Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Silviu Cristian Albu, manager al Teatrului Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța

Publicat: miercuri, 7 Octombrie 2026 , ora 13.44

Teatrul de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța a deschis stagiunea 2026-2027 sâmbătă, 3 octombrie, cu spectacolul "Bărbierul din Sevilia" de Gioachino Rossini. Despre evenimentele din cadrul stagiunii, Silviu Cristian Albu, managerul interimar al instituției, a stat de vorbă cu colega noastră, Cristina Cîrjan.

Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța a deschis stagiunea 2026-2027 în data de 3 octombrie cu opera "Bărbierul din Sevilia" de Gioachino Rossini, un spectacol care s-a jucat cu casa închisă. Cum ați simțit reacția publicului la acest prim spectacol?

Reacția publicului a fost extraordinară și chiar foarte importantă pentru noi. Faptul că spectacolul s-a jucat cu casa închisă, iar publicul ne-a răsplătit cu atâta căldură și cu aplauze, confirmă că există un interes real pentru operă la Constanța. Pot să spun că a fost un început care ne dă încredere și energie pe întreaga stagiunea.


Un element particular al acestei stagiuni este faptul că aveți 24 de spectacole și 24 de titluri diferite, fără ca vreunul dintre spectacole să fie reluat. De ce ați ales această formulă și ce înseamnă ea atât pentru artiști, cât și pentru public?

Am ales această formulă pentru a oferi publicului o diversitate și o experiență nouă la fiecare întâlnire cu artiștii. Pentru artiști este o provocare foarte mare, deoarece fiecare titlul presupune noi partituri, distribuții, repetiții, adaptări scenice, dar, în același timp, este o ocazie de a pune în valoare toate compartimentele teatrului - soliști, balet, orchestră, cor și toată bogăția repetoriului nostru.


Ce spectacole pregătiți în continuarea stagiunii? Care sunt principalele repere?

În perioada următoare pregătim titluri foarte importante, precum "Nunta lui Figaro" sau "My Fair Lady". Avem balet - "Don Quijote", apoi venim cu "Rigoletto" și "Traviata". Avem și operetă, precum "Liliacul", care este într-o atmosferă potrivită sărbătorilor.


Ați spus într-un interviu că principala provocare în acest moment este să readuceți publicul în sala de spectacole. Cum intenționați să faceți acest lucru?

În primul rând, prin consecvență, calitate și apropiere față de spectatori. Ne dorim un repertoriu variat, spectacolele să fie atractive pentru generații diferite și o comunicare mai directă cu publicul. În același timp, vrem să aducem tineri din ce în ce mai mulți, din cei care nu au descoperit încă opera și baletul, pentru că publicul se construiește prin încredere și prin experiențe care îl fac să revină de fiecare dată atunci când spectacolul este pe placul lor.

Interviu realizat de Cristina Cîrjan