Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Valentin Ghita
Domnule Valentin Ghita, sunt oboistul Bucharest Winds Ensemble. Sâmbătă, 26 mai, v-ați întors din Polonia unde, împreună cu formația amintită, ați participat la un festival. Ne puteți da mai multe detalii despre festival și desfășurarea lui? Cum s-a petrecut totul?
A fost un festival la granița de vest a Poloniei, în apropiere de Germania, aflat la a XI-a ediție, iar pentru noi a fost cu atât mai mult un pas important pentru că a fost, practic, a doua participare la un festival internațional, după cel de anul trecut din Bulgaria, de la Balcic. Am avut și o vreme foarte frumoasă. Festivalul este organizat foarte, foarte bine. Anterior acestei ediții, eu participasem acum doi ani la un concert, fiind invitat de către aceiași organizatori, unde am avut un recital solo cu pian, și probabil că în urma acestei experiențe ei au considerat că materialul muzical propus de mine este potrivit pentru ediția de anul acesta. În felul acesta, am avut șansa de a participa din nou.
Ce program ați prezentat?
Am prezentat un program cu titlul "Muzică de primăvară sau Capriciile primăverii" care a cuprins lucrări de Poulenc, Rimski-Korsakov, Saint-Saens și o lucrare a unei compozitoare din Polonia, de la Academia de Muzică din Vroclav. Acest festival este coorganizat de către această academie.
Ansamblul muzical Bucharest Winds are un program încărcat. Ce evenimente ne-ați pregătit în viitorul apropiat?
Pentru anul în curs, ce știm deocamdată sigur este o participare la Brașov, la un festival de muzică clasică, în luna august, iar apoi, în luna septembrie sau octombrie o participare la Ateneul Român din București cu un program muzical dedicat copiilor, un program educativ. Mi-aș dori foarte mult ca cei care sunt interesați de acest ansamblu de suflători... îi invit să fie mai activi și să urmărească și pagina web, și pagina de facebook pentru a putea fi părtași cu lucrurile în care suntem angajați.