ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo

Publicat: miercuri, 3 Noiembrie 2021 , ora 10.15

Festivalul SoNoRo continuă mâine seară, 4 noiembrie 2021, cu un concert pe scena Sălii Radio. Ediția, intitulată Dreamtigers, este în strânsă legătură cu opera scriitorului argentinian Jorge Luis Borges - cel care a inspirat și titlul evenimentului din seara de joi. Despre ce este vorba aflați de la Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo.

The Maker and the Listener - iată titlul concertului de joi, de la Sala Radio, înscris în Festivalul SoNoRo. Care e semnificația lui și cum se asociază cu programul prezentat?

Așa cum publicul știe deja, pentru că cea de-a XVI-a ediție a început de câteva zile, fiecare concert are titlul inspirat dintr-o operă a lui Jorge Luis Borges, marele scriitor argentinian. În acest program am ales câteva piese care, combinate astfel, se potrivesc cu o splendidă scriitură a lui Borges. Vom începe concertul cu o miniatură a lui George Enescu, Serenade lointaine pentru trio cu pian. Apoi, unui dintre marile trio-uri ale lui Ludwig van Beethoven, Arhiducele, va încheia prima parte a concertului. După care, avem marea plăcere să prezentăm publicului din Sala Radio un extraordinar sextet de coarde, foarte rar auzit, de Frank Bridge - marele compozitor englez. Iar, la sfârșitul concertului, publicul cu siguranță va înțelege de ce am dorit să întitulăm concertul astfel.


Să vorbim despre artiștii serii. Întâlnim atât muzicieni români, cât și din afara granițelor țării. Cum s-a conturat formula prezentă pe scenă în seara de joi?

Nu este nimic special. Sunt doar artiștii care participă la această ediție a festivalului și se află în București. Am ales împreună cu Diana Ketler ce s-ar potrivi mai bine în combinația respectivă. Trio-ul de Beethoven va fi interpretat de extraordinara violonistă română de la Boston, Irina Mureșanu, alături de Benedict Klockner și pianistul argentinian Jose Gallardo. Miniatura lui Enescu este, să spunem așa, un mic cadou, un mic intermezzo muzical dedicat tineretului talentat din România și nu numai - Maria Jurcă este studentă la Conservatorul din Geneva, Ștefan Cazacu, la fel ca și Maria, a fost mai mulți ani bursier SoNoRo și acum a pornit o carieră foarte promițătoare. Astfel, ne-am gândit că ar putea da un pic de culoare tinerească acestui program. Iar în Sextetul de Bridge, o avem pe Tomoko Akasaka - violista japoneză de la Berlin, pe violoncelistul Julian Arp de la Graz, eu voi cânta la violă și sunt foarte bucuros că o avem pentru prima dată la SoNoRo, în București, pe violonista moldavo-ruso-belgiană Tatiana Samouil, care va interpreta prima vioară.


Programul intens al ediției actuale a festivalului propune evenimente aproape zilnic, cu artiști invitați frecvent în concertele SoNoRo, dar și cu prezențe noi. Ce urmează?

Va urma un mic tur de forță până la sfârșitul săptămânii, cu concerte în Palatul Bragadiru, în Muzeul Național de Artă - Sala Auditorium sau la Ateneul Român. În fiecare seară, câte un concert mare, cu programe inspirate din opera lui Borges. După care vom porni periplul nostru tradițional național, cu câte un concert în Filarmonicile din Brașov și Sibiu. Iar apoi, vom termina, sper eu, con brio, ediția aceasta a festivalului în Cluj, unde, printre altele, vom concerta în Biserica Reformată din centru și în Sala Auditorum Maximum a Universității Babeș-Bolyai.

Interviu realizat de Alexandra Scumpu