Violoncelistul Valentin Răduțiu va fi solistul Orchestrei Naționale Radio în concertul de stagiune programat vineri, 28 februarie 2025. Despre revenirea pe scena Sălii Radio, muzicianul a stat de vorbă cu Ioana Tintea.

Valentin Răduțiu, ce loc ocupă muzica lui Edward Elgar în preferințele dumneavoastră și cum vă amintiți primul contact cu partitura solistică a Concertului op. 85 pentru violoncel și orchestră?

Este un concert aproape prea iconic într-un fel, așa de iubit de public și de tineri violonceliști. Dar poate nici un alt concert de violoncel nu este atât de tare asociat cu un violoncelist sau o violoncelistă, în cadrul acesta sigur este Jacqueline du Pre. Aceste lucru poate să fie și copleșitor sau să creeze niște așteptări foarte unilaterale cumva din partea publicului. Aș spune că m-am ocupat mai puțin cu concertul de Elgar decât cu alte concerte de violoncel. Țin minte în schimb foarte bine când l-am învățat, eram student la Heinrich Schiff la Viena. Aceste lecții au fost foarte bune pentru mine, unde el încerca cumva tocmai să treacă sau să reușească să încurajeze o interpretare un pic dincolo de un anumit clișeu, cu multe referințe la istoria concertului, prima imprimare chiar cu Edward Elgar ca și dirijor, apoi cea cu Jacqueline du Pre, foarte cunoscută, alături de soțul ei Daniel Barenboim, dar există una unde dirijează John Barbirolli. Acesta din urmă a fost violoncelist în orchestra care a cântat pentru prima dată concertul de Elgar sub bagheta compozitorului. Schiff încerca să îmi găsească această autenticitate emoțională, o mare sinceritate și puritate a expresiei, dincolo de anumite gesturi foarte mari care cumva sunt o tentație interpretând această muzică. Concertul, deși are multe clipe de nostalgie nu sunt de fapt o istorie de iubire tragică a compozitorului, mai mult o atmosferă de după primul război mondial, pierderea coloniilor, a imperiului englez. Ca să revin la mine, în această îndrumare care încă mi-a rămas în amintire a lui Heinrich Schiff încerc să îmi găsesc această notă foarte personală și cumva și cu perspectiva istorică, cu respect față de precizia textului, cumva eliberată de anumite așteptări legate de acest concert.

Ați menționat într-un interviu că "este esențial ca muzica să fie într-o dezvoltare continuă". Cum reușiți de la un concert la altul să echilibrați fidelitatea față de partitură cu propria viziune interpretativă?

Este foarte importantă. Deși dintr-un punct de vedere strategic, economic a resurselor umane a unui interpret, înțeleg tentația unor soliști să cânte întotdeauna în același fel, dar cred foarte mult în această transformare și această creștere a interpretării. Îmi doresc ca fiecare concert să aducă ceva nou pentru mine, chiar dacă poate nu este ceva de vizibil sau audibil pentru ascultători, poate să fie ceva doar în lumea interioară a mea, cântând muzica. Știm cu toții că atât de multe lucruri nu sunt scrise în note, sună din nou ca un clișeu, dar este un foarte mare adevăr. Chiar dacă afirmam mai devreme de dorința de a fi fidel față de text sunt foarte multe aspecte care nu sunt niciodată cuprinse în informația oferită de textul muzical, de notele muzicale și acolo se întâmplă acea magie.

Ați mai colaborat cu dirijoarea Jessica Cottis?

Nu. Este o premieră.

Cu ce gânduri așteptați reîntâlnirea cu publicul din România?

Mă bucur întotdeauna să mă întorc la București. Chiar am fost acum destul de recent cântând la filarmonică. Mă bucur că nu a trecut așa de mult timp și mă simt cumva mai acasă. Este întotdeauna un context foarte personal pentru mine să cânt la București unde cunosc foarte mulți oameni dragi mie. De această dată vor veni și părinții mei, tatăl meu care mi-a fost primul meu profesor de violoncel, așa că sunt foarte multe aspecte care fac ca un concert la București să fie deosebit pentru mine.

Așadar, va fi o emoție aparte pe scena Sălii Radio.

Abia aștept.