Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu violistul Traian Boală, la aniversarea de 20 de ani a Cvartetului „Arcadia”
20 de ani de la înființarea Cvartetului Arcadia se aniversează mâine, 30 septembrie, printr-un eveniment ce va avea loc la Auditorium Maximum din Cluj-Napoca în direct prin telefon violistul ansamblului Traian Boală - bună seara!
Bună seara. Mulțumesc pentru invitație!
Și noi vă mulțumim pentru prezența prin telefon. Vreau, în primul rând, să vorbim puțin despre istoria ansamblului și poate ulterior să discutăm despre evenimentul de mâine. Aș vrea să știu ce înseamnă primii 20 de ani ai Cvartetului Arcadia pentru dumneavoastră la nivel individual și apoi poate pentru tot ansamblul.
Pentru mine personal înseamnă unul dintre capitolele cele mai importante ale vieții mele, locul în care am crescut foarte mult, am învățat foarte multe lucruri am călătort, am cunoscut oameni și din domeniul muzicii și din oricare alt domeniu, au fost niște ani foarte grei dar foarte frumoși în același timp. Din punct de vedere al ansamblului sunt anii trecuți de la naștere și până în acest moment. La fel, niște ani în care cvartetul nostru a cunoscut o evoluție constantă și pe care încă o cunoaște, asta o simțim în continuare: participarea la multe concursuri, multe cursuri de măiestrie, multe concerte în multe proiecte și înregistrări. O viață într-adevăr împlinită.
Aș vrea să știu care erau la momentul respectiv prioritățile cu care ați lansat acest proiect Cvartetul Arcadia și, ulterior, cum s-au schimbat acestea?
Prioritățile noastre au fost aceleași de la bun început, nu s-au schimbat și nu cred că se vor schimba; ele reprezintă concentrarea noastră pe a face un lucru de calitate. Nu am avut niciodată niciunul dintre noi - am și discutat despre asta de-a lungul timpului - nu am avut niciodată proiecții de genul că ne-am dori să câștigăm un anumit concurs sau să avem o anumită carieră sau un alt fel de carieră, pur și simplu ne-am concentrat pe ceea ce aveam noi de făcut, să înțelegem cât mai bine muzica pe care o interpretăm și să reușim să o exprimăm cât mai inteligibil publicului.
Și în acest sens presupun că cei 20 de ani petrecuți împreună au, pentru fiecare dintre membrii cvartetului, o altă însemnătate dar presupun că o apropiere din punct de vedere interpretativ muzical n-ar putea să nu existe, de altfel. Credeți că au schimbat aceste două decenii care au trecut abordările pe care le aveți asupra partiturii, să spunem, sau asupra modului în care abordați anumite lucrări?
În mod cert da, fiecare experiență te educă, te construiește, te definește. Pentru noi a construi o carieră într-un cvartet de coarde a însemnat întotdeauna cercetarea cât mai minuțioasă a fiecărei partituri, de la viața compozitorului respectiv, condițiile în care a compus acea lucrare, care sunt elementele de stil, până la lucruri mai concrete sau mai fine, gen frazări, structurarea pieselor ș.a.m.d., fiecare sunet a fost gândit într-un anumit fel și a evoluat într-un anumit fel în fiecare lucrare pe care am cântat-o. Felul în care am abordat lucrul ăsta bineînțeles că ne-a educat și individual și ne-a schimbat în cel mai probabil mod direcția. Mă gândesc că dacă nu am fi făcut cvartet de coarde probabil că atitudinea noastră a fi fost măcar ușor diferită.
În mod evident. Și, pentru că ați menționat abordările diferite pe care le aveți de la un compozitor la altul, aș vrea să ne ocupăm puțin de programul acestui concert aniversar; n-am putut să nu observ că e un repertoriu foarte bogat, evident, cu lucrări semnate de compozitori pe care dumneavoastră i-ați abordat în cei 20 de ani de activitate cu Cvartetul Arcadia, de la Mozart până la Weinberg. Aș vrea să vorbim puțin despre cum ați ales programul acesta.
Noi ne-am gândit că, având în vedere că este vorba despre un concert aniversar, o trecere prin propria istorie ar fi un lucru drăguț să interpretăm lucrări care au însemnat ceva deosebit în viața noastră artistică, dar în același timp, așa cum trecem printr-o istorie personală, trecem și prin istoria a muzicii, pentru că avem o lucrare de Mozart, o lucrare de Haydn, o lucrare de Beethoven, Schubert, Mendelssohn, Debussy, Bartók și Weinberg și atunci avem ocazia printr-un astfel de concert să facem evidentă complexitatea unui cvartet de coarde, modalitatea în care un cvartet poate să creeze sonorități și stiluri și culori diferite.
Și în acest sens presupun că așteptările pentru public sunt cât se poate de înalte, corect?
Da, presupun că da. Vă referiți la așteptările lor?
Da, așteptările lor pentru Cvartetul Arcadia. Vroiam să știu ca să vă întreb mai specific dacă și cum considerați că acești 20 de ani influențează publicul care vine la concert? Evident publicul bucureștean, publicul român în general și publicul clujean fără doar și poate vă cunoaște, dar poate există și tineri melomani care tocmai apar și mă gândeam oare pentru ei cei 20 de ani au o însemnătate diferită poate? Sau ce așteptări credeți că are publicul după acești 20 de ani?
În mod cert sau foarte probabil există persoane sau vor exista persoane în public care se vor întreba „ia să vedem ce fac ăștia după 20 de ani?”, dar revin la ce spuneam mai devreme, în mod sincer nu este un lucru la care noi ne concentrăm. Pentru noi primordial este ceea ce ne dorim și reușim să comunicăm publicului în momentul în care suntem pe scenă. Dincolo de asta, percepția, așteptările lor eu cred că au șanse foarte mari să fie împlinite atâta timp cât noi ne vedem de treaba noastră.
Este probabil cea mai coerentă atitudine pe care o poate avea un muzician, pe care o poate avea orice ansamblu de muzicieni și în acest sens aș vrea să știu cum vedeți... aș îndrăzni să spun următorii 20 de ani, dar cum vedeți care sunt proiectele pe viitor aleg cvartetului Arcadia?
Da, mulțumesc pentru întrebarea asta. Răspunsul meu unul foarte interesant pentru că ne-am pus aceeași întrebare și observ un lucru: evoluția și cariera noastră a avut un trend ascendent într-un mod accelerat de la bun început și continuă în același mod. Suntem ca într-un fel de Big Bang care înregistrează această expansiune accelerată în mod constant pentru că ai presupune că, după 20 de ani, poate oamenii își mai doresc să se mai liniștească un pic sau să mai încetinească anumite lucruri, dar, pentru noi, parcă, în perioada asta se acumulează din ce în ce mai multe proiecte și propuneri și așteptări din partea multor... „entități”, să zic așa. Avem de exemplu un proiect foarte important pentru noi: o rezidență la Wigmore Hall în Londra, un proiect în care cântăm integrala cvartetelor de Weinberg și integrala cvartetelor de Bartok în șase concerte într-o perioadă de doi ani de zile; urmează înregistrarea lucrărilor de Enescu pentru muzică de cameră: instrumente cu coarde la casa de discuri Chandos din Londra; avem turneu în Japonia, la anul, foarte important și foarte solicitant, pentru că și acolo vom interpreta integrala Bartok în două zile la rând, printre altele ș.a.m.d. Chiar poimâine plecăm la Madrid, avem un concert, avem o viață destul de intensă și parcă din ce în ce mai intensă, deci ca să vă răspund acum pe scurt la întrebare, presupun că următorii 20 de ani vor păstra acest ritm; poate că la un moment dat, totuși, o să simțim ceea ce spuneam mai devreme, să mai domolim lucrurile, dar cel puțin deodamdată nu se întrezărește așa ceva.
Și bineînțeles, noi ne bucurăm foarte tare de faptul că nu întrezăriți un final și așteptăm cu mare interes următoarele recitaluri, următoarele apariții discografice. Apropo, acest proiect cu Enescu aveți vreo idee cam când putem să ne așteptăm la apariția discului?
Vor fi două discuri. Primul disc îl vom înregistra în toamna anului următor, deci el va apărea un an mai târziu, deci probabil că în 2029 o să iasă cele două discuri. Cel mai probabil vom înregistra cele două cvartete de coarde și un număr de lucrări duo-uri și trio-uri pe care le-a scris Enescu pentru vioară, violă sau violoncel.