Vineri, 7 noiembrie 2025, Teatrul de Operetă și Musical "Ion Dacian" aniversează 75 de ani de la ridicarea pentru prima dată a cortinei. Cu această ocazie, instituția bucureșteană organizează un eveniment intitulat "Operetele mele 75 de ani - Omagiu și spectacol muzical". Despre semnificația acestui moment de sărbătoare, Prof. Dr. Stephan Poen, invitat special al serii, ne oferă mai multe detalii într-un interviu acordat colegei noastre, Ioana Țintea.

Pe 7 noiembrie se împlinesc 75 de ani de la ridicarea pentru prima oară a cortinei Teatrului de Stat de Operetă din București, astăzi Teatrul de Operetă și Musical "Ion Dacian". Domnule Stephan Poen, ce a însemnat acest moment pentru cultura românească?

Momentul a fost foarte important, deoarece la acea dată se aflau artiști veterani ai Teatrului de Operetă afirmați pe scena de la Teatrul Alhambra și care de 3 ani nu mai exista. Și-atunci, acest colectiv, animat de personalitatea extraordinară a maestrului Ion Dacian, a obținut instituționalizarea din partea autorităților și deci a reprezentat nașterea Teatrului de Stat de Operetă din București, care, în primul din cele trei sferturi de veac pe care le aniversăm acum, a fost dominat benefic de personalitatea maestrului Ion Dacian. Ion Dacian, care era un intelectual, un avocat cu doctorat în drept, un muzician, un pianist, un violonist, un cântăreț, un actor, un partener excelent, libretist, regizor, pedagog, director, manager, om și prieten al multor artiști și multor melomani. Și eu însumi, încă din fragedă copilărie, m-am bucurat de generozitatea maestrului de care m-am apropiat și în preajma căruia am crescut, pot spune, și am evoluat, având în el un mentor cu care am fost în legătură până cu două ore înainte ca el să lase această lume.

Cum descrieți evoluția teatrului în acești 75 de ani destul de zbuciumați, dacă ne gândim la numeroasele transformări prin care a trecut această instituție?

Cum v-am spus, primii 25 de ani au fost sub influența benefică a lui Ion Dacian, care a creat o adevărată școală de operetă la București, implicându-se în evoluția și consolidarea a trei generații de artiști, veteranii de care v-am spus și care au continuat să evolueze până la sfârșitul carierei; citez câteva nume fundamentale, Silly Popescu, Puica Alexandrescu, Virginica Romanovski, Viorel Chicideanu. De asemenea, a apărut o generație nouă, cultivată și încurajată de Ion Dacian, prin care s-a imprimat operetei un academism interpretativ la toate compartimentele artistice ale teatrului. S-au afirmat nume de mare prestigiu, precum Valeria Rădulescu, Lucia Roic, Lilli Dușescu, Ștefi Pârvulescu, Constanța Câmpeanu, Marica Munteanu, Valli Niculescu, dar și personalități masculine - Nicolae Țăranu, Anton Negoițescu, Eugen Fânățeanu, Eugen Savopol.

De asemenea, maestrul Ion Dacian s-a ocupat de generația tânără, modernă, căreia i-a imprimat spiritul formativ și i-a încurajat noua mentalitate artistică în pas cu evoluția societății și a publicului și, în acest sens, la loc de cinste stau Cleopatra Melidoneanu, Dorin Teodorescu, Daniela Diaconescu și mulți alții.

Ion Dacian a încheiat cariera în 1975, deci exact la 25 de ani după înființarea teatrului.

Următorii 25 de ani au fost o perioadă în care opereta a traversat evenimente. În 1987, eu deja nu mai eram în România, dar eram la curent cu ce se întâmpla, sistematizările din centrul civic al orașului au impus demolarea vechiului Teatru Regina Maria, unde opereta a funcționat timp de trei decenii și jumătate. Absența unei săli a făcut ca opereta să activeze în foarte multe alte scene, destul de incomod, destul de precar, dar totuși noile generații de artiști au înțeles și au perpetuat spiritul acelei generații Ion Dacian. Și opereta nu s-a stins în ciuda faptului că ani de zile a activat în săli improvizate.

Sigur, de câțiva ani buni, opereta are actualul sediu unde desfășoară o activitate complexă între opereta clasică și musical, ceea ce a făcut ca denumirea teatrului să se schimbe în Teatrul Național de Operetă și Musical "Ion Dacian".

Trebuie să menționez că în anul 1991, când marele artist, Ludovic Spiess, a devenit ministrul Culturii, primul decret pe care el l-a dat a fost acordarea numelui Ion Dacian Teatrului de Operetă. Ulterior, când Răzvan Dincă a extins denumirea teatrului Operetă și Musical, fiindcă în repertoriu au intrat foarte multe piese valoroase de musical, a menținut cu cinste și onoare numele Ion Dacian.

Astăzi mă bucur de relația mea cu actualii artiști și am fericirea ca vineri, 7 noiembrie, exact în ziua în care se vor împlini cele trei sferturi de veac de la fondarea Operetei Instituționale, să introduc și să moderez un recital extraordinar unde artiști ai teatrului vor interpreta pagini din operete care reprezintă momente decisive ale istoriei acestor trei sferturi de veac.

Cum poate fi păstrată și transmisă frumusețea operetei clasice pentru publicul tânăr obișnuit cu musicalul și cu noile forme de spectacol?

Perpetuarea operetei clasice se poate face prin două canale de desfășurare. Pe de-o parte, publicul trebuie instruit, mai ales generația foarte tânără, în a cunoaște și aprofunda valorile etice, morale, sufletești, spirituale ale teatrului de operetă. În operete se râde, se plânge, se luptă, se înfrânge, se ridică. Opereta e încărcată de foarte multe virtuți omenești. De asemenea, opereta trebuie cunoscută sub adevăratea ei valoare. Foarte multe arii, duete, ansambluri din operetele clasice - Kalman, Lehar, Strauss și alți autori - au dificultăți virtuozistice și estetice la paritate cu repertoriul de operă. Deci, pe de-o parte, publicul trebuie să cunoască virtuțiile operetei și efectele benefice pe care le poate avea personajul de operetă bine făcut, în conștiința publicului tânăr, care poate învăța foarte multe lucruri, așa cum eu le-am învățat copil fiind și mergând în sala teatrului de operetă.

Pe de altă parte, al doilea canal ar fi seriozitatea și gravitatea cu care genul de operetă trebuie să fie luat în considerație de programele analitice din conservatoare. Și studentul de conservator trebuie să-și însușească în egală măsură repertoriul de operă, repertoriul vocal-simfonic și oratorial, dar și repertoriul de operetă. Pentru că a interpreta opereta așa cum este ea scrisă este o bucurie, este o încântare și o satisfacție artistică. Personajul de operetă se confruntă și cu alte exigențe, dincolo de virtuozitatea vocală cântată. Trebuie să fie un actor, un dansator, trebuie să fie un actor de comedie, un actor de dramă, să îmbine lirismul, dramatismul cu comicitatea, cu jovialitatea.

De aceea, Ion Dacian are meritul de a fi pus bazele academice definitive ale teatrului de operetă în România și l-a purtat în cadrul unor turnee și peste hotare, turnee de mare succes.

De aceea, consider că este o datorie de onoare pentru mine și pentru cei care mi se alătură să cinstim memoria acestor valoroși înaintași, mari artiști ai teatrului de operetă, în frunte cu maestrul Ion Dacian.