Luni, 7 septembrie 2026, la Ateneul Român, a avut loc prima finală a Concursului Enescu din acest an. Arto Noras, președintele juriului Secțiunii de Violoncel a Concursului Enescu, a stat de vorbă, după eveniment, cu Ioana Țintea.

Cum descrieți nivelul general al concurenților de anul acesta? Cum s-au prezentat tinerii violonceliști?

A fost o mare plăcere. Așa cum am spus și în discursul meu, fac parte din juriul acestui concurs încă din 2011. Și probabil că este firesc, dar de fiecare dată nivelul este din ce în ce mai ridicat. Și cred că, fără îndoială, acesta a fost cel mai bun an de până acum. Acest lucru este demonstrat și de numărul foarte mare de participanți care s-au înscris pentru a lua parte la competiție. Au fost aproape 250. Este ceva ce nu am mai întâlnit până acum. Așa că puteți fi foarte fericiți. Bucureștiul și Concursul Enescu sunt cu adevărat importante pentru violonceliști. Anul acesta, cred că s-au înscris cu aproximativ 30-40 de violonceliști mai mulți decât violoniști. În mod normal, ar trebui să fie de cel puțin două sau trei ori mai mulți violoniști. Așadar, acest lucru demonstrează că participanții și, în special, violonceliștii apreciază acest concurs.

Ce anume v-a convins că violoncelistul Samuel Niederhauser merită premiul I al Concursului Internațional "George Enescu"?

Nu a fost doar părerea mea, ci opinia întregului juriu. Eu am fost foarte fericit de alegerea acestui câștigător, Samuel Niederhauser, pentru că l-am ascultat și la alte competiții. A obținut premiul al treilea la Concursul Internațional de violoncel Paulo din Finlanda, o competiție foarte importantă și cu un program extrem de dificil. Acum, cariera lui este în ascensiune, iar acest premiu vine într-un moment foarte bun pentru el. Are nevoie de această reușită și poate profita de pe urma ei. M-am bucurat foarte mult că a câștigat acum, pentru că a ajuns la vârsta la care, din cauza limitei de vârstă, probabil că acesta este unul dintre ultimele concursuri la care mai poate participa.

Ce sfat le-ați da tinerilor violonceliști aflați la început de drum, care se gândesc să participe la următoarea ediție a Concursului Enescu?

Acest tip de concurs este, în mod normal, foarte bun pentru studenți, pentru că le îmbunătățește mult nivelul de studiu și de pregătire. Atunci când pregătesc un program atât de amplu, trec prin diferite etape și stadii ale muncii lor. Trebuie să studieze mult timp, probabil chiar jumătate de an, pentru același program. În acest fel, își dau seama care este nivelul la care pot ajunge și care este, de fapt, cea mai bună versiune a lor. Este foarte important să știi cât de mult trebuie să exersezi pentru a ajunge în punctul în care ești la cel mai bun nivel al tău pentru o anumită lucrare. Apoi, acest lucru îți antrenează atât corpul, cât și mintea, pentru a înțelege cum ești și cum te simți atunci când circumstanțele devin foarte dificile. Pentru că participarea la un concurs este cea mai stresantă situație pentru un muzician profesionist. Într-o competiție este juriul care te evaluează și te clasifică. Într-un concert obișnuit, nu. La un concert, oamenii vin pur și simplu pentru a se bucura de muzică. Este o situație complet diferită. Nivelul de stres este foart ridicat într-o competiție internațională, pentru că știi că, dacă totul merge bine, acest concurs este ca o platformă, ca o scenă care te poate propulsa foarte bine în carieră.

Ce mesaj le transmiteți tinerilor violonceliști care nu au reușit să ajungă în finala Concursului Enescu?

Îi încurajez să continue să muncească și să încerce din nou. În orice caz, în zilele noastre, competițiile au ajuns la un nivel foarte înalt. Pot spune că aproape toți cei care sunt acceptați să participe la concursurile de astăzi ar fi putut câștiga premiul întâi în urmă cu 60-70 de ani. În vremea aceea juriul îl desemna câștigător pe cel care făcea mai puține greșeli decât ceilalți. Acum, în mod normal, nimeni nu mai face greșeli de intonație, nivelul tehnic este foarte ridicat. Și tocmai de aceea, concursurile de astăzi reprezintă o adevărată confruntare a interpretărilor. Iar acest lucru face situația foarte dificilă, pentru că și membrii juriului sunt, la rândul lor, artiști și au propriile concepții artistice în ceea ce privește modul interpretativ. Este cât se poate de firesc și de uman ca fiecare artist să aibă un opinie diferită asupra muzicii. În trecut, dacă interpretai foarte bine din punct de vedere tehnic, aveai aproape întotdeauna succes. Acum nu mai este valabil. Avem multe exemple în care cineva care a câștigat premiul întâi la un concurs, la următorul concurs nici măcar nu este acceptat să participe. Și, deopotrivă, avem și exemple de concurenți care abia au trecut de o preselecție dar care au ajuns în finală și au câștigat marele premiu. Și mai există un alt aspect. Într-o competiție precum Concursul Enescu, unde au existat aproape 250 de înscrieri, trebuie să organizăm etapa preliminară pe baza unor înregistrări video. Iar acestea nu funcționează întotdeuna foarte bine pentru acest scop. Opiniile se schimbă foarte mult atunci când îi asculți în sala de concert. Iar acesta este unul dintre lucrurile care fac viața concurenților de astăzi atât de dificilă.

Credit foto: Kirkko