Joi, 17 septembrie 2026, a avut loc semifinala Secțiunii Pian a Concursului Internațional ”George Enescu”. Tot atunci au fost anunțați cei trei finaliști ai secțiunii: Yiming Guo din China, Jeongwoo Lee din Coreea de Sud și Pin-Hong Lin din Taiwan. La finalul serii, Ioana Țintea a stat de vorbă cu Raluca Știrbăț, membră a juriului competiției:

Cum descrieți după această semifinală nivelul general al participanților de anul acesta?

Bănuiesc că ați fost și dumneavoastră în sală și mă așteptam de fapt la semifinală deja să se umple sala. După cum am mai spus, este un nivel amețitor. Sigur că poate unii dintre favoriții mei nu au ajuns azi în semifinale, dar oricum cred că v-ați putut face o idee despre nivelul absolut excepțional al concursului. De fapt, tot acest concurs și festival este o minune care se întâmplă într-o Românie în care lucrurile merg actualmente atât de anapoda, așa că ar trebui să ne bucurăm enorm și să prețuim asta foarte mult.

Ați ascultat astăzi șase pianiști într-o probă extrem de solicitantă, structurată în două părți. Prima parte a semifinalei a fost dedicată exclusiv Suitei a II-a de Enescu. Pentru dumneavoastră, ca specialistă în creația enesciană, a fost mai ușor sau dimpotrivă mai dificil să jurizați interpretările tinerilor pianiști?

E și ușor, e și greu. Sigur că exigența mea în ceea ce îl privește pe Enescu pălește totuși de multe ori în fața bucuriei și a entuziasmului că niște tineri pianiști excepționali străini se apropie de Enescu, îl introduc în repertoriu și sunt convinsă că îl vor cânta și îl vor descoperi și mai departe. Sigur, ziua a fost foarte solicitantă, dimineața Suita op. 10, din păcate, nici o Sonată I sau Sonata a III-a. La fel ar fi fost, dar n-au ajuns în semifinale și seara trei concerte la major și trei concerte înd o major de Mozart, așa și le-au ales ei. Ar mai fi fost și varianta treia re minor, dar în seara aceasta nu a fost aleasă, unde concurenții au trebuit să dea intrări, să dirijeze, să colaboreze foarte intens cu orchestra și eu cred, cel puțin din punctul meu de vedere, așa cum am învățat lucrurile pe la Viena, pentru mine a existat un favorit clar, dar nu doresc în acest moment, pentru că nu ar fi în regulă să fac niciun fel de nominalizări.

A doua parte a semifinalei a introdus, cum ați menționat, formatul playing conduct. Ce ați urmărit concret în relația dintre solist și orchestră?

Am urmărit totul. Eu am făcut asta timp de ani de zile la Viena. Cântatul, de fapt, împreună cu un cvartet de coarde e cam același lucru ca atunci când câți cu o orchestră. Principiile sunt aceleași, sigur că îți trebuie un pic de experiență, îți trebuie un pic de dezinvoltură și aici se vede o diferență foarte mare între pianistul, doar pianist și pianistul muzician. Și, repet, pentru mine s-a văzut o diferență enormă în această seară.

La un asemenea nivel de concurs, ce așteptări aveți pentru marea finală de sâmbătă?

Mă aștept ca acești trei minunați finaliști să cânte fără emoții și fără nervozitate. Sigur că fără deloc într-un concurs și într-o transmisiune directă nu se poate, dar totuși îmi doresc să fie ei cât mai dezinhibați, în așa fel încât noi să vedem cât mai mult din potențialul lor, pentru că au și niște concerte grozave de Prokofiev, cred, doi și trei, va fi un regal, într-adevăr, și "make the best win". Îmi doresc din tot sufletul asta și, indiferent de rezultatele concrete de sâmbătă seară, îmi doresc pentru ei și le doresc un parcurs viitor cât mai lin, mai bun, cât mai strălucitor și cu ceva mai multă baftă și noroc, pentru că astea sunt extrem de importante în meseria asta.

Tema ediției din acest an a concursului este În căutarea excelenței. Ce înseamnă excelența pentru un pianist?

Eu pot să vă spun ce înseamnă pentru mine. Îmi aduc aminte de imaginea de care povestea Enescu atunci când era mic la Mihăileni, cum alerga după coada curcubeului și nu reușea niciodată să-l prindă. Cam așa e și cu excelența. Cred că trebuie să o căutăm toată viața, cu multă umilință în fața muzicii și în fața compozitorilor. Cred că nu trebuie să fim suficienți, pentru că suficiența e moartea artistului autentic. Și cred că trebuie să fim cât mai sinceri, pentru că e singurul mod de a face muzică.