La Editura Casa Radio a apărut un nou album înregistrat de violonistul Liviu Prunaru și pianista Dana Protopopescu. Detalii despre acest excepțional produs discografic, care cuprinde sonate de Cesar Franck și Guillaume Lekeu, ne-a oferit maestrul Liviu Prunaru:

Cum ați descrie colaborarea cu pianista Dana Protopopescu de-a lungul anilor și în special pentru acest album?

Extraordinară și fructuoasă, în două cuvinte! Mai pe larg, pot să spun că ne-am simțit întotdeauna extrem de bine pe scenă. Deși nu am cântat împreună la Concursul Regina Elisabeta, de acolo ne cunoaștem totuși, Dana cântând cu premiul întâi, iar eu am cântat cu un alt pianist. Însă, la o întâlnire ulterioară la Casa Românească de Cultură din Bruxelles, am fost puși împreună așa din întâmplare și, după o citire a Sonatei a treia, ne-am dat seama că ne potrivim foarte, foarte mult și am început de atunci să dăm foarte multe concerte împreună, atât în România, dar mai ales în Belgia, și în alte țări. Am cântat și la Luxemburg împreună, am cântat și la Amsterdam… Din această colaborare au ieșit multe capodopere pentru noi, adică niște înregistrări nu neapărat oficiale făcute de radio, dar pe care eu le-am făcut cu telefonul și pe care încă le ascult cu mare, mare plăcere.

Mi-aduc aminte de integrala sonatelor de Beethoven. Asta a fost o muncă, într-adevăr, profundă și de care ne bucurăm și în ziua de azi. Le ascult cu mare plăcere. Așa că abia aștept să aud și noul disc, să vedem cum a ieșit.

Noul album cuprinde Sonata în La major de Cesar Franck și Sonata în Sol major de Guillaume Lekeu, marcând împlinirea a 135 de ani de la moartea lui Cesar Franck și 155 de la nașterea lui Guillaume Lekeu, compozitori esențiali ai romantismului din spațiul francofon. Vă rog să ne vorbiți despre fiecare dintre aceste două lucrări.

O să vă spun mai degrabă ce înseamnă aceste sonate pentru mine. Mi se pare mai personal. Apropierea mea față de aceste sonate. În primul rând, este o moștenire, cum ați menționat, din spațiul francez, i-aș zice franco-belgian, pentru că, da, amândoi au fost considerați și belgieni, de asta a fost și făcut sub acest semn - două sonate belgiene, înregistrate de doi români belgieni, deoarece amândoi avem și naționalitatea belgiană.

De ce aceste sonate? Aș vrea să vă spun despre sonata de Lekeu, în primul rând, pentru că este cea mai puțin cunoscută, dintre cele două sonate. Este o altă moștenire, care vine de data asta, din partea Academiei Menuhin, care pe mine m-a impresionat enorm, din două puncte de vedere. În primul rând, când am auzit-o prima dată, cu idolul meu, Arthur Grumiaux. Am rămas foarte impresionat, după care mi-am dat seama că este o moștenire, din nou, venit din partea Academiei Menuhin. De ce? Era cântată foarte des de fostul meu, maestru Alberto Lisi, chiar și de Menuhin. Și mi-aduc aminte, chiar atunci când i-am cântat-o domnului Lisi, cum spunea "Uite, așa făcea aici Menuhin!". Deci, este o continuare, o moștenire spirituală, care vine chiar din partea lui Menuhin. Și întotdeauna când cântam această sonată în Belgia, pe lângă faptul că vibra foarte frumos în Belgia, evocam aceste imagini și amintiri venind și din partea Academiei Menuhin, unde am studiat toată tinerețea.

Sonata de Frank, cum se știe, este o piesă foarte cunoscută, care apare foarte des și pe toate scenele lumii. Întotdeauna am vrut să o cânt și nu chiar de la început am reușit să-i dau forma finală. A trebuit să treacă niște ani buni ca să înțeleg într-adevăr ce vrea să spună cu această sonată. Colaborarea cu Dana m-a ajutat să descopăr foarte multe nuanțe.

Dana Protopopescu are o experiență enormă în colaborarea cu violoniști, deoarece mulți ani a fost acompaniatoarea Concursului Regina Elisabeta din Bruxelles și vă dați seama că a cântat toate aceste piese de multe ori, cu foarte multe persoane și a fost cumsecade și drăguță să-mi transmită din aceste cunoștințe și să mă facă să o înțeleg un pic mai bine.

Eu sper că am reușit, până la urmă, să oferim această formă finală după ani și ani de cântat împreună, în care am inclus de multe ori aceste două sonate. Cred că ultima dată chiar la Ateneu am cântat sonata de Lekeu, iar Franck, cred că a fost în Belgia ultima dată când am cântat-o.

Pentru că acest album va fi difuzat la Radio România Muzical în 1 decembrie, într-o emisiune dedicată valorilor muzicale românești, aș dori să încheiem discuția noastră cu un gând despre Ziua Națională. Ce reprezintă pentru dumneavoastră România?

Deși sunt departe întotdeauna fizic, adică nu întotdeauna, pentru că de multe ori vin în țară, cam în fiecare lună, gândul meu rămâne tot acolo, deoarece de acolo am plecat, de acolo am venit, acolo am avut baza și primele învățături care m-au purtat pe drumul pe care mă aflu în ziua de azi și nu pot să uit niciodată nici prietenii, nici profesorii care m-au îndrumat și care m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi.

Deci, România rămâne pentru mine pe locul 1. O urare frumoasă pentru toți românii care sunt încă în țară și pentru cei care nu mai sunt… Să sărbătorim împreună această zi frumoasă și să sperăm ca în continuare să ne trezim și noi un pic mai mult din un fel de adormire spirituală în care am intrat cam mulți ani și să facem lucrurile mai bine, să fim mai buni unii cu alții și să ne bucurăm de fiecare clipă și fiecare minut pentru că nu se știe niciodată ce va fi mâine!