Unul dintre cele mai apreciate ansambluri camerale austriece, Hugo Wolf Quartett, concertează în premieră în România în acest sfârșit de săptămână. Pe scena Cazinoului din Constanța, în datele de 17 și 18 octombrie, ansamblul propune programul "Traditions & Traditionals", o explorare muzicală a modului în care creația cultă și inspirația folclorică se influențează reciproc. Fragmente din cvartetele lui Joseph Haydn alternează cu aranjamente semnate de Sebastian Gürtler (vioara I în ansamblu), inspirate din folclorul leton, iar în partea a doua selecțiuni din Dansuri populare românești de Béla Bartók sunt alăturate Cvartetului american de Antonín Dvořák.

Pentru cele două concerte din cadrul evenimentului Cazino Music Festival, pregătiți un program intitulat "Traditions & Traditionals", în care explorați relația dintre muzica clasică și folclor. Care este povestea acestui program și, îndeosebi, a primei părți, care pune în dialog muzica lui Joseph Haydn și folclorul leton?

Povestea este, de fapt, destul de simplă. Ni s-a cerut să pregătim un program care să nu fie prea solicitant pentru public. Știți, repertoriul pentru cvartet de coarde este, de obicei, destul de sofisticat, iar noi nu am vrut să venim, de la bun început, cu Schönberg, Berg sau Stockhausen. Ni s-a cerut să propunem ceva care să nu fie neapărat muzică de ascultare facilă, dar care să fie accesibilă urechii.

Și atunci m-am gândit: de ce să nu construim un program ca un fel de tonomat (jukebox), în care să nu interpretăm neapărat lucrări întregi, ci mai degrabă fragmente din acestea, pe care să le alăturăm altor piese cu care au ceva în comun?

Legătura dintre toate lucrările este, în esență, afinitatea celor trei compozitori - Haydn, eu însumi și Dvořák - pentru muzica folclorică. În aceste cvartete de coarde, Haydn nu a folosit propriu-zis melodii populare, însă a preluat muzică scoțiană și irlandeză în alte compoziții ale sale. Dvořák, desigur, este influențat de muzica populară americană, de unde și denumirea Cvartetul american. Din Bartók -Dansuri populare românești vom interpreta doar câteva fragmente, care vor fi un fel de punte către Dvořák, nu lucrarea integrală, deoarece am văzut că aceasta apare de mai multe ori în cadrul festivalului de la Constanța.

Legătura dintre compozițiile mele și Haydn ține mai ales de faptul că, în calitate de violonist într-un cvartet de coarde, cunosc foarte bine cvartetele sale și felul în care sunt construite, compuse... m-am gândit că propriile mele piese s-ar potrivi foarte bine alături de ele, deoarece forma și modul în care tratez vocile în cvartetul de coarde sunt foarte apropiate de cele ale lui Haydn. Există, de asemenea, o asemănare în ceea ce privește distribuția vocilor, puritatea și claritatea sonorității. Am încercat să aleg câte o parte dintr-un cvartet de Haydn și să o alătur, din punct de vedere al atmosferei, uneia dintre piesele mele din ciclul dedicat folclorului baltic. Astfel, în prima parte a programului, vom avea patru părți dintr-un cvartet de Haydn și patru dintre lucrările mele din acest ciclu.

Ce v-a determinat să compuneți aceste lucrări inspirate de folclorul baltic?

A fost vorba de un motiv personal. Soția mea e din Letonia, din Riga. Am început să compun acest ciclu în perioada pandemiei de COVID-19, când aveam foarte mult timp la dispoziție, fie pentru a nu face nimic, fie pentru a compune. La început am scris una, apoi a doua piesă, după care am compus-o pe a treia și pe a patra. Am realizat apoi un alt grup de lucrări, pentru care am făcut transcripții. Poate cunoașteți formația Philharmonix, Vienna-Berlin Music Club, alcătuită din membri ai Orchestrelor Filarmonicilor din Berlin și Viena. Am înregistrat împreună un întreg CD cu aceste lucrări inspirate de tradițiile baltice, iar astfel s-a conturat întregul ciclu. Dar, în esență, inspirația a venit de la soția mea.

Abordarea inovatoare și originală a programelor pare să fie o caracteristică a Cvartetului Hugo Wolf. Aș vrea să vă întreb și ce se află în spatele alcătuirii programelor în moduri inedite, atât în concerte, cât și pentru înregistrările discografice?

Știți, programele se conturează adesea în urma unor sesiuni de brainstorming, când ne gândim împreună la ce nu este interpretat de toată lumea și încercăm să găsim ceva ce numai noi putem face sau care reprezintă o preocupare specifică formației noastre.

Încercăm adesea să combinăm muzica contemporană cu muzica veche de mai multe secole, pentru că, în opinia mea, una nu poate exista fără cealaltă. Nu este suficient să fii specialist într-o singură perioadă, fie ea clasică sau contemporană. Trebuie să cunoști atât tradiția, cât și muzica nouă, pentru a putea înțelege evoluția limbajului muzical - un continuum de-a lungul a sute de ani.

Consider că, în special, Școala Vieneză clasică - mă refer la Haydn, Beethoven și perioada clasicismului - este atât de importantă, atemporală și perfectă tocmai datorită perfecțiunii formale. Muzica contemporană duce uneori lipsă de această coerență formală. De aceea, când ascultăm muzică contemporană, avem uneori impresia de haos.

Tocmai forma simplă este cea care face ca muzica din perioada clasicismului să rămână atât de actuală. Pe de altă parte, este important să înțelegem și ce îl determină pe un compozitor contemporan să scrie muzică și cum își găsește acesta propria formă și propriul limbaj. Nu este ușor, pentru că tonalitatea a fost abandonată, în mare măsură, de mai multe decenii - de 50 sau chiar 80 de ani.

De ceva vreme, compozitorii se întorc deja la un limbaj mai apropiat de tonalitate, mai accesibil. Cred că avem nevoie și de acest lucru. Nu vrem să ascultăm mereu muzică complicată. Urechea noastră are nevoie și de muzică mai simplă, mai accesibilă.

Iar prin accesibilitate nu mă refer doar la faptul că muzica trebuie să fie plăcută. Mă refer și la simplitatea formei. Într-un cvartet de Haydn, de exemplu, forma poate fi descrisă, foarte simplificat, ca A-B-A-B. Același principiu stă la baza multor cântece pop. De aceea sunt atât de accesibile: există o temă care revine, apoi o a doua temă, care revine și ea.

La Mozart, Beethoven și la ceilalți compozitori clasici, principiul este același, desigur, într-o formă mult mai rafinată și mai elaborată. Dar structura de bază rămâne asemănătoare. Cred că tocmai de aceea această muzică este nemuritoare: pentru că poate fi înțeleasă și receptată cu ușurință.

Desigur, Cvartetul Hugo Wolf este specializat în interpretarea muzicii de tradiție austro-germană, dar are totodată o afinitate pentru muzica contemporană. Care considerați că sunt punctele forte ale cvartetului dumneavoastră, ceea ce îl diferențiază ca ansamblu?

Cred că avem programe bune și că publicul poate simți sau înțelege povestea pe care o imaginăm în spatele fiecărui program. Acesta este lucrul pe care încercăm să-l transmitem în timpul concertelor.

Sper ca, atunci când vom interpreta acest program la Constanța, mai ales în prima parte, publicul să audă asemănările dintre cântecele populare letone și cvartetele lui Haydn. Pentru mine este de asemenea o experiență nouă, fiindcă interpretăm acest program pentru prima dată. Am avut însă o repetiție săptămâna trecută, iar colegii mei au fost destul de uimiți să constate cât de bine funcționează această alăturare și ce pune în lumină.

Desigur, în cazul lucrărilor semnate de mine, este vorba despre o muzică diferită, mai apropiată de tradiție. Este mai simplă, dar și Haydn este, într-un anumit sens, simplu și genial.

Și în România există, bineînțeles cântece din folclor extraordinare. Cântecele populare sunt întotdeauna foarte scurte. De regulă, au doar două versuri muzicale. Este vorba despre o melodie de câteva măsuri, care se desfășoară foarte simplu. Uneori există și o a doua secțiune.

Pornind de la o astfel de melodie de opt măsuri, care durează poate zece secunde, eu am compus o întreagă lucrare. Cea mai scurtă durează, cred, trei minute, iar cea mai lungă, șapte minute.

Am pornit de la tema respectivă și am petrecut mult timp la pian și la vioară, încercând să extrag din ea diferite elemente: intervale, un nucleu ritmic sau alte idei. Am încercat să desprind ceva din materialul inițial și să construiesc ceva nou pornind de la el, pentru că nu poți pur și simplu să repeți de douăzeci de ori aceeași strofă.

De ce ați ales numele compozitorului Hugo Wolf pentru cvartet?

Știți, cred că suntem întrebați destul de des de ce o formație poartă un anumit nume. Uneori este pur și simplu o coincidență. Cauți un nume care să nu fie deja folosit și te gândești la ceea ce vrei să transmiți prin el.

În cele din urmă, numele nu înseamnă prea mult în sine. Ai un nume, iar apoi trebuie să-i dai conținut prin ceea ce faci. Abia atunci publicul ajunge să asocieze numele cu activitatea ta. Desigur, la început, numele nu este lipsit de importanță.

În cazul nostru, exista la Viena o societate Hugo Wolf și i-am întrebat dacă putem folosi acest nume pentru cvartetul nostru. Asta s-a întâmplat înainte să mă alătur eu formației. Am intrat în cvartet în 2006, dar el exista deja din 1993.

Hugo Wolf a fost un compozitor destul de excentric, aș spune. Era un adevărat maestru al formelor mici, în special al liedurilor, pentru care este foarte cunoscut. În schimb, nu avea aceeași ușurință în abordarea formelor ample, cum este și cazul cvartetului de coarde pe care l-a scris.

Mi se pare că a fost o personalitate interesantă și cred că tocmai această latură a lui ne-a atras. Să ai un nume precum Beethoven Quartet ar fi, până la urmă, destul de plictisitor.

Dar, în cele din urmă, numele nu schimbă cu adevărat nimic. Dacă vă gândiți la numele unor formații pop, precum Pink Floyd sau Deep Purple, nici nu vă mai întrebați ce înseamnă. Aveți deja o imagine atât de puternică a ceea ce face formația, încât numele în sine devine secundar.

În ceea ce privește formula actuală a Cvartetului Hugo Wolf, ce caracterizează modul în care interacționați din punct de vedere muzical?

Știți, să faci parte dintr-un cvartet de coarde este ca și cum ai fi căsătorit. Cred că suntem un grup foarte, foarte tolerant, poate uneori chiar prea tolerant. Ne respectăm mult unii pe ceilalți și ne ascultăm reciproc.

Sinergia unui cvartet este cu adevărat asemenea unui microcosmos, unui organism viu. Este greu de descris într-o singură propoziție. Lucrezi cu mâinile și cu urechile, dar și cu ceea ce simți, cu intuiția, cu partea inconștientă a ființei tale.

Dacă ar fi să alegeți un motto pentru cvartetul Hugo Wolf, care ar fi acela?

Un motto? Sincer, nu vă pot răspunde la această întrebare într-o secundă. Aș zice... Să nu devină o rutină. Cred că aceasta este una dintre temerile noastre cele mai mari, ca muzicieni: ca, odată cu trecerea timpului, lucrurile să ajungă să fie făcute din rutină.

Cred că aceasta este una dintre cele mai mari provocări pe măsură ce îmbătrânim. Desigur, devenim mai puțin curioși, poate și puțin mai comozi, și ajungem să facem mereu aceleași lucruri. Provocarea este să păstrăm focul interior și curiozitatea! Chiar dacă lucrurile nu mai evoluează la fel de repede ca în tinerețe, important este să continuăm să ne dezvoltăm și să nu ne oprim.

Sunt sigură că toate acestea se transmit și publicului. După mai bine de trei decenii de concerte pe scene importante din întreaga lume, cum se simte venirea cvartetului pentru prima dată în România?

Este într-adevăr prima dată când venim în România cu cvartetul. Aștept cu mare nerăbdare această experiență. Cunosc mulți români și am mai fost în România, dar nu am venit până acum împreună cu formația.

În general, îmi place să vizitez țările pe care le numim, așa-zis, țări din Est, foste țări ale blocului estic. De obicei, îmi plac foarte mult oamenii de acolo, pentru că mi se par mult mai impulsivi și mai umani decât cei din Europa Centrală, de exemplu.

Aveți câteva gânduri pe care ați vrea să le transmiteți publicului din România, înaintea concertelor?

Da. Nu vă gândiți prea mult atunci când ascultați muzica. Muzica trebuie înțeleasă prin muzică, nu prin cuvinte.