Violonistul Nemanja Radulović și pianista Laure Favre-Kahn susțin în 10 septembrie 2026 un recital la Ateneul Român, inclus în seria de evenimente din cadrul Concursului Internațional George Enescu. Cu cei doi muzicieni a stat de vorbă Ana Sireteanu:

Nemanja Radulović, în 2001 ați câștigat Concursul Internațional George Enescu, iar de atunci ați revenit adesea pe scene românești, cea mai recentă apariție fiind anul trecut, când ați fost solistul concertului de deschidere a Festivalului Enescu. V-aș ruga să ne spuneți cum a fost pentru dumneavoastră această revenire pe scena festivalului? De asemenea, cum vă amintiți experiența competiției și ce impact a avut succesul de la București în cariera dumneavoastră?

De fiecare dată când revin în România este pentru mine o mare bucurie, deoarece este ca și cum retrăiesc o experiență, dar, în același timp, este ceva nou! Da, unele dintre cele mai importante momente din cariera mea de după câștigarea concursului Enescu s-au întâmplat și aici, în România. Deci, anul trecut am fost foarte entuziasmat să revin și să cânt Concertul pentru vioară și orchestră de Haciaturian cu Cristian Măcelaru, evoluând atunci alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu.

De pe vremea când am participat la Concursul Enescu îmi amintesc că mă simțeam foarte bine vorbind cu ceilalți concurenți și chiar și astăzi păstrez legătura cu unii dintre ei. O altă amintire pe care o port cu mine este faptul că eram foarte încântat să am ocazia să cânt Sonata a III-a „în caracter popular românesc" de George Enescu - piesa mea preferată - pe care, să vă spun sincer, nu o înțelegeam foarte bine atunci când am început să o studiez, dar cu cât o cântam mai mult, cu atât mă îndrăgosteam de această lucrare! Deci eram preocupat de faptul că voi interpreta această sonată în fața publicului român, la București și că voi cânta cu un pianist român - acestea au fost de fapt cele mai importante lucruri pentru mine; nu mai eram interesat de premiu, totul era despre această sonată. Am doar amintiri frumoase din acele vremuri!

Iar posibilitatea de a merge la concerte în zilele în care nu erau programate probe a făcut că întreaga experiență să semene mai degrabă cu un festival decât cu o competiție. În anii care au urmat am devenit un promotor al Sonatei a III-a enesciene îndeosebi în Franța, unde era mai puțin cunoscută. După ce se află faptul că ai câștigat un concurs important ți se acordă mai multă credibilitate și în industria muzicală. Personal, vă pot spune că îți oferă motivația pentru a studia în continuare și aș spune că acesta este cel mai important lucru!

Am observat că includeți pe fiecare disc o lucrare a unui compozitor mai puțin cunoscut. Este acesta un principiu important pentru dumneavoastră?

Idealul meu ca artist este să cânt ce îmi place. Astfel, uneori sunt piese pe care trebuie să le interpretez, cu care nu rezonez și pe care nu le pot interpreta într-un mod convingător, așa că aleg să nu le prezint pe scenă. De asemenea, nu încerc niciodată să prezint o lucrare într-un mod nou, ci încerc să o interpretez conform viziunii mele personale. Compar tot timpul interpretarea muzicală cu cea a unui text: dacă eu și altcineva am citit aceeași carte este foarte probabil să o interpretăm în moduri diferite. Cred că este la fel și cu muzica și în aceasta constă frumusețea. De asemenea, consider că este mai mult despre convingerea pe care o ai ca interpret în acel moment.

Spuneați într-un alt interviu faptul că scena este pentru dumneavoastră „a doua casă". Ce ritual aveți înainte de a urca pe scenă?

Întreaga zi este importantă. Totul începe dimineața, cu repetiția generală, când cânți ca într-un concert; această experiență ar trebui să te ajute să fii mai relaxat seara. Apoi dorm; nu îmi place să comunic foarte mult cu persoanele din jur, poate doar cu partenerul sau partenerii de scenă. De asemenea, în zilele în care am un recital sau concert nu mănânc până seara, dar recuperez din plin după încheierea spectacolului. Așadar pregătirea mea începe dimineața, nu doar cu puțin timp înainte de a urca pe scenă.

Anul acesta sunteți membru al juriului secțiunii Vioară la Concursul Enescu. Având deja o bogată experiență din postura de concurent, care sunt criteriile după care faceți jurizarea?

Măiestria și personalitatea - acestea sunt cele mai importante pentru mine! Cred că este o mare diferență între un violonist foarte bun și un simplu instrumentist, precum cred că este o mare diferență între un muzician extraordinar și un artist care îl poate determina pe cel care îl ascultă să înțeleagă un mesaj, care nu stăpânește doar tehnic instrumentul sau interpretarea, ci este acel artist care te convinge că el este cel care face planeta noastră să se învârtă în acel moment, să spunem așa. Așadar, caut în evoluția fiecărui concurent o personalitate puternică și semnele unui adevărat artist!

Având în vedere exigențele industriei muzicale de astăzi, care considerați că trebuie să fie in prezent rolul unui concurs internațional și cum ar trebui să îi pregătească pe tinerii interpreți pentru acest scop?

Personal, sunt tot timpul în căutarea unei arte cu care să rezonez. Cred că este important să urmezi și mersul lucrurilor, cum ar fi realizarea de înregistrări, dar cred că cel mai important lucru este să fi cu adevărat cea mai autentică versiune a ta. De asemenea, consider deosebit de benefic pentru un concurent să fie înconjurat de muzicieni, colegi mai în vârstă, dar și tineri.

Pregătirea este mai mult despre repertoriu și să se prezinte așa cum este pentru că aș spune că nu există o modalitate de a prezice cine va câștiga. Totul este despre acel moment. Pentru noi, pentru juriu aș spune că este foarte important să vedem potențialul concurentului și este totodată greu să ne dăm seama daca în acel moment tânărul din fața noastră a oferit tot ce poate sau nu și de aceea este foarte dificil să decizi cine va luat premiul având în vedere că este posibil ca acea versiune pe care am ascultat-o să nu fie reprezentativă pentru concurent. Și sigur că nu este corect să o comparăm cu ceilalți, dar acesta este concursul. Așadar, pregătirea unui concurs presupune alegerea repertoriului potrivit și încurajarea concurenților de a se prezenta așa cum sunt cu adevărat.

Ajungem la recitalul pe care îl susțineți împreună cu pianista Laure Favre-Kahn pe 10 septembrie. Cum ați descrie colaborarea cu muziciana franceză?

Aș spune că am crescut împreună, am explorat diferite repertorii, am trăit momente pe scenă, dar am împărtășit și experiențe personale pentru că suntem foarte buni prieteni. Am petrecut foarte mult timp împreună în călătorii spre recitaluri și am discutat foarte mult despre lucrurile bune, dar și situații mai grele din viață. Toate acestea au creat între noi o legătură foarte puternică, întemeiată pe încredere reciprocă, vizibilă și pe scenă, unde știm că ne putem baza unul pe celălalt.

Cum ați descrie relația cu violonistul Nemanja Radulovic și ce anume caracterizează colaborarea voastră?

Laure Favre-Kahn: Ne cunoaștem de mai mult de 20 de ani și am cântat de multe ori împreună, deci sigur că avem multe amintiri, dar după toți acești ani încă avem aceeași plăcere și este tot timpul ceva nou de descoperit. Niciodată când cântam împreună nu este exact la fel, iar acesta este lucrul care îmi place cel mai mult când cânt cu el. Nemanja este foarte atent la fiecare detaliu interpretativ atunci când repetăm împreună, dar își păstrează, în același timp, o libertate extraordinară în recital.

Chiar și în atâția ani în care am interpretat unele lucrări de peste 30 sau 40 de ori, găsim întotdeauna o nouă modalitate de a ne exprima emoțiile prin muzici, în special în cazul sonatei de Franck, este piesa pe care am interpretat-o de cele mai multe ori, este practic o parte din viața noastră muzicală ca parteneri de muzică de cameră. Cred că avem o relație specială cu această lucrare, precum este și cazul Dansurilor populare românești de Bartok, pe care le-am prezentat adesea în recitaluri, iar piesele din baletele de Prokofiev este o aventură muzicală destul de recentă pentru noi, deoarece le cântăm de câteva luni și le-am și înregistrat pentru ultimul album al lui Nemanja și ne oferă un prilej pentru a ne exprima prin intermediul muzicii energia și personalitățile. Este prima dată când cântăm aceste piese pe scenă, deci sunt foarte entuziasmată.

Avem o naturalețe cu care cântăm împreună, respirăm muzica în același fel și sper că cei care ne ascultă vor simți aceste lucruri, pentru că este foarte rar pentru doi muzicieni să aibă aceleași idei, aceeași energie și emoție. Suntem foarte bucuroși să fim împreună pe scenă și sper să se simtă acest lucru!