Din 1958, atât Televiziunea Română, cât și Radiodifuziunea Română sunt alături de Festivalul Internațional "George Enescu". Valentina Băințan, producător TVR, ne-a vorbit despre importanța celor două instituții implicate:

Cred că ceva mai frumos de atât nu s-ar putea întâmpla. Mulțumesc foarte mult de invitație. Și da, Televiziunea Română este legată indisolubil de Societatea Română de Radiodifuziune în ceea ce privește Festivalul Internațional "George Enescu".

E o bucurie de fiecare dată când ne întâlnim cu toții la Sala Palatului și la Ateneul Român și colaborăm extraordinar de fiecare dată. Colegii de la radio, cât și bineînțeles colegii mei de la televiziune au o conlucrare și o armonizare perfectă pe toată perioada Festivalului Enescu, iar lucrul ăsta se vede. Se vede pe ecran, se aude la radio și bineînțeles că feedback-ul e întotdeauna pozitiv din partea publicului care ne ascultă și ne vede.

Televiziunea preia sunetul de la echipa radio. Ce părere aveți vizavi de calitatea sunetului?

Este excepțional!

Din punctul meu de vedere, sunt foarte multe transmisiuni live din cadrul Festivalului Enescu și de foarte multe ori am intrat pe site-ul festivalului și, sigur, am urmărit înregistrările video, dar de cele mai multe ori am închis ochii, pentru că sunetul este atât de frumos și atât de cald și atât de rotund, încât te face cumva să te simți acolo, în sala de concert.

Nu am decât cuvinte de laudă pentru colegii de la radio și faptul că de fiecare dată sunetul este realizat la cel mai înalt nivel al profesionalismului a contat foarte mult, bineînțeles, în perceperea acestui festival.

Atât televiziunea cât și radioul transmit în direct parte din concertele festivalului. Uneori echipele trebuie să se sincronizeze când transmisiunile sunt în tandem. Desigur, există o adevărată industrie dincolo de aspectele tehnice. Mă refer aici la drepturile de autor, drepturi conexe… Unii artiști preferă înregistrări live, alții de studio, de aici și numărul mai mare sau mai mic de transmisiuni directe. Care a fost ponderea lor în actuala ediție a festivalului?

În actuala ediție a festivalului am făcut transmisiuni directe, poate mai puține decât acum doi ani, însă oricum volumul de muncă a fost același. Ba, dimpotrivă, pot să spun că anul acesta Televiziunea Română a adăugat portofoliului de preluări-înregistrări încă trei spații. Suntem și la Mina cu înregistrări, am fost și la Teatrul Național cu înregistrări și, sigur, Teatrul Odeon a rămas, de fapt, a rămas de acum doi ani, a rămas în grila noastră de înregistrări și de transmisiuni; concertele pentru familii și copii au reprezentat pentru noi o prioritate și anul acesta.

Dar da, de foarte multe ori, transmisiunile directe sunt imprevizibile, pentru că îți faci un plan, după care acesta-i dat peste cap în momentul în care te duci la repetiții și începi dialogul cu soliștii sau cu orchestra sau cu dirijorul. Și atât pentru noi, ca televiziune, cât și pentru colegii de la radio, sunt niște încercări care trebuie soluționate, bineînțeles.

Au fost momente chiar în transmisiunile directe, când s-a întâmplat ca solistul să nu poată să intre pe scenă la minutul pe care îl declarase și atunci, sigur, colegii care fac transmisiunile directe, atât de la voi, de aici, de la radio, trebuie repede să improvizeze, să spună ceva, să adauge text transmisiunilor, pentru că nu poți să lași liniștea să se audă. Și la fel, la televiziune, colegii mei, Marius Constantinescu sau Cătălin Sava, prezentatorii Festivalului Enescu, au găsit mereu soluții, astfel încât telespectatorii să nu simtă aceste mici sincope.

Povestiți-ne puțin despre ce presupune o producție de televiziune din culisele unei producții.

Din culisele unei producții, am să vă dau așa, din casă să spun… De exemplu, pentru pregătirea concertelor de la Sala Palatului, Televiziunea Română și Radioul, bineînțeles, au venit cu o săptămână înainte de începerea concertului. Dar din punct de vedere a televiziunii am să vorbesc acum. Montarea de lumină la Sala Palatului este întotdeauna o provocare pentru noi și pentru colegii mei, bineînțeles, că ei sunt cei care depun efortul acolo. Sunt trei zile de montare de lumină în care se pun tot felul de lumini, se reglează, se dau jos din nou, se urcă la loc. Deci este o procedură foarte complicată, pentru că Sala Palatului e destul de problematică și din punctul ăsta de vedere.

Sigur, după ce se întâmplă această minune de montare de lumină, în trei zile subliniez, încep reglajele - reglajele de lumini, pe urmă apare orchestra la o primă repetiție și acolo începe cu totul și cu totul altă situație. E un alt proces de discuții și de dialog cu orchestra și cu dirijorul, din nou alte reglaje de lumini, astfel încât la concertul de deschidere lucrurile să fie impecabil realizate.

Și pe urmă, sigur, avem acest car de transmisiune la Sala Palatului, încă unul la Ateneul Român și colegii mei de la care vin cu multe zile înainte, trei-patru zile, pentru că montările de camere, trasul de cabluri… la Sala Palatului, cred că sunt peste 500 de metri de cabluri trase în acest moment, doar pentru camere.

E foarte multă muncă în spate acolo, bineînțeles, și, sigur, trebuie să fim în poziție de drepți și impecabili în momentul în care se dă startul Festivalului Enescu.

E foarte, foarte multă muncă minuțioasă în spate, sunt foarte multe ore de muncă, colegii de la care, de la tehnic, de la lumini, mașiniști, tapițeri… e o echipă întreagă, mare, care lucrează acolo în spate și cu toții, cumva, ne unim forțele, astfel încât Festivalul Enescu să se vadă foarte bine la televizor.

Da, și cred că și stabilirea cadrelor pe care le luați, e în funcție de materialul muzical, probabil.

Exact, este în funcție de materialul muzical, este în funcție și de doleanțele artiștilor, cu preponderență dirijori și soliști, bineînțeles, și, sigur, materialele muzicale, întotdeauna, le rezolvăm, să spun așa, cu ajutorul consultanților muzicali.

Avem acei cititori de partituri alături de noi în carele de transmisiune, sunt absolvenți de dirijat orchestră la Conservator, unii dintre ei sunt și membri a Orchestrei Filarmonice "George Enescu" și vin alături de noi în carul de transmisiune și ne spun, citind partitura, bineînțeles, când sunt intervențiile cele mai importante dintr-o simfonie. Nu știu, tema la flaut sau la violoncel sau la flaut piccolo. Și încă un lucru foarte important, colegii care stau la camere cunosc toate instrumentele muzicale, ceea ce este extraordinar, pentru că așa putem să facem transmisiunile așa cum trebuie.

De mulți ani sunteți parte din Festivalul Enescu. Cum vedeți evoluția acestuia? De exemplu, din 2023, sub conducerea lui Cristian Măcelaru, festivalul a evoluat către o nouă structură. Cum vedeți aceste transformări?

Se încearcă, cumva, o redirecționare a publicului și către zona muzicii noi, să spunem. Aș evita cuvântul contemporan, pentru că, de obicei, lumea se sperie când aude de muzică contemporană, deși n-ar trebui. Se încearcă introducerea unor repertorii într-adevăr noi în cadrul Festivalului Enescu.

Sigur, George Enescu este cântat în continuare, sunt peste 40 de lucrări anul acesta prezente în programul de festival, însă, cumva, Cristian Măcelaru încearcă să îndrepte publicul și către o zonă, să spunem, nu foarte confortabilă de audiție, pentru că nu toate lucrările acestea de muzică nouă sunt foarte ușor de digerat de public, dar important este ca publicul să audă și să înțeleagă că suntem contemporani cu o muzică, da, muzică nouă, o muzică contemporană pe care trebuie să o ascultăm și să o înțelegem.

Mie îmi place direcția asta pentru că eu cred că trebuie să ne cunoaștem și actualii compozitori care sunt în viață și care poate peste 100 de ani vor fi văzuți cum îi vedem noi acum pe Mozart sau pe Beethoven.

Suntem aproape de finalul festivalului, ediția cu numărul 27, ați urmărit îndeaproape fiecare eveniment. Cu ce impresii rămâneți după trei săptămâni de muzică intensă, dar și alte evenimente culturale?

Sunt copleșită, cred că ăsta este cuvântul, pentru că multitudinea de evenimente muzicale din perioada aceasta s-a văzut și la televizor, s-a auzit și la radio. Sunt multe evenimente și conexe în cadrul Festivalului Enescu.

Enescu a adus anul acesta niște concepte noi, așa cum spuneam mai devreme, Muzeul MINA a avut câteva concepte și concerte foarte interesante cu proiecții, video, cu artă imersivă. Enescu s-a dus și în Club Control, unde au încercat să aducă și altă categorie de public la concerte și se pare că a fost un mare succes. Iarăși, concertele de la Teatrul Odeon pentru familii și copii… anul acesta publicul a venit în număr și mai mare. Acum doi ani, la prima ediție, au fost mulți spectatori mai mici și mai mari, însă anul acesta sala de concert, să spunem, a Teatrului Odeon a fost plină. Deci, un semn că direcția în care se îndreaptă festivalul este mai mult decât bună.

Cu ce rămân după toate aceste trei săptămâni, cred că cu bucuria asta de a absorbi muzica asta frumoasă care se întâmplă la Sala Palatului, la Ateneul Român, la Teatrul Odeon, ce-au fost la Teatrul Național pe partea de dans contemporan… Sunt niște lucruri pe care noi trebuie să le conștientizăm că sunt extrem de rare și că faptul că există acest festival Enescu la București înseamnă pentru noi nu doar cunoaștere în plus față de ce știm, ci cumva contactul cu niște oameni și niște artiști care foarte rar ajungem să-i vedem într-o lună de zile la București.

Toată această concentrare a Festivalului Enescu pe o lună de zile înseamnă, de fapt, contactul cu niște muzicieni și niște artiști absolut fabuloși. Pentru mine e o revelație de fiecare dată. Festivalul Enescu asta înseamnă pentru mine, o revelație.

Aveți, să zicem, un top 5 al celor mai frumoase concerte?

Pe locul întâi, desigur, este Martha Argerich, nu pot să nu o menționez pe ea. Eu, fiind absolventă de conservator, am terminat pianul la Universitatea Națională de Muzică din București și țin minte că încă din perioada studenției o divinizam, îi ascultam înregistrările pe unde apucam și văzând-o pe scena Ateneului Român, bineînțeles am văzut-o și anul trecut, a fost după Concursul Enescu a venit într-un concert special la Sala Palatului, am văzut-o și acum doi ani la Festivalul Enescu și de fiecare dată reîntâlnirea cu ea pentru mine este absolut copleșitoare.

Sunt foarte mulți muzicieni care mi-au rămas pe suflet. Avi Avital la Ateneul Român, Vasily Petrenko la Sala Palatului și acea Șeherazada despre care multă lume spune da, dar deja e un șlagăr, cu toții o cunoaștem, dar nu, a fost o interpretare… cred că nu m-aș sătura niciodată să ascult aceste lucrări care până la urmă ne ridică inimile.

Un top 5, acum am spus 3, mă gândesc la încă 2 concerte. Da, concerte pentru familii și copii, iarăși, la Teatrul Odeon. Sunt foarte frumoase aceste concerte. Sunt niște concerte care chiar atrag micii și viitorii spectatori de la concertele de muzică clasică. Deci, cred că așa, în mare, cam asta ar fi.

Într-o societate în care tineretul, de la copii din clasele primare până la adolescenți, din cauza timpului prea mare petrecut în fața ecranelor pe rețelele de socializare, suferă de așa-numitul brainrot. Ce rol credeți că are muzica clasică și nu numai muzica clasică, arta în general?

Arta ar trebui, din punctul meu de vedere, să fie obligatorie zi de zi în viața copiilor noștri. Că e desen, că e muzică, poate că e studiu la un instrument… Chiar dacă nu facem performanță studiind la acel instrument, e foarte importantă muzica în viața copiilor noștri. E important poate să cânte într-un ansamblu coral sau, pur și simplu, să asculte muzica preferată.

S-au făcut nenumărate studii. Muzica, și în special muzica clasică, este cea care ne dezvoltă creativitatea, ne dezvoltă ca individ, raportându-ne la societate, ne facem mai empatici, mai buni, mult, mult mai creativi decât în mod normal. E o conexiune a corpului cu ceva care până la urmă nu poți să-l explici în cuvinte, în totalitate.

Muzica ne dă acea stare care cumva ne înalță, ne aduce mai aproape și de divinitate, dacă vrem să o spunem așa, și de creativitate, și de, nu știu, ceea ce e mai frumos pe acest pământ în viața noastră.

Arta trebuie să existe constant în viețile noastre, o recomand zilnic, așa ca un mic medicament în viața copiilor noștri, că, încă o dată, repet, că e desen, că e muzică rock, că este artă corală, că se studiază la un instrument… Cât de puțin, ea trebuie să existe în viața copiilor noștri.

Și să sperăm că vom vedea mai mulți tineri în sălile de spectacol. Și pentru că am vorbit de tineri, în final vă rog să ne vorbiți despre Music Teen, emisiunea pe care o veți realiza începând cu grila de toamnă de la Radio România Muzical.

Mă bucur tare, tare mult! Cristinei Comandașu îi mulțumesc foarte mult că a venit către mine cu acest gând. Eu am mai realizat la TVR o emisiune pentru tineri, se numea Music Revolution, în care încercam să-i aduc pe aceștia aproape de muzica clasică, prezentându-le niște exemple muzicale din zona pop, rock și jazz.

Muzica clasică, întotdeauna, a fost sursă de inspirație pentru muzicienii din pop, rock și jazz, iar acum, din această toamnă, la Radio România Muzical, cu mare bucurie și mult entuziasm vin către copii și tineri cu această emisiune Music Teen, muzica adolescenților, să spunem. Este titlul dat de Cristina Comandașu și mi se pare extraordinar pentru că, din start, cumva, te face atent, ca tânăr, să vii, să vezi și să asculți emisiunile care îți vor fi dedicate.

În continuare, o să merg pe ideea de a mă juca cu muzica clasică, dusă și prin zona pop, rock și jazz, tinerii vor descoperi că Robbie Williams s-a inspirat din Prokofiev, Romeo și Julieta, că Madonna s-a inspirat și ea din muzica clasică, că Lady Gaga s-a inspirat din Bach; adică există această conexiune indisolubilă între muzica clasică și ce se întâmplă în zilele noastre.

E foarte important genul ăsta de abordare pentru că tinerii, din punctul meu de vedere, se vor apropia și mai mult de muzica clasică. Plus că sunt atâtea povești frumoase în spatele vieții compozitorilor. Ei nu au fost niște personaje sobre și reci pe un piedestal de unde își scriau lucrările și pe urmă le aruncau așa, lejer, către orchestre, hai interpretați, cântați! Tinerii trebuie să știe că compozitorii au fost și ei adolescenți la vremea lor, adolescenți rebeli, de ce nu, și că până la urmă genialitatea cred că stă în fiecare dintre noi.

Tinerii să înțeleagă că au talente, asta doresc foarte mult să descopere prin intermediul emisiunii, că au și ei anumite talente pe care trebuie să le pună în valoare și să le promoveze până la urmă, că trebuie să te promovezi și singur în viață, dar muzica clasică este un liant între ceea ce suntem și acea creativitate pe care cu toții ne-o dorim.