Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Samuel Niderhauser, câștigător al Concursului Internațional "George Enescu" 2026

Publicat: marți, 8 Septembrie 2026 , ora 12.04

Samuel Niderhauser este câștigătorul Premiului I la ediția a XX-a a Concursului Internațional "George Enescu". Violoncelistul elvețian a impresionat juriul prin interpretarea sa, iar în finală a ales să abordeze una dintre cele mai solicitante lucrări din repertoriul pentru violoncel: Concertul nr. 1 de Dmitri Șostakovici. După marea finală desfășurată seara trecută la Ateneul Român, Samuel Niderhauser a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea.


În primul rând, felicitări! Ce însemnătate are acest premiu pentru dumneavoastră?

Este extraordinar. Cred că încă nu realizez ce s-a întâmplat. A fost o perioadă foarte intensă, foarte plăcută, dar, da, au fost și emoții. Le-am simțit din plin. Cred că cea mai mare ușurare a fost după ce am coborât de pe scenă, după ce am interpretat Concertul op. 107 de Șostakovici. Eram pur și simplu epuizat fizic și mental și, da, acum sunt foarte fericit.


De ce ați ales Concertul nr. 1 în mi bemol major de Dmitri Șostakovici? Având în vedere că această lucrare este considerată una dintre cele mai dificile din repertoriul violoncelistic modern, a fost o alegere curajoasă.

Ei bine, îmi este greu să-mi amintesc exact când am ales acest concert. Este un opus pe care l-am cântat de câteva ori în ultimii doi ani, așa că, într-un fel, simțeam că deja îl stăpânesc și este pur și simplu o lucrare extraordinară, foarte intensă. Pur și simplu îmi place foarte mult. Pentru o competiție, întotdeauna te gândești, în primul rând, la ce concert vrei să interpretezi, cât timp ai nevoie să-l studiezi și, de asemenea, cum se potrivește cu restul programului. Dacă aș fi cântat, spre exemplu, sonata de Șostakovici în runda a doua, probabil că nu aș fi ales și Concertul de Șostakovici, pentru a avea un repertoriu cât mai variat în cadrul concursului.


Când ați luat decizia de a participa la acest concurs cunoșteați deja muzica lui George Enescu?

Am mai ascultat muzica lui Enescu, însă prima dată când am cântat-o a fost în iulie anul acesta, când am interpretat Octetul în trei concerte, alături de trei ansambluri diferite. A fost o experiență extraordinară. Acest opus are un caracter special față de Sonata pentru violoncel. În cazul Octetului, mi-a fost mai ușor să pătrund în universul sonor al acestei lucrări. Mi s-a părut foarte juvenilă, foarte energică. Cu Sonata mi-a luat ceva mai mult timp să o înțeleg. Are un limbaj aparte. Dacă o voi mai cânta, cred că va fi un proces lung până să simt cu adevărat că această lucrare îmi aparține.


Cum descrieți experiența pe parcursul întregului concurs?

A fost o experiență minunată. Am avut câțiva prieteni din Elveția care au participat și ei. Întreaga atmosferă a fost foarte prietenoasă. De fiecare dată când întâlneam pe cineva, era o atmosferă foarte plăcută, cu multe zâmbete. Suntem violonceliști, suntem relaxați. Nu concurăm unii împotriva altora, ci concurăm împreună și ne susținem reciproc. Așa că este întotdeauna o atmosferă caldă. Iar organizarea - excelentă, toți au fost atât de drăguți cu noi. Puteam oricând să le scriem dacă aveam nevoie de ceva și ne răspundeau foarte repede. M-am simțit cu adevărat foarte bine primit aici.


La final, am văzut că ați avut o discuție cu președintele juriului, Arto Noras. Ce v-a spus?

M-a felicitat și mi-a vorbit și despre progresul meu. A folosit cuvântul "crescendo" pentru a descrie evoluția mea artistică. Ne-am întâlnit acum trei ani, la Concursul de violoncel de la Paulo din Finlanda, unde am câștigat premiul al treilea. Și el a fost atunci președintele juriului.


Ce urmează în agenda dumneavoastră? Poate alte participări la competiții?

Nu cred. Adică nu am nimic planificat în ceea ce privește concursurile și cred că este timpul să mă dedic exclusiv muzicii și concertelor. Acum voi avea patru sau cinci zile de odihnă. Sunt cu adevărat necesare, pentru că vara aceasta a fost foarte intensă.

Interviu realizat de Ioana Țintea