Federația Comunităților Evreiești din Romania a acordat de curând Filarmonicii din Viena Ordinul de Onoare în grad de "Mare Stea". Despre această distincție aflăm mai multe informații de la Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, cu care a stat de vorbă colega noastră Cristina Cîrjan.

Ce înseamnă pentru Federația Comunităților Evrești în România decizia de a acorda filarmonicii din Viena Ordinul de Onoare în grad de Mare Stea?

Este decizie cu o simbolistică extrem de importantă, atât istorică cât și morală, instituțional și uman, datorită istoriei mai mult decât complicate și a suferinței prin care au trecut muzicienii și artiștii care au făcut parte din filarmonica din Viena în perioada Holocaustului. Am simțit că trebuie, pe de o parte, să onorăm amintirea lor și în același timp, gesturile de mare responsabilitate care au fost adoptate de actuala conducere a filarmonicii.

Ați vorbit despre asumarea responsabilității istorice și etice. Ce anume v-a impresionat cel mai mult în demersurile recente ale filarmonicii din Viena?

Dincolo de acțiunile culturale și de prestigiul, talentul și valoarea inevitabilă a uneia din primele filarmonici ale lumii, faptul că în ultimii patru-cinci ani, odată cu schimbarea conducerii și preluarea mandatului de președinte de către domnul profesor Daniel Froschauer, Filarmonica din Viena, pentru prima dată, și-a asumat, dacă vreți, amintirea suferinței, iar măsurile, cum au fost, de exemplu, plasarea "Pietrelor Memoriei" în centrul Vienei, în memoria artiștilor care au fost expulzați în perioada ocupației naziste sau a celor care au fost uciși, dar mai ales faptul că în prezenț toți studenții Academiei filarmonicii vizitează lagărul de concentrare de la Theresienstadt, discută cu supraviețuitori ai Holocaustului și integrează în actul lor artistic această amintire dureroasă. Aceasta este o schimbare care, la prima audiție, poate părea minoră, dar este un gest de o înaltă demnitate, este un gest rar și este un gest care are un impact major, atât pentru supraviețuitori, cât și pentru toți cei care cunosc și iubesc această filarmonică, dar mai ales pentru mesajul pe care îl transmite întregii societăți, nu doar din Austria, ci și internațional. Este o asumare și o formă de respect morală care are o valoare cu totul și cu totul deosebită.

Considerați că proiectele instituției vieneze, precum amplasarea "Pietrelor Memoriei" sau concertele comemorative de la Theresienstadt, pot deveni un model și pentru alte instituții culturale europene?

Da. Cred cu adevărat că ar trebui să fie așa. Nu mă pronunț asupra actului artistic, lucru pentru care eu nu sunt în măsură, dar în ceea ce privește memoria și istoria instituțională, da, cred că ar trebui să se întâmple acest lucru. Repet, este un impact pozitiv asupra generațiilor care vor urma. Este, dacă vreți, o lecție de demnitate și de corectitudine istorică față de suferință și față de o perioadă neagră.

Există informații despre muziceni evrei originari din România care au avut de suferit în istoria filarmonicii din Viena în perioada Holocaustului?

Nu știu despre muziceni care să fi făcut parte din filarmonică, dar știu cu siguranță situația lui Arnold Rose, care a fost, poate, cel mai cunoscut dirijor al filarmonicii din Viena în perioada de început, care a fost un evreu român născut la Iași și care a fost forțat de naziști după ocuparea Austriei să părăsească filarmonica și a murit în exil în Londra. De altfel, fiica dumnealui, Alma Rosé, nepoata compozitorului Gustav Mahler, a murit ulterior într-un lagăr de concentrare. Chiar recent, guvernul Austriei a realizat o expoziție care este dedicată, atât ei, cât și lui Arnold Rosé, expoziție care a fost vernisată și la București. Așadar, există și această legătură foarte directă între comunitățile evrești din România și filarmonica din Viena.

În opinia dumneavoastră, cum poate muzica să contribuie la păstrarea memoriei Holocaustului și la educarea noilor generații?

Cred că muzica, în primul rând, are un rol fantastic, major și uluitor în același timp, dacă doriți. Este un mediu care poate aduce toți oamenii împreună, indiferent de etnia lor, indiferent de convingeri, indiferent de ceea ce văd, de ceea ce aud sau de ceea ce cred. Muzica are această posibilitate de a transcede vremurile, contextele sociale și tot ceea ce își poate închipui cineva. Muzica poate depăși aceste medii, tocmai datorită unicității ei. Prin audirea unui concert este readusă în memorie o personalitate care a murit în perioada Holocaustului, se pot readuce în discuție întâmplări mai puțin cunoscute din acea perioadă. Poate au existat și instanțe în care audiții, compoziții, care nu ar mai fi trebuit să existe, au fost puse în scenă și au fost audiate pentru prima dată în acel moment. Toate aceste lucruri, felul în care este prezervată memoria și mai ales felul în care ea este împărtășită, discuțiile și sentimentele pe care le generează în sufletul oamenilor ulterior, toate acestea au un rol absolut uluitor. Muzica este un mediu în care sentimentele sunt naturale și directe. Le simți sau nu le simți, înțelegi sau nu. Dispar acele filtre cu care ne-am obișnuit atunci când vedem o fotografie sau un film sau atunci când citim o carte și mai ales atunci când vorbim despre ceea ce se întâmplă pe internet. Astfel, muzica a creat un mediu foarte direct, personal, individualizat pentru fiecare ascultător. Este mediul ideal în care un om să-și deschidă sufletul, să caute și să încerce să înțeleagă ceea ce s-a întâmplat. În același timp, de fiecare dată când o compoziție a unui om care a murit sau care a suferit în perioada Holocaustului și nu numai este audiată astăzi, memoria lui continua să trăiască prin fiecare acord care se întâmplă pe o scenă, oriunde ar fi ea.