În 12 septembrie 2025 compania EuroArts a lansat un nou disc înregistrat în România - opera Norma de Vincenzo Bellini. O distribuţie de elită, ce i-a reunit pe soprana Melody Moore, tenorul Ştefan Pop, basul Adam Lau, mezzosoprana Roxana Constantinescu, soprana Noemi Modra, tenorul Eusebiu Huţan; Corul (pregătit de Cornel Groza) şi Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca La conducere, dirijorul Pier Giorgio Morandi.

Cu acest prilej am stat de vorbă cu tenorul Ștefan Pop, interviul fiind inclus în ediția inaugurală a emisiunii ”Opera, o lume” din 5 octombrie 2025, atunci când a fost difuzat, în premieră, acest album (emisiunea integrală poate fi reascultată pe site-ul nostru).

În cadrul celei de-a IV-a ediții a Galei Premiilor Musicrit (14 ianuarie 2026), Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM) a acordat premiul pentru Discografie acestui disc, "Norma", lansat în 2025.

Anul 2025 a marcat pentru tine lansarea a două discuri. În primăvară a apărut cel de-al doilea album solo al tău, Canto per te, iar în această toamnă s-a lansat și cea mai recentă înregistrare a operei Norma de Bellini. În plan personal, ce semnificație are această dublă realizare?

O încununare aș putea să spun, mai ales în plan personal, pentru că albumul de canzonete a fost visul meu de când l-am văzut prima dată pe Luciano Pavarotti cântând concerte all'aperto; acesta este și visul meu să fac concerte cât mai mari. Și de ce spun o încununare personală, pentru că, aproape fiecare canzonetă de pe album nu este aleasă întâmplător. Mamma e clar că e dedicată pentru mama, dar Oi Mari', Mari' (nouă dintre ele am fost și le-am studiat la Napoli, le-am înregistrat în napoletană, în dialect) - are o istorie recentă și, aș spune eu, foarte semnificativă. Când s-a născut a doua mea fetiță, la Viena, am fost la spital. Am avut norocul să fiu acasă, în sfârșit, și i-am cântat, Oi Mari' imediat după ce mi-au dat-o în brațe și s-a oprit din plâns. Doctorii de la spital ziceau că ei nu au mai văzut așa ceva și atunci am zis: canzoneta asta clar îi rămâne ei. Este numai un exemplu. Carusso - reprezintă viața noastră, a tuturor cântăreților, tot ce facem noi și sacrificăm pentru public, până la urma urmei. E o realizare mai mare decât s-ar aștepta foarte multă lume, pentru că în total sunt vreo 19 sau 20 de canzonete pe care le-am înregistrat într-un timp record de patru zile. Am primit critici și semnale că parcă am ales din trei albume de ale lui Luciano și am făcut unul. Fiecare canzonetă a fost aleasă individual, pentru un anumit argument, adică nimic nu e întâmplător pe albumul de canzonete. Mă declar cel mai fericit, cel mai satisfăcut, pentru că visul mi s-a împlinit. De acum încolo nu mai contează din punctul meu de vedere ce se întâmplă, atâta timp cât eu am putut să înregistrez acest album care o să rămână peste ani și ani cadou fetelor, familiei, prietenilor și tuturor celor care ne ascultă. Iar Norma este cel de-al doilea disc pe anul acesta, dar surpriză, o să apară și Lucia di Lammermoor, cu Lisette Oropesa (nu știu exact când), pentru că de fapt pe toate cele trei le-am întregistrat anul trecut. Lucia a fost înregistrată la Catania, dar Norma se știe că este unul dei miei cavalli di bataglia cum spun italienii, un rol care mă reprezintă, de când am debutat (încă din 2016); au trecut aproape 10 ani deja. Mi-am dorit întotdeauna să am o înregistrare profesională, pentru că eu am o înregistrare din spectacol live, cu Mariella Devia la Teatrul Carlo Felice de Genova, dar în studio întotdeauna este un pic altfel. Cu atât mai mult, în condițiile în care cele două discuri s-au înregistrat la Cluj, m-am simțit ca acasă, împreună cu maestrul Morandi, pentru că eu l-am ales pentru albumul meu de canzonete. După aceea, conjunctura a făcut în așa fel încât să vină în ultimul moment să salveze Norma și nu pot să mă declar decât cel mai fericit că am în discografia mea două discuri reprezentative cu Filarmonica din Cluj, oraș unde eu am studiat la Academia de Muzică Gheorghe Dima, am crescut la Cluj. Și dacă tot reprezint România peste tot în numea largă, mă bucur că poate să fie o orchestră din România pe aceste două discuri.

...apărute la aceeași companie, EuroArts Music International, și mai există încă un punct comun: Melody Moore, Norma pe acest disc. Te-ai întâlnit cu ea și la înregistrarea discului cu opera Tosca de Puccini, lansat cu doi ani în urmă la Pentatone. Cum a fost să reiei colaborarea cu soprana americană?

Trebuie să spun că datorită acelei înregistrări cu Tosca, când m-am întâlnit în primul rând cu Melody și cu tot staff-ul, s-a deschis evantaiul, i-aș spune eu, de discuri. Am ajuns să fac și Verdi, canzonete, acum Norma. După spectacolul de Tosca de la Rundfunk Philharmonie Berlin am discutat ce am putea să facem împreună; vorbeam între Boema și Norma. Eu am propus Norma, că i-am zis că mie mi se pare că culoarea ei vocală ar fi extraordinară pentru Norma. E prima dată pentru ea, pe discul acesta. În public nu a cântat Norma niciodată. Și, uite, așa, s-a născut, dintr-o discuție amicală, un disc care, zic eu, este cel puțin interesant, dacă nu unicat.

Iar Pollione este un rol în care ai debutat cu un imens succes la Napoli. Așa cum spuneai, a trecut aproape un deceniu de atunci. Între timp ai cântat rolul în alte teatre europene, dar și la festivalurile din Gstaad și Baden-Baden, precum și în Japonia. O dificilă partitură de belcanto, cu un complex personaj - un proconsul roman prins între două mari iubiri, Norma și Adalgisa. Cum vezi evoluția acestui rol de la acel moment al debutului și până acum?

Diferența este de la cer la pământ, pentru că am avut, așa cum am mai spus, ocazia să debutez la Teatrul San Carlo, alături de Mariella Devia și de maestru Nello Santi. Când debutezi alături de un așa dirijor, imens - aș putea să spun unicat -, cred că își pune amprentă pentru tot restul vieții. Aș putea să zic că cu majoritatea dirijorilor cu care m-am întâlnit apoi nu am avut exact aceeași experiență, până când am ajuns să fac din nou Norma, cu maestru Morandi - și el este tot dirijor de vechia scuola. Diferența cea mai mare ar fi din punct de vedere interpretativ și vocal, pentru că anii trec, experiența se acumulează și cred că inclusiv dragostea lui Pollione pentru două femei, e diferită acum, la 37 de ani, față de la 27 cât aveam eu când am debutat. Vocal, în primul rând, este unul dintre cele mai confortabile roluri pentru mine, chiar dacă pentru foarte mulți tenori este dificil. Cânți pur și simplu două octave, pe lângă faptul că trebuie să fie o voce eroică, un tenor lirico-spinto, versus spinto, un tenor liric foarte plin. Dacă reușești să faci - ceea ce eu reușesc în momentul de față -, belcantistă mai ales partea Troppo tardi... , dacă reușești să faci mezza voce acolo, deja e un plus de valoare. O chestie pe care eu, în 2016, când am debutat, nu reușeam să o fac. Am descoperit mezza voce la Staatoper-Berlin, când am debutat în Don Carlo, acum doi ani, alături de Ghiță Petean. Sunt anumite puncte care se schimbă odată cu maturitatea, atât vocală cât și personală, aș spune eu. Iar faptul că acum sunt tată și știu ce înseamnă să ai copii, ce ar însemna să-ți moară copiii sau să ți-i omoare cineva, ca în cazul Normei, cred că totul devine total diferit și asta ajunge la public, fără doar și poate.

Cum este pentru tine lucrul într-o sesiune de înregistrări? Ce diferă față de pregătirea unei producții dintr-un teatru?

Diferența este de la cer la pământ, pentru că, în primul rând, în fiecare minut liber din ziua respectivă în care înregistrez, încerc să nu vorbesc. Este vorba de o cu totul altă concentrare. Se repetă o frază de mai multe ori. Mă declar norocos, căci la început nu eram de acord cu sistemul pe care îl folosește inginerul de sunet. Preferă să cânți de la cap la codă, să nu mi faci pe bucăți și după aceea, dacă ceva nu-i bine, să se repete. Pot să vă spun că am înregistrat aria, de exemplu, de trei ori, cabaletta de trei ori, și nu am făcut nimic ca să tăiem o frază care să fie făcută separat, să se lipească pe urmă, la montaj, ceea ce e mult mai greu, din punct de vedere al solistului, fără doar și poate. Înregistrarea în studio asta ar trebui să însemne, perfecțiunea și să ai ocazia să refaci chiar dacă e vorba și doar de un sunet. Eu consider că inclusiv în albumul de canzonete sunt, probabil, anumite sunete care nu sunt perfecte, dar sunetistul întotdeauna a considerat (încă de la primul album, Verdi) că farmecul, chestia diferită (cel puțin în cazul meu) față de alți cântăreți care sunt de generația mea sau din trecut, e că se transmite cu atât mai mult când ceva nu-i perfect, o mică imperfecțiune. La început nu am fost de acord cu ideea asta...

...de naturalețe...

Exact! Dar, acum, de câte ori ascult albumul de canzonete (pentru că l-am în mașină), îmi dau seama că, da, aduc un plus valoare, pentru că sunt chestii care mă reprezintă până la urmă, urmei. Sunt anumite sentimente... un cuvânt îl rostești, cum am zis, troppo tardi - accentul acela care e trecut de Bellini acolo... fără doar și poate, în contextul când cânți tot duetul sau toată aria are o altă valoare, decât dacă ai face o frază separat. Și atunci, din punctul acesta de vedere, a fost foarte grea înregistrarea, pentru că, de fapt, am cântat un spectacol de 3-4 ori pe zi. Și doar cu o tehnică absolută și o experiență vastă ai putea să reziști unui asemenea maraton. Mulțumesc lui Dumnezeu că am rezistat și că, în sfârșit, România are o Norma pe plan internațional.

Ce planuri ai în perspectivă? Pregătești un nou rol sau un nou disc? În afară de Lucia, despre care tocmai mi-ai spus, dar care este deja înregistrată, deci trebuie doar să apară.

Discuri, din păcate, pentru moment nu avem nimic în perspectivă. Ar fi o variantă cu duete de belcanto, Verdi. Nu știu, dacă o să fie, sunt binevenite. În schimb, da, am, în plan să debutez anul acesta în Don Jose din Carmen, stagiunea viitoare în Gioconda. Roluri noi sunt și vor fi. Mă uit cu un ochi, încet, peste Aida. Mi-ar plăcea să fac Trovatore... și acolo sunt discuții. Adică, vreau să încep (nu neapărat să schimb repertoriul) să mai deschid un pic aripile. Am deja peste 20 de roluri, asta e clar, dar să mai încerc unul, două, pentru că, în general, prefer să am măcar un debut pe stagiune. Un rol nou este întotdeauna o provocare, iar mie îmi plac provocările și cred că asta te ține și mult mai activ, să fii mai îngrijit cu cântatul, că altfel... Am cântat Boema de nenumărat de ori, Pollione, deci sunt roluri pe care le-am tot cântat, care au devenit ale mele și e o certitudine tot timpul când merg pe scenă, dar un rol nou va fi întotdeauna o provocare.

Așadar, acel spectacol de Carmen pe care îl vei face la București va marca debutul în rol?

Probabil că va fi debutul meu. Așa e programat și așa sper. Îi spun probabil pentru că știți cum e cu timpul. Din păcate, stagunea mea e foarte aglomerată. Am început acum, cum am zis, la Staats, am fost în Japonia, acum merg să fac Tosca. Nu am nimic liber până în martie. De aceea, în martie, am spus că o să vin să fac Carmen la București. Asta înseamnă ca eu, între toate contractele pe care le-am acum, să reușesc să și asimilez rolul. Apoi, la Teatrul La Fenice am o lună de zile de repetiții; adică aș putea să fiu mai relaxat. La București, vin o săptămână, îl facem... ceea ce e clar un alt consum. Dacă nu cânt Carmen, oricum vin, fără doar și poate. E obligatoriu ca o dată pe an să fiu acasă.

Așa cum ai spus, urmează o stagiune cu multe roluri frumoase și un calendar extrem de plin pentru tine, în care sperăm, acum ai zis, în primăvară, în martie, și o revenire la București. Pentru tine, care sunt, însă, cele mai importante momente din această nouă stagiune?

Eu tratez fiecare contract ca și cum ar fi prima dată. Chiar dacă am cântat la Royal Opera House deja de trei ori în aceeași producție de Boema și mă întorc, stagiunea aceasta s-o cânt din nou, e exact ca de fiecare dată. O provocare este, de exemplu, Traviata - Alfredo, care, chiar dacă l-am cântat de peste 350 de ori deja, în ultimii ani nu am mai cântat Traviata și, iată, în stagiunea 2025-2026 am patru contracte. O să merg la Staatsoper Berlin, unde mă simt ca acasă, e clar, cânt în fiecare an. O să cânt Alfredo cu Marina Rebeka. E o bucurie, pentru că ne cunoaștem, am cântat chiar Norma împreună la Festivalul Bellini, dar este o provocare, pentru că nu mai sunt același Alfredo care eram la 22 de ani când l-am debutat la Teatrul de Operă din Roma.

Cu siguranță.

Și atunci aș putea să o privesc ca pe o provocare, pentru că, e clar, vocea s-a schimbat. Am făcut la Reggia di Caserta, în iulie, două spectacole de Traviata cu maestul Daniel Oren. Mi-am dat seama că vocea s-a schimbat și că experiența mea acumulată în toți acești ani, cu siguranță, îi dă o altă fațetă rolului Alfredo Germont.