În 21 noiembrie 2025, la Palatul Șuțu din București, are loc "Manifesto", un concert dedicat libertății muzicienilor. Violonistul Nicolae Dobrovicescu, unul dintre protagoniștii acestei seri, ne povestește mai multe despre acest concert:

Cum s-a măscut ideea de a crea un eveniment dedicat libertății muzicienilor?

Ideea a pornit de la un citat al lui Arnold Schönberg pe care l-am citit de curând și care spunea ceva de genul că interpretul este un rău necesar. El are sens doar în contextul în care publicul nu este capabil să citească o partitură muzicală.

Și, pornind de la această idee că interpretul a devenit un simplu executant al partiturilor, punând în contrast cu ceea ce se întâmpla în baroc, spre exemplu, am început să cercetăm această idee a libertății interpretului, în primul rând.

Apoi, uitându-ne mai atent la ceea ce se întâmpla în muzica barocă, ne-am dat seama că atunci încă nu exista o diferențiere clară între compozitor și interpret, ci mai degrabă vorbeam de una și aceeași persoană - interpretul tot timpul era și compozitor, iar toți muzicienii erau pur și simplu muzicieni. Era mult mai apropiat modul în care se cânta și se vedea muzica din perspectiva interpretării de muzica jazz de azi decât de muzica clasică pe care noi o știm și la care noi ne referim astăzi.

Ce ne puteți spune despre programul conceput pentru acest concert?

Programul a fost conceput urmărind două dintre cele mai libere perioade din istoria muzicii din perspectiva interpretului. Și anume, avem barocul în care într-adevăr muzica era în primul rând o improvizație, adică partitura încă nu avea puterea pe care o are azi, doar undeva la 20% probabil din muzică avea și o partitură. Evident, interpreții improvizau destul de mult. Și avangarda secolului XX împreună cu muzica contemporană, unde interpretul capătă din nou un foarte important rol creativ în actul artistic.

Pornind de la Erik Satie și terminând cu Mihai Codrea, care este un compozitor român stabilit în Graz, ne-am îndreptat destul de mult atenția către muzica performativă, unde interpretul nu doar că are o foarte mare libertate în a alege estetica muzicii, ci are o foarte mare libertate și în a aduce elemente care sunt de multe ori specifice teatrului. Fie că vorbim despre text, fie că vorbim despre mișcare scenică.

Cum decurge colaborarea cu Olivia Schöffmann și Jonathan Berk?

Colaborarea funcționează foarte bine. Este un proces în care, de fiecare dată când începem niște repetiții cu oameni noi, mai ales într-un context în care libertatea interpretului este pusă la loc de cinste, tot timpul prima dată are loc o negociere, o negociere în care se stabilesc niște raporturi de putere - cine, când conduce, cum conduce, ne punem toate ideile pe masă, de multe ori nu suntem de acord, iar apoi tot timpul trebuie să găsim punctul de mijloc pentru a merge mai departe. Dar sunt doi muzicieni foarte buni și extrem de creativi. Cunosc foarte bine și muzica și istoria muzicii și stăpânesc foarte bine și instrumentele la care cântă.

Ce alte proiecte pregătiți după concertele de la București și Timișoara?

Concret, nu pot să vă spun acum alte proiecte, dar încercăm să aducem în țară cât mai multă muzică veche și când vorbesc de muzică veche, nu mă refer doar să cântăm compozitori care fac parte din perioada renascentismului sau barocului, mă refer la muzicieni și pregătirea muzicienilor de a cânta într-un mod cât mai apropiat de dogmele vremii. Și pentru asta este necesară o pregătire cumva diferită și un mod de a percepe muzica destul de diferit față de modul în care noi ne raportăm astăzi la muzica clasică, în sensul în care este o mare necesitate ca în muzica veche să fie integrate ornamente, adică mici floricele care sunt specifice mai degrabă muzicii pop, improvizații, improvizații care la fel ar trebui să fie specifice vremii… și, în perioada următoare, cam asta este ceea ce îmi doresc să aducem publicului bucureștean - cât mai multă muzică veche și, dacă se poate, și muzică nouă.