Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Răzvan Rădos, dirijorul Corului de Copii Radio

Publicat: vineri, 6 Decembrie 2024 , ora 10.00


Domnule Răzvan Rădos, la acest final de săptămână, Corul de Copii Radio va susține două concerte de Crăciun. Este vorba despre tradiționala întâlnire cu publicul Sălii Radio, respectiv concertul caritabil intitulat „Magic Winter". Cum veți aduce atmosfera Crăciunului în cadrul acestor două evenimente?

Concertul din seara de 7 decembrie, de la Sala Radio, de la ora 19:00, este tradiționalul nostru concert de Crăciun, este acest eveniment în care Corul de Copii Radio oferă publicului îndrăgitele colinde - atât colinde românești, cât și cântece de Crăciun din spațiul internațional. Suntem bucuroși, ca în fiecare an, că acest eveniment este deja sold out de pe la jumătatea lunii noiembrie. Și copiii așteaptă cu foarte mult entuziasm acest eveniment pentru că, de regulă, în acest concert de Crăciun intră și copiii mai nou veniți, care intră pentru prima dată pe scenă în cadrul Corului de Copii Radio.

Seara următoare, în 8 decembrie, la Casa de Cultură a Studenților, la ora 18:00, avem bucuria să cântăm în cadrul spectacolului „Magic Winter". Spectacolul începe cu un număr de magie susținut de prietena noastră Cristina Strecopîtov și, la final, copiii noștri vor oferi aceste colinde pentru o cauză umanitară, pentru copiii care cresc atât de frumos în cadrul Asociației „Mia's Children".

Doamna Mia Scarlat, fondatoarea Asociației „Mia's Children", este fostă membră a Corului de Copii Radio și, de-a lungul timpului, am avut mereu în formulă câțiva copii din cadrul acestei minunate asociații, copii luați din situații dificile de către doamna Scarlat și crescuți cu foarte multă grijă, cu foarte multă atenție.

Spectacolul „Magic Winter", organizat de Rotary Club București, dorește să le ofere un plus de resurse acestor copii pentru sărbătorile de iarnă și Corul de Copii Radio se alătură cu multă bucurie și cu multă afecțiune acestui frumos demers.


De asemenea, în 12 decembrie, va avea loc concertul de Crăciun al Corului de Băieți Radio. V-aș ruga să ne spuneți cum a luat naștere ideea acestui ansamblu?

În pandemie, băieții din Corul de Copii Radio au trecut prin schimbarea de voce și, prin urmare, nu mai puteau să facă parte din formula de concert a ansamblului. Pentru că pierduseră aproape doi ani în care nu reușiseră să facă concerte, s-au întristat la acest gând. Și-atunci, colega mea, doamna Magdalena Faur - pianistul Corului de Copii Radio a venit cu această idee, să se înființeze un ansamblu de băieți. Sub conducerea dumneaei inițial și, mai târziu, sub conducerea domnului Liviu Ofițeru, iată, ansamblul are deja aproape trei ani de la înființare și debutează la Sala Radio ca unic ansamblu concertant și ne bucurăm foarte mult pentru acest demers.


După aceste apariții, ce viitoare concerte pregătește Corul de Copii Radio?

Noi glumim spunând că în luna decembrie dormim în costumul de concert pentru că, de regulă, apar foarte multe ocazii de a ne întâlni cu publicul în decembrie. Să știți că este cam la două zile un concert, uneori și în fiecare zi câte o apariție scenică și avem și zile în care avem câte două concerte. Deci, urmează foarte multe astfel de întâlniri.

Aș puncta, ca importante evenimente, seara de 17 decembrie, în Aula Patriarhiei Române, la binecunoscutul concert „Răsăritul cel de sus" și seara de 21 decembrie, când la Biserica Sf. Elefterie Nou, alături de un grup de seniori, corul nostru, Corul de Copii Radio colindă publicul bucureștean. Acesta este un eveniment cu intrare liberă pentru public și este un eveniment dedicat în special persoanelor singure sau persoanelor care nu au posibilitatea să achiziționeze un bilet la evenimentele din sălile de concert.

Pe lângă aceste evenimente speciale, vom urca pe scena Sălii Radio alături de Big Band-ul Radio condus de doamna Simona Strungaru în seara de 19 decembrie și în dimineața zilei de 21 decembrie.

Toate aceste evenimente vor fi promovate pe rând, pe pagina de facebook a Corului de Copii Radio.

Interviu realizat de Ana Sireteanu