Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violistul Traian Boală, membru al Cvartetului „Arcadia”

Publicat: vineri, 5 August 2022 , ora 9.38


Domnule Traian Boală, v-aș ruga să ne spuneți care este povestea din spatele acestui proiect?

De foarte muți ani ne-am dorit să contribuim pe scena culturală din România - în primul rând, începând cu Cluj, dar și în general - prin a încerca să transmitem mai departe informațiile pe care le-am acumulat de-a lungul timpului de la cursurile la care am participat și noi foarte mulți ani, din experiențele concertelor, ale înregistrărilor ș.a.m.d. pentru că suntem conștienți că așa cum noi am fost ajutați și îndrumați de-a lungul timpului, generațiile tinere au nevoie de același lucru. Din acest motiv s-a născut ideea, cândva înainte de începerea pandemiei, de a face un atelier de muzică de cameră - idee care a trebuit să tot fie amânată. Și anul trecut, din fericire, am reușit să facem prima ediție, care a fost un mare succes și am fost foarte încântați de asta.


Ați putea să ne oferiți câteva detalii despre structura evenimentelor Arcadia Chamber Music Classes? Există vreun element distinctiv față de ediția precedentă?

Anul aceata, singurul element distinctiv ar fi dorința noastră de a avea o repetiție în prezența cursanților. Vom pregăti un concert care se va întâmpla în mijlocul acestui masterclass și ne gândeam să avem o repetiție la care cursanții să poată participa și să observe astfel modalitatea în care noi abordăm repetițiile și felul în care ne implicăm acolo. În rest, structura este similară cu cea de anul trecut. Cursul va debuta cu un concert al nostru și se va încheia cu un concert al cursanților.


Care sunt formațiile camerale ce vor participa activ la atelierele oferite de membrii Cvartetului Arcadia?

Anul acesta s-au înscris patru formații. Avem o formație flaut-vioară, alta - pian-vioară, un duo de două viori și un trio - vioară, violă și violoncel.


Cum este conturat evenimentul final al atelierelor?

Evenimentul final va fi concertul cursanților, urmat de o festivitate de încheiere, o mică petrecere între noi în care să ne împărtășim gândurile, să ne mărturisim dorințele de viitor... ce a funcționat bine, ce nu a funcționat bine. Și anul trecut a fost un eveniment foarte util și frumos, pentru că am avut ocazia să discutăm unu la unu cu diverși cursanți care să ne mărturisească din emoțiile lor, din trăirile lor, eventuale întrebări pe care le-ar avea. A fost un moment foarte plăcut pentru toată lumea.

Interviu realizat de Ioana Țintea