentru Sonata III-a în caracter popular românesc. Totodată, este o lucrare scrisă în perioada în care George Enescu își prezenta opera, tragedia lirică proaspăt finalizată, "Oedip", în 1931. Enescu a vrut să scrie o lucrare pentru vioară și orchestră, cred că de aceea se și numește "Fantezia concertantă".


Ce înseamnă concret pentru cariera dumneavoastră sprijinul Radio România Muzical, prin realizarea și difuzarea în premieră a acestor înregistrări? Cât de importante considerați că sunt astfel de inițiative pentru tinerii artiști?

Din proprie experiență, pot să spun că este o cale prin care tinerii ca mine își pot exprima dorințele din punct de vedere muzical și pot arăta factorul uman din muzica lor. După părerea mea, acesta este un element esențial pentru viitorul oricărei țări. Pentru mine, această experiență a fost un început de drum, nu doar o poartă care să deschidă începutul, pentru că de acolo, la nivel personal, am început să lucrez altfel, să iau munca din ce în ce mai în serios, atât ca violonist, cât și ca muzician. Am observat cum noi, o dată ce avem o astfel de realizare, putem să facem mai multe decât ne putem imagina. Totuși, nu există o astfel de realizare fără o inițiativă. În cazul meu, inițiativa a fost esențială pentru carieră și rămân veșnic recunoscător.

Interviu realizat de Cristina Cîrjan