Săptămâna aceasta, celebrul violonist Leonidas Kavakos este pentru prima dată solistul Orchestrei Filarmonicii George Enescu. După concertul de ieri seară, muzicianul va urca din nou astăzi pe scena Ateneului Român pentru a interpreta Concertul pentru vioară și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski.

Probabil că ați abordat Concertul pentru vioară și orchestră de Ceaikovski de nenumărate ori până acum. Cum este pentru dumneavoastră să reveniți mereu asupra aceluiași text muzical?

De fiecare dată, este o experiență nouă - sau cel puțin asta încerc să fie. Am cântat foarte mult acest concert când eram tânăr, apoi am avut impresia că interpretarea mea nu evolua într-o direcție clară, așa că am încetat să-l mai cânt timp de aproximativ zece ani. După aceea l-am reluat și, de atunci, îl interpretez constant, schimbând din când în când mici detalii.

Ceea ce este extraordinar în activitatea de interpret este că, de fiecare dată când revii asupra unui opus, ești o altă persoană. Căci, între timp, trecem prin viață, acumulăm experiență, iar perspectiva asupra muzicii se schimbă. Astfel, chiar dacă ai cântat o lucrare de multe ori, fiecare întâlnire cu ea este complet diferită.

Este unul dintre marile concerte, iar muzica este pur și simplu de o frumusețe remarcabilă și, în același timp, plină de culori, așa cum se întâmplă întotdeauna la Ceaikovski. El are această capacitate unică de a crea o atmosferă prin modul în care își orchestrează muzica.

Ce aș putea spune despre acest concert? Face parte, pur și simplu, din rândul capodoperelor. La vremea când a fost compus, a fost o lucrare profund revoluționară și, inițial, a fost respinsă.

Muzica are o atmosferă ca de vis - de la început până la sfârșit. Nu întâlnim aici acea pasiune dramatică pe care o regăsim în alte lucrări ale lui Ceaikovski, mai ales în cele târzii. În schimb, lucrarea este plină de culori și de stări de toate felurile, incorporate în acest "vis". Există bucurie, melancolie, nostalgie, tristețe - practic toate emoțiile - dar într-un mod care nu devine niciodată excesiv de dramatic.

Concertul de Ceaikovski mă tirmite cu gândul la Sankt Petersburg, la acel tip de frumusețe clasică. Orașul a fost construit sub semnul inspirației italiene, evocând marile orașe ale Italiei, în special Veneția, cu canalele și palatele sale splendide. Această eleganță clasică o resimt, într-un fel, în concertul pentru vioară. De altfel, Ceaikovski îl admira foarte mult pe Mozart. Găsim în această lucrare, aș spune, o atmosferă de Sankt Petersburg - cosmopolită, dar în același timp foarte elegantă, bogată în ornamentație și cât se poate de imaginativă.

Ce impresii v-a lăsat, până acum, colaborarea cu Orchestra Filarmonicii George Enescu?

Este o experiență foarte plăcută. Sunt mulți muzicieni tineri, atmosfera este foarte bună. Este prima dată când cânt cu această orchestră și de fapt, doar a doua mea experiență cu o orchestră românească. Acum doi ani am cântat cu Orchestra Filarmonicii din Cluj-Napoca, în Grecia. Nivelul interpreților la instrumente cu coarde este foarte ridicat aici - există o tradiție, o școală în acest sens, ceea ce se reflectă foarte mult în calitatea interpretării.

Sunt foarte bucuros să fiu aici și aștept cu mult interes concertul. În plus, colaborez cu Andrei Boreyko; am cântat mult împreună în trecut, dar nu ne-am mai văzut de aproape douăzeci de ani. Este foarte frumos să-l reîntâlnesc - este un muzician minunat. Este, per ansamblu, o experiență foarte plăcută.

Aș vrea să vorbim despre sensibilitatea dumneavoastră față de muzica folclorică, căci în familia dumneavoastră au existat și muzicieni dedicați acestui gen. Cum v-a influențat această perspectivă?

Am avut ocazia să văd îndeaproape cum funcționează acest tip de muzică. Din păcate, nu am învățat să cânt muzică populară, ceea ce regret, dar exista o mentalitate comună muzicienilor de folclor, cum că muzica lor ar fi inferioară celei clasice. Astfel, dacă cineva cânta foarte bine muzică clasică, se considera că nu mai are nevoie să cânte și muzică populară. Desigur, această idee este complet greșită, deoarece o mare parte din muzica clasică își are rădăcinile în folclor.

Pe mine m-a ajutat foarte mult să fiu în contact cu acest univers, să observ cum cântă formațiile folclorice, cum repetă, cum improvizează. Abordarea lor este mult mai relaxată decât cea din muzica clasică. Această dimensiune a improvizației, a spontaneității, este extrem de importantă. În muzica clasică avem nevoie să recreăm impresia de spontaneitate - partitura lui Ceaikovski este aceeași de când a fost scrisă și va rămâne la fel pentru totdeauna, întrebarea este: cum aduci prospețime muzicii?

În muzica populară, cântecele sunt aceleași, dar pentru că nu sunt scrise și sunt învățate după ureche, muzicienii au libertatea de a le prezenta în felul lor. De aici, muzicienii clasici pot învăța foarte mult.