Un nou album ce reunește pagini semnate de Robert Schumann, George Enescu și Johannes Brahms în interpretări realizate de doi dintre muzicienii români de excepție din noua generație, violoncelistul Ștefan Cazacu și pianistul Gabriel Gîțan, a fost lansat recent de Casa Radio. Albumul este volumul 5 din seria discografică a proiectului "Moștenitorii României Muzicale", un demers inițiat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, cu scopul de a susține excelența interpretativă a tinerei generații. Despre album, dar și câte ceva despre parcursul său artistic de până acum, ne povestește Ștefan Cazacu:

Pentru albumul cu numărul 5 din seria discografică a proiectului Moștenitorii României Muzicale, propuneți împreună cu pianistul Gabriel Gîțan pagini semnate de Johannes Brahms, Robert Schumann și George Enescu. Ce v-a determinat să alegeți acest parcurs muzical?

În primul și în primul rând eu sunt un mare fan al lui George Enescu și atunci era păcat să nu-l includ în primul meu CD de sine stătător. Alături de Gabriel Gîțan am convenit împreună să luăm romantismul acesta al lui George Enescu. Enescu îl iubea foarte mult pe Brahms și atunci era păcat să nu fie o partitură de-a lui Johannes Brahms și pe CD-ul nostru și am ales Sonata în mi minor. Am mai inclus și un alt compozitor german, Robert Schumann, care tot așa, era un romantic incurabil și noi avem o fire un pic romantică - ne-am regăsit cumva în aceste opusuri.

Cum ați descrie colaborarea cu pianistul?

Una foarte bună. Noi ne știm din perioada liceului. Am fost colegi amândoi la Colegiul Național de Arte, George Enescu din București. El este doar cu câțiva ani mai mic decât mine, ne întâlneam pe holurile liceului, dar prima noastră colaborare a fost în anul 2020, când ne-am pregătit intens pentru Concursul Internațional "George Enescu". El atunci m-a ajutat foarte mult cu Sonata a II-a op. 26 de George Enescu, o lucrare superbă, dar extrem de dificilă și el era singurul pianist care știa lucrarea și atunci am început noi colaborarea, iar ulterior, după ce am obținut și locul III la Concursul George Enescu, i-am propus că e păcat să nu realizăm și un album împreună și atunci așa ne-am găsit.

Am putea să mergem în detaliul fiecărei lucrări din program? Cum se simte pentru dumneavoastră să parcurgeți fiecare opus?

Mie personal îmi plac foarte mult lucrările lui George Enescu din perioada de tinerețe. După cum se știe, Nocturna și Saltarello au fost compuse în 1897, Enescu avea doar 17 ani, un tânăr, dar de o sensibilitate fantastică, iar în Nocturnă avem o primă parte lentă foarte asemănătoare lui Chopin, iar Saltarello e de fapt un dans italian viu, rapid și ritmat. Ne-am regăsit cumva în piesele astea, pentru că și noi suntem tineri, eram și la momentul când am înregistrat albumul, dar și acum ne considerăm tineri. Sonata, la fel, într-o parte de George Enescu, a lăsat-o neterminată, a fost mai târziu terminată de Hans Peter Türk, o capodoperă, o sonată într-o parte scrisă cam în aceeași perioadă cu Sonata nr. 1, op. 26, tot de George Enescu. Aceea a primit și număr de opus, aceasta nu.

Două lucrări de tinerețe superbe, iar după, avem, să spunem, varietatea aceasta a lui Robert Schumann, în cele trei piese Fantasiestücke, compuse în 1849. Ele original au fost compuse pentru clarinet și pian, dar versiunea pentru violoncel și pian este mult mai populară. La fel este în trei părți, prima parte tantrum și cu expresie, partea a doua vesel, ușor, iar partea a treia repede și cu foc.

Trecem prin mai multe stări, trebuie să arătăm și lirism, trebuie să arătăm și un pic de virtuozitate, dar în același timp trebuie să arătăm și profunzime, pentru că în Sonata în mi minor, op. 38, despre asta este, profunzime, melancolie și, bineînțeles, termină cu o fugă spectaculoasă la finalul părții a treia.

Ce loc ocupă acest album, vol. 5 din seria discografică a proiectului Moștenitorii României Muzicale, în parcursul dumneavoastră artistic?

Un loc destul de important, amvând în vedere că este primul CD realizat prin Casa Radio al pianistului Gabriel Gîțan alături de mine. Sper să nu fie și ultimul... de asta ne-am bucurat foarte mult, chiar dacă au fost niște mici impedimente pe parcursul preparării lui. Dar noi am oferit tot, ne-am bucurat foarte mult când am primit rezultatele finale, le-am primit înainte să le ascultăm, ca să ne dăm acordul. Este un CD minunat și sper ca publicul care o să asculte lucrările să se bucure la fel de mult ca și noi când le-am înregistrat și ne aducem aminte de momentele acelea frumoase.

Ce alte proiecte discografice mai aveți în plan sau v-ați dori să realizați?

Momentan nu am nimic în plan, doar o idee să spunem. Aș vrea să înregistrez Sonatele de George Enescu, op. 26 nr. 1, nr. 2. De asemenea, acestea sunt deja înregistrate. Aș vrea să mai înregistrez Andante Religioso, pentru două violoncele și orgă, și Simfonia concertată de George Enescu. Aș vrea toate lucrările pentru violoncel să le punem pe un CD. Asta ar fi în plan, depinde de disponibilitate.

Așa cum ați și menționat, sunteți foarte apropiat de muzica lui George Enescu. Ce simțiți că vă leagă de această creație?

Sunt român, iar George Enescu este, cred, cel mai bun compozitor pe care România l-a oferit vreodată. George Enescu nu era doar compozitor, era un pianist senzațional, un violonist fabulos. În același timp era și violoncelist. Și încă de mic mi-aduc aminte că Nocturna și Saltarello le-am interpretat undeva pe la 12 ani, după care, la 15 ani am descoperit și sonata într-o singură parte, iar apoi am descoperit Andante religioso, deci a fost un parcurs. Prima dată am început cu piesele mai de tinerețe, după care am trecut la piesele de maturitate, cele două sonate.

Ați menționat și că vă regăsiți, la fel ca pianistul Gabriel Gîțan, în romantismul acesta al creației lui Robert Schumann și Johannes Brahms...

Da, noi avem o fire un pic mai romantică, de aceea trebuie să avem foarte mare grijă cum interpretăm și celelalte stiluri muzicale. Nu putem interpreta Haydn cum am interpreta Enescu sau Brahms, dar, din fericire suntem pe aceeași lungime de undă, de aceea, când am repetat pentru CD, n-au fost probleme, a fost o comunicare senzațională! Pentru că foarte puțin, de fapt, discutam, mai mult cântam și din cântat ne dădeam seama de ideile fiecăruia. Bineînțeles, după aia trebuie să mai lucrăm un pic la proporții. În anumite momente chiar îmi doream eu să fiu și mai siropos în expresivitate și el îmi spunea, ”nu, hai totuși să nu facem chiar atât de mult, hai totul cu bun gust.” E o colaborare care cu siguranță va continua și pe viitor.

Referitor la parcursul dumneavoastră muzical, ce mentori simțiți că v-au influențat cel mai mult?

Nu pot să spun neapărat cel mai mult, cât fiecare și-a adus aportul în parcursul meu muzical. O să-i mulțumesc veșnic tatălui meu, pentru că la vârsta de cinci ani mi-a spus haide să ne jucăm la violoncel și de atunci a fost o cursă lungă și neîncetată, pentru că și în ziua de astăzi părerile lui sunt absolut fenomenale și mă ajută enorm.

În același timp, profesorilor mei de la școala de muzică, de la liceul de muzică, la fel, din facultate - Răzvan Suma, profesorului meu de la Viena Reinhard Latzko, ei toți m-au ajutat și și-au pus un pic amprenta în stilul meu de a cânta, ar pe lângă asta și tuturor celor alți profesori la care am fost la masterclass, pentru că după fiecare experiență veneam cu un bagaj de informații. La fel am ales de la fiecare ce mi s-a potrivit mie cel mai mult. Lista e foarte lungă, de aceea am dat doar câteva nume, dar le mulțumesc tuturor pentru că în ziua de astăzi n-aș fi fost eu, dacă nu m-ar fi ajutat și m-ar fi sprijinit.