Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Silvia Sbârciu, managerul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca

Publicat: luni, 14 Octombrie 2024 , ora 14.35

Festivalul Internațional "Toamna Muzicală Clujeană", ajuns la ediția cu numărul 57, s-a deschis vinerea trecută cu un concert susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania", dirijată de Cristian Mandeal, avându-l ca solist pe violonistul Liviu Prunaru. Până pe 24 octombrie, Clujul va găzdui o serie de evenimente muzicale diverse ce aduc în prim plan artiști și ansambluri de renume. Silvia Sbârciu, managerul Filarmonicii de Stat "Transilvania” din Cluj-Napoca:

Ce aduce nou ediția cu numărul 57 a festivalului?

Ediția cu numărul 57 este de fapt o ediție foarte bogată în evenimente, cu concerte zilnice sau chiar de două ori pe zi, deci este mult mai densă decât ultimele ediții pe care le-am avut, aduce soliști și dirijori de anvergură, dar și spații neconvenționale pe care până acum nu au fost în circuitul de concert inluse, cum ar fi spațiul MushuROI. Sâmbătă, de altminteri, s-a și desfășurat primul eveniment în parteneriat cu MushuROI. Este un spațiu industrial care a fost reconvertit în spațiu de concerte și evenimente culturale de foarte multe feluri, inclusiv versnisaje și alte manifestări de acest gen, așa că am reușit să îl introducem și noi în Toamna muzicală clujeană. Festivalul a debutat cu concertul la al cărui pupitru a fost maestrul Cristian Mandeal, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat "Transilvania" și violonistul Liviu Prunaru. Apoi a avut loc concertul panoramic componistic contemporan la MushuROI, duminică am avut un eveniment inedit, un recital de acordeon în care s-a cântat poate cele mai dificile lucrări pentru pian transcrise pentru acordeon, iar în această seară îl avem din nou invitat pe Liviu Prunaru cu Ineke Hellingman, un recital, având un program Schumann Brahms și Cesar Franck, bineînțeles cele două cvartete, Cvartetul Arcadia marți și Cvartetul Transilvan joi, 17 octombrie, recitaluri de lieduri, cum ar fi cel din 16 octombrie care este intitulat Midnight cu Hannah Elisabeth Meyer și Suryeon Noh, apoi concerte simfonice în continuare, o Gală Puccini cu dirijorul Vlad Iftinca și și binecunoscuta soprană română Anita Hartig. Din nou un recital de lieduri, dar de această dată la MushuROI care se numește Night Spot și care propune lucrări de Schönberg, Kurt Weill, Satie, Bolcom, Amy Beach, deci un alt tip de repertoriu, în direcția cabaret, dar reinterpretat și conceptualizat, apoi, bineînțeles concertul de închidere, care de această dată îl va avea la pupitru pe Leo Hussain, iar pianistul va fi Andrei Gologan cu concertul de Scriabin. Andrei Gologan va avea și un recital solo cu lucrări de Scriabin, Enescu, Beethoven și Brahms. În linii mari, trecând în grabă prin programul festivalului cam asta este dispunerea în timp și spațiu a evenimentelor din acest an. Ediția este a 57-a și este până acum cel mai longeviv festival care a fost neîntrerupt. Sperăm să îl putem menține la același standard și de acum înainte. Sunt foarte multe recitaluri de muzică contemporană, sunt însă și repertorii care merg de la baroc la contemporan, cum a fost cel de duminică, din 13 octombrie, al ansamblului Couleurs dar și al Ansamblului AdHoc, de exemplu la contemporani la clasici, iată un mers invers. „Toamna muzicală” intră sub aceeași cupolă renumitul clasic, adică ne îndrăgostim de muzica clasică, ne adâncim în muzica clasică și de obicei în timpul toamnei și noi am demarat acest proiect în urmă cu doi ani, toate evenimentele intră sub această cupolă, adică încercăm să păstrăm o linie directoare a întregii toamne până la sfârșitul lunii noiembrie.


În cadrul festivalului
Toamna muzicală clujeană, concertează, așa cum ați menționat, artiști și ansambluri de renume. Cum se raportează ediția din acest an la tânăra generație de artiști?

Prin prisma faptului că foarte mulți soliști sunt foarte tineri, de altminteri, filarmonica a început și un program care se numește „Juvenorum” și care propune artiști care acum câștigă premii importante internaționale și deja sunt ancorați în piață internațională de muzică clasică, chiar dacă la început de drum. Nu sunt puține inserții de acest gen, pentru că deja am devenit parteneri cu foarte multe concursuri internaționale, bineînțeles că a fost Concursul „George Enescu” și Concursul „Jascha Heifetz”, Concursul „Scriabin”, Concursul de la Atena și Concursul „New Hope”, care oferă premiu un concert în filarmonică, adică, în general tânăra generație este destul de privilegiată la Cluj. Am mai făcut și o orchestră de tineret tocmai pentru a insera cât mai bine pe câmpul muncii și a le oferi ca un fel de masterclass cu dirijori prestigioși sub mentoratul maestrului Mandeal, dar și în „Toamna muzicală”, Radu Rățoi, acordeonistul pe care l-am avut este un tânăr de mare perspectivă, Andrei Gologan - la rândul lui își face deja o mare carieră, dar este un tânăr pianist căruia acum i se deschid drumurile. Acesta este cumva un fel de suflu nou în ceea ce privește asamblarea programelor artistice din cadrul stagiunii.


Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu