Câștigător al Concursului Enescu 2016, Zlatomir Fung va fi solistul concertelor din 12 și 13 decembrie 2024 ale Orchestrei Filarmonicii "George Enescu". Va interpreta Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici, iar la pupitrul ansamblului se va afla dirijorul Leo Hussain.

Zlatomir Fung, revii la București la o distanță de câțiva ani de la triumful tău din finala Concursului Enescu din 2016, când ai obținut, la vârsta de doar 17 ani, premiul I, devenind atunci cel mai tânăr câștigător la secțiunea violoncel. Totodată, te vei afla în postura de solist al Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", același ansamblu cu care ai colaborat și în finala Concursului Enescu. Cum ai descrie experiența în cadrul competiției și ce amintiri ai despre interacțiunea cu orchestra?

Concursul Enescu a fost unul dintre cele mai importante evenimente din viața mea muzicală, deoarece cred că a fost prima competiție internațională de anvergură la care am participat și pe care am fost foarte norocos să o câștig. Am amintiri foarte frumoase despre acea experiență de acum opt ani. Atunci am călătorit pentru prima dată în România și m-am bucurat să întâlnesc muzicieni minunați. În timpul acestei competiții, l-am cunoscut pe minunatul Iulian Ochescu, pianistul cu care am colaborat în timpul primei probe și cu care am mai lucrat câțiva ani mai târziu. Nu pot uita nici sala și nici acustica Ateneului Român, dar și cultura de aici care a avut un mare impact asupra mea. Deci este o mare onoare să am ocazia să revin la București și să cânt cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu" săptămâna aceasta. Cât despre colaborarea mea cu ansamblul, în finala Concursului Enescu am cântat Simfonia concertantă de George Enescu. Aceea a fost o experiență destul de neobișnuită pentru mine, deoarece era pentru prima dată când o interpretam, dar pentru că este o lucrare românească specială, în memoria mea a rămas întipărit modul în care membrii orchestrei aveau o conexiune cu această muzică, rezonau cu ea. De asemenea, îmi amintesc că am revenit în România anul următor, când am avut ocazia să cânt o piesă mai scurtă, Parabola concertante de Rodion Scedrin în cadrul Festivalului Enescu. Și aceea a fost o experiență frumoasă și sunt nerăbdător să cânt din nou cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu". Amintirile de la repetițiile cu ei sunt mai îndepărtate, dar știu că mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu ei.

După Concursul Enescu, ai câștigat ediția din 2019 a Concursului Ceaikovski de la Moscova și ai susținut numeroase concerte alături de orchestre importante. Te-aș întreba, cum de reușești să creezi acea conexiune muzicală atât de necesară între solist, ansamblu și dirijor?

De fiecare dată acest proces este puțin diferit. În cazul solistului, lucrurile depind destul de mult de dirijor - de aceea abia aștept să lucrez cu maestrul Leo Hussain săptămâna aceasta. De asemenea, este diferit și în funcție de lucrarea pe care o interpretez - de exemplu în cazul concertului de Șostakovici, discuțiile muzicale vor fi foarte diferite de cele pe care le-am avea în cazul concertului de Elgar, de pildă. Un alt aspect important este acustica sălii, care poate fi fantastică, precum cea a sălii Ateneului, sau poate să fie mai puțin bună, lucru care se dovedește a fi o provocare în plus. Sunt multe variabile care pot apărea, lucruri la care trebuie să te poți adapta, însă mie îmi place să fiu stimulat de astfel de coordonate, deoarece acestea fac fiecare interpretare diferită și o transformă într-o nouă provocare.

Ce loc ocupă în repertoriul tău Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici și cum l-ai descrie în raport cu alte lucrări concertante din secolul XX?

Concertul nr. 1 de Șostakovici cred că este lucrarea mea preferată din repertoriul concertant pentru violoncel de secol XX. Personal, cred că este foarte bine scris, atât din punctul de vedere al structurii, modul extraordinar în care Șostakovici dezvoltă ideile muzicale, dar și în ceea ce privește scriitura partiturii solistice. Din perspectiva mea, aceasta are alura unei călătorii cu o logică foarte clară pe tot parcursul concertului. La acestea se adaugă măiestria orchestrației, sunt foarte multe fragmente de o frumusețe răpitoare, unul dintre momentele mele preferate este în prima parte în care violoncelul solist și cornul cântă împreună, iar Șostakovici a reușit să redea doar cu aceste două instrumente sonoritatea întregii orchestre. Ba mai mult, partea a treia - faimoasa cadență a solistului, care durează cam cinci minute - o consider absolut extraordinară, cea mai impresionantă partitură solo pentru violoncel după suitele lui Bach. Este una dintre cele mai bune partituri destinate instrumentului, iar pentru mine este o adevărată onoare de fiecare dată când am ocazia să o cânt.