Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonistul Răzvan Stoica

Publicat: miercuri, 12 Noiembrie 2025 , ora 8.01

Ultimul concert din cadrul Baroque Tour op.4 are loc joi, 13 noiembrie 2025, la Biserica Piaristă din Cluj-Napoca. Violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica sunt soliștii concertului Kameratei Stradivarius, programul serii fiind dedicat lui Johann Sebastian Bach, 340 de ani de la nașterea sa. Despre actuala ediție a turneului, dar și despre alte activități din agenda sa a vorbit violonistul Răzvan Stoica, inițiatorul Baroque tour op.4, în dialog cu Ana Sireteanu.

Răzvan Stoica, susțineți pe 13 noiembrie ultimul concert din cadrul turneului Baroque Tour O. 4. Pentru început v-aș ruga să ne spuneți care a fost impactul celor trei ediții precedente ale turneului.

Pot spune că începând cu prima ediție a turneului, publicul a fost entuziast și a primit muzica barocă cu sufletul deschis și m-am bucurat tare mult să văd foarte mulți tineri la concertele noastre. În același timp, mi s-a părut fantastic faptul că după concerte am interacționat cu publicul, de la anumite persoane am aflat că nu au mai ascultat până în cadrul acestui turneu, spre exemplu, lucrările lui Van Wassenaer sau anumite concerte chiar de Johan Sebastian Bach, cum ar fi Concertul în re minor. Această transcripție a concertului inițial scris pentru clavecin, dar transcris pentru vioară tot de Bach. A fost fantastic răspunsul publicului!


În cadrul actualei ediții ați susținut două concerte la Iași și la Oradea, urmând să susțineți la Cluj-Napoca concertul de încheiere a turneului. Cum ați alcătuit programul acestei ediții?

În ediția aceasta, ediția a IV-a, ne-am dorit foarte mult să îl celebrăm pe Johann Sebastian Bach, la 340 de ani de la nașterea sa. Am inclus de asemenea în program și muzica unui compozitor olandez, mai puțin cunoscut în România, Unico van Wassenaer, prin cele șase concerte armonice ale sale. Noi interpretăm două dintre ele și de asemenea, concertele "La stravaganza" op.4 de Vivaldi.

La Cluj ne vom afla pentru noi prima dată la Biserica Piaristă și, văzând deja entuziasmul publicului - în momentul de față avem aproape sold-out -, ne bucurăm foarte mult să fim pe această scenă și să luăm contact pentru prima oară cu publicul clujean!


Alături de dumneavoastră, în postură solistică, se va afla sora dumneavoastră, alături de care formați și Duo Stoica și v-aș întreba cum ați descrie activitatea dumneavoastră?

Cântăm împreună de când eram copii, însă, bineînțeles, avem și cariere diferite, solistice. În ultima perioadă, Andreea a început să abordeze din ce în ce mai mult repertoriul baroc, iar la Cluj va interpreta chiar pe un clavecin din secolul al XVIII. Ne bucurăm mult să putem aduce și această, să-i spunem, diferență sau completare a sunetului de vioară și a sunetului de clavecin. Ne cunoaștem bine, cântăm mult împreună, chiar în săptămânile ce urmează vom pleca într-un mic turneu european cu sonatele de Brahms și de Beethoven, iar pentru noi este ca o gură de aer proaspăt acest repertoriu baroc în cadrul turneului.


V-aș ruga să ne povestiți și despre relația dumneavoastră cu ansamblul Kamerata Stradivarius, un ansamblu pe care l-ați format și alături de care ați susținut deja numeroase concerte, inclusiv aceste turnee.

Anul acesta aniversăm 15 ani de când am format ansamblul Kamerata Stradivarius, iar timpul a trecut foarte repede. Ansamblul a fost format în Olanda, ulterior am reușit să colaborăm și cu muzicieni români. În momentul acesta, pentru turneul baroc, avem în componență exclusiv muzicieni români, niște muzicieni foarte buni și talentați. Lucrăm foarte frumos împreună, este o energie a ansamblului care de fiecare dată ne face să devenim neobosiți, oricât de mult am lucra sau am călători împreună. Mi se pare extraordinară și energia lor atunci când intră pe scenă, care este complet diferită decât în momentul în care cântă cu alte ansambluri sau cu alți soliști și cred că asta ține foarte mult și de libertatea pe care o au de a se exprima la repetiții, și de modul nostru de interpretare, modul în care interacționăm. Cred că este foarte important și faptul că între noi, muzicieni Kameratei, s-au fomat prietenii chiar și în afara sălii de repetiție sau a scenei. Consider că acest lucru face diferența și de aceea rămânem, într-un fel, legați ca o familie.


De asemenea, în stagiunea 2025-2026, sunteți artist în rezidență al organizației culturale Montferlandcultuur din Olanda. Cum ați început această colaborare și în ce constă rezidența menționată?

Colaborarea cu Societatea Concertistică Montferlandcultuur a început cam în anul 2015, printr-o serie de concerte unde am fost invitat alături de Orchestra Filarmonicii belgiene și de Orchestra Radio Olandeză, însă, anul acesta rezidența mea concertistică înseamnă 20 de concerte împreună cu Orchestra Het din Amsterdam, Orchestra Filarmonică din Essen, Orchestra Het Gelders din Arnhem din Olanda, în cadrul cărora vom prezenta concertele de Beethoven pentru vioară și Concertul de Brahms. Într-unul dintre concerte vom inaugura o sală de concerte din Luxemburg (o altă sală decât Philharmonie Luxemburg) și va fi practic, o premieră și pentru orchestra olandeză de a interpreta acolo și pentru mine. Vom avea și o serie de concerte în primăvara anului 2026, în care voi aduce în 12 biserici olandeze cele șase partite și sonate solo de Johann Sebastian Bach. Deci avem niște proiecte foarte puternice și, în același timp, foarte frumoase.


Pe lângă activitatea concertistică, cum am spus, sunteți și director artistic al Kameratei Stradivarius, dar și al unui festival, "Stradivarius la Domeniul Cantacuzino". Cum îmbinați aceste activități și ce calități considerați că vă scot în evidență fiecare dintre aceste ipostaze?

Acest proiect, "Stradivarius la Domeniul Cantacuzino", festivalul pe care îl conduc din postura de director artistic de trei ani, mă face să fiu și mai aproape de muzică și de muzicieni. Am avut marea plăcere de a-l putea aduce pe scenă anul acesta pe violonistul Kirill Troussov, un violonist fabulos, care cântă pe o vioară Stradivarius, chiar instrumentul pe care a cântat Bronisław Huberman când a interpretat în premieră Concertul pentru vioară de Ceaikovski. Am adus pe scena festivalului și o serie de dirijori, între care s-a numărat maestrul Tiberiu Soare. Anul viitor vom aduce alți violoniști, însă încă nu vreau să divulg surprizele pe care le pregătim până nu suntem siguri că vor accepta toți artiștii initați și vom ști programul exact. De asemenea, această ipostază de director artistic de festival mă face pe mine ca muzician să mă apropii foarte mult și de public, din altă latură, complet diferită față de cea de solist și, în același timp, să mă apropii foarte mult de muzicienii aceștia cu care pot lucra și pe care îi pot invita și asculta în România, iar acest lucru mi se pare fantastic, mai ales că evenimentele se desfășoară în aer liber, în fața unui castel care nu a fost terminat, care este practic o ruină, însă muzica pare că își găsește acolo casa perfectă.

Interviu realizat de Ana Sireteanu