Violoncelistul Andrei Ionită este solistul Orchestrei de Cameră Radio în cadrul concertului de stagiune ce va avea loc mâine, 11 martie, pe scena Sălii Radio. Pe muzician îl veți putea asculta în partituri de Antonin Dvorak și Piotr Ilici Ceaikovski. Tânărul violoncelist se află alături de mine în studioul Radio România Muzical. Bună seara.

Bine v-am regăsit.

Aș vrea să începem cu câteva cuvinte despre repetiții. Înțeleg că abia s-au încheiat.

Da. Este de fiecare dată o mare plăcere să revin pe scena Sălii Radio. Nu sunt la prima colaborare cu Orchestra de Cameră Radio. Chiar am amintiri așa de frumoase de acum trei ani când mi s-a oferit ocazia de a cânta în dublă ipostază solistică, atât ca pianist cât și ca violoncelist. De data aceasta voi rămâne doar cu violoncelul și de asemenea mă bucur și să colaborez cu dirijorul Jiri Rozen aici la București. Noi ne cunoaștem deja. Am cântat împreună într-un turneu alături de Orchestra Filarmonică Moravă, un turneu în Cehia, care a constat în cinci concerte. Ca repertoriu am avut atunci concertul de Dvorak. După această colaborare mă bucur de asemenea că a acceptat și invitația de a veni aici la București pentru a presta alături de noi. Repetițiile au mers bine. Variațiunile Rococo sunt evident o lucrare cunoscută și îndrăgită de publicul larg și de orchestră și de-abia așteptăm să prezentăm întregul repertoriu publicului.

Aș vrea să revin un pic asupra relației cu dirijorul. Înțeleg că a fost un turneu de cinci concerte. La ce ne putem aștepta noi, publicul bucureștean, cei care nu-l cunoaștem pe dirijor? Ce fel de șef de orchestră este?

Eu îl consider un dirijor extraordinar, intelectual, care abordează un repertoriu extrem de larg, repertoriu atât cunoscut cât și poate mai interesant, mai deosebit, repertoriu cântat mai puțin. De la prima noastră colaborare mi-a plăcut faptul că era dispus să meargă în detaliu cumva până la esența fiecărei celule muzicale, a structurilor largi. Și, așa cum am spus, m-am bucurat să l-am aici ca partener muzical.

Presupun că acesta ar fi, din câte înțeleg, pot să presupun că este un ideal, un astfel de partener de scenă, indiferent că ar fi dirijor sau pianist sau muzician de orice alt fel, un om atent la detalii, ar fi important, pentru că mă leg de această frază cu celulele muzicale.

Da.

Este importantă atenția la detalii?

Eu așa mi-am construit cântatul și mi-am îmbunătățit cântatul în anii mei de formare pornind de la cele mai mici mișcări, din punct de vedere fiziologic, pe instrument și de la analiza fiecărei celule muzicale și la capacitatea aceasta de a coordona, de a compune, până la urmă, pentru a crea chiar și un singur sunet. Nici nu discutăm acum despre structuri largi. De multe ori am fost întrebat, nu că aș vrea să mă laud, dar uneori mi s-a spus, da, această capacitate de a susține fraze lungi. Cum de reușești? Eu reușesc pentru că mă aplec asupra cântatului instrumental în detaliu și tocmai pentru că mă ocup de fiecare notă în parte, atunci reușesc și să creez, să zicem, un discurs muzical complet și coerent.

Și cum funcționează relația cu orchestra în acest sens? Dacă un solist abordează totul în cel mai mic detaliu, cum poate să comunice orchestrei acest lucru?

Da, atunci când este vorba de comunicarea cu orice fel de partener de scenă, că este cameral sau orchestral, ceea ce e important este de a crea acea relație de încredere reciprocă și, să zicem, de a lucra la o bază de frazare solidă pentru a lăsa apoi loc pentru diverse interpretări și pentru acea spontaneitate de care ai nevoie în concert. Este posibil ca mâine seară să nu se potrivească 100% interpretarea mea cu ceea ce am lucrat astăzi în timpul repetiției, dar tocmai pentru că am lucrat în detaliu și am stabilit și anumite dinamici și tot felul de intrări, tranziții și așa mai departe, avem încrederea necesară și funcționăm ca un ansamblu coerent și concis pentru a ne permite apoi diverse libertăți în tipul concertului.

În acest sens, lucratul cu orchestra, suntem în ajunul concertului, aș reaminti publicului, că a fost, înțeleg, prima repetiție astăzi, ceea ce, evident, este norma în lumea contemporană, la nivel de soliști, nu se poate altfel, pentru că acesta este calendarul, trebuie să recunoaștem. Cât de mult contează acea repetiție în plus?

Da, mi s-a întâmplat, cu dirijori extrem de cunoscuți să am norocul de a trece un șnur cu două ore înaintea concertului. E chiar și în cazul unui asamblu bine sudat, chiar și atunci când, să zicem, revii pe scenă cu același ansamblu, cu aceeași lucrare, lucrurile se schimbă, atmosfera se schimbă de pe o zi pe alta. Țin minte, chiar și atunci când am avut acel turneu de cinci concerte, de multe ori, în funcție de spațiul nou de concert de acustica fiecărei săli, a trebuit să trecem bucăți importante din cadrul concertului, cu toate că vorbeam de Concertul de Dvorak cântat în țara lui natală. Fiecare zi este diferită și tocmai de aceea este important să se creeze această încredere și să se sudeze cumva ansamblul cel puțin cu o zi înainte de concert.

Se spune că un muzician inteligent se vede după cum interpretează Bach. Eu cel puțin așa am auzit când eram în gimnaziu, în liceu și în facultate și în acest sens aș vrea să subliniez faptul că observăm acest lucru în toate înregistrările pe care le-ați semnat, cel puțin pe care le știu eu. Ceea ce e evident că nu ne ia cu nimic din plăcerea de a asculta Dvorak sau Ceaikovski. Pe acest subiect aș vrea să vorbim în minutele următoare, lucrările pe care le vom asculta mâine seară, cum le-ați ales?

În primul rând mulțumesc pentru apreciere. Dacă vorbim despre Bach, eu consider pe Johann Sebastian Bach ca fiind un fel de om universal al muzicii culte, pentru că poate fi considerat probabil cel mai matematic compozitor. Structura muzicii sale este atât de clară, încât, din punctul meu de vedere, muzica vorbește cumva de la sine, mai ales în Suitele pentru violoncel solo, care au parte de o structură și de o linie de bas, de exemplu, extrem de clară. Și tocmai de aceea cumva am senzația că discursul muzical al lui Bach vorbește natural atâta vreme cât poți să recunoști, să zicem, elementele ce construiesc, structura micro și macro a discursului. În legătură cu repetoriul de mâine seară, da, Jiri Rozen s-a gândit la un program, să zicem în acest spațiu central european, ceh-polonez. Primul gând care mi-a sărit a fost această minunată lucrare Silent Woods în traducere germană Waldesruhe, nu știu dacă există traducere oficială în română, am putea să spunem „Liniștea pădurii”, „Liniștea codrului”.

Probabil, da, probabil. Mai ales fiind o lucrare de secol XIX.

Romantică, exact, de Antonin Dvorak. Este o lucrare un pic mai scurtă, motiv pentru care nu este, să zicem, programată atât de des în cadrul unui context, al unui concert simfonic consistent, tocmai pentru că Variațiunile Rococo de Ceaikovski nu reprezintă cea mai lungă lucrare concertantă din repertoriul nostru al violonceliștilor. M-am gândit să includ ca o introducere și această lucrare liniștită, calmă, descriptivă, așa cum și titlul spune, o lucrare ce este efectiv inspirată din natură. Găsim sonorități deosebite și dialogul cu instrumentele de suflat care uneori devin chiar o metaforă poate a cântului păsărilor și nu știu cât de des se programează sau se cântă această lucrare în România și am gândit că ar fi o ocazie potrivită să o avem de asemenea și live la Radio România Muzical.

Și evident vă mulțumim pe această temă. Recunosc că este prima oară când o voi asculta. Am ascultat-o evident înainte de acest interviu și voiam să știu de unde o știți, cum se află de piese de acest gen?

Această lucrare era cunoscută dintotdeauna, încă țin minte înregistrările pe care le-am ascultat prima dată cu Yo-Yo Ma sau cu Jacqueline du Pre și am fost profund impresionat de suflul acesta în romantic, dar în același timp atât de natural și neforțat, chiar dacă plin de emoție cu care ei au reușit cumva să tălmăcească această lucrare și am tot încercat pe ici pe acolo să o programez și iată că și de data aceasta a funcționat.

Despre Variațiunile Rococo aș presupune că sunt foarte puține lucruri de spus nou la modul de noutate presupun, mai ales pentru că ar trebui să lăsăm instrumentele și instrumentiștii.

Interpretarea sper să fie nouă. Ceea ce-mi place la această lucrare este tocmai acest caracter ușor improvizatoric și faptul că îi permite interpretului, având în vedere și orchestrația puțin mai subțiată, chiar să-și folosească imaginația și fantezia, evident păstrându-și încă naturalețea și acest spirit elegant. E interesant pentru că evident Ceaikovski este cel mai cel mai cunoscut și cel mai îndrăgit compozitor rus, cu toate acestea, lucrarea aceasta prin acest spirit neoclasic cumva capătă chiar dimensiuni să zicem central sau vest europene și cred că se potrivește și în peisajul întregului program.

Aș vrea să știu - și sunt sigur că și ascultătorii noștri ar vrea să știe - ce urmează în agenda dumneavoastră?

În lunile aprilie și mai mă așteaptă niște călătorii și turnee în Coreea și în Japonia la Tokyo împreună cu New Japan Philharmonic și de asemenea voi putea să repet integrala celor șase suite de Bach într-un concert la Tokyo în Hamarikyu Hall, iar pentru publicul din țară, îi aștept cu drag tot în lunile aprilie în compania orchestrelor filarmonice din Cluj și Satul Mare și în mai la Iași.

Sunt sigur că vă așteaptă și publicul din toate aceste orașe și evident și publicul bucureștean și ascultătorii Radio România Muzical mâine seară pe frecvențele postului nostru alături de Orchestra de Cameră Radio.