Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu Raluca Dragomir, inițiatoarea seriei de evenimente de la Biserica din Cărbunești
Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la stingerea din viață a lutierului român Dumitru Cărbunescu, la Biserica din Cărbunești va fi inaugurată o placă memorială în onoarea sa. Raluca Dragomir, cea care a inițiat acest demers, ne oferă mai multe detalii, într-un interviu acordat colegei noastre, Teodora Ion.
Doamnă Raluca Dragomir, în data de 27 iunie, la Biserica din Cărbunești va avea loc dezvelirea plăcii memoriale a lui Dumitru Cărbunescu, pe care dumneavoastră ați comandat-o. Ce v-a determinat să aduceți acest omagiu lutierului prahovean?
Totul a pornit din inimă. Trebuie să mărturisesc că acum un an și jumătate am fost la un concert la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești și mi-a plăcut atât de mult încât m-am decis ca de atunci încolo să-mi fac abonament. Și în fiecare joi sunt la concertele de muzică sinfonică ale filarmonicii noastre, care este o filarmonică deosebită, cu muzicieni speciali și foarte dedicati.
Și, în felul acesta, pur și simplu m-am îndrăgostit de muzică și am simțit că este a doua mea inimă. Am simțit că ea adună emoțiile pe care le avem cu toții, iubirea, dorul, speranța, bucuria, tristețea. Poate noi nu avem neapărat curajul sau nu știm cum să mărturisim aceste emoții, dar am simțit că muzica ne ajută. Este o confesiune și o oglindă a sentimentelor noastre.
Datorită acestei pasiuni legate de muzică, am ajuns la un concert susținut la începutul lunii octombrie, la noi la filarmonică, de către Alexandru Tomescu. Și mi-a plăcut atât de mult încât pur și simplu m-am îndrăgostit de vioară. Mi-a plăcut sunetul ei magic și m-am gândit cât de multe emoții a putut acel instrument fantastic să transmită. Așa încât, după concert, am ajuns acasă și am încercat să găsesc mai multe informații despre vioară și despre lutierii români.
Am găsit câte ceva despre cei trei lutieri români - Știrbulescu, Rădulescu și Cărbunescu. Cele mai multe informații au fost despre Dumitru Cărbunescu, una dintre ele fiind faptul că despre el a fost scrisă o carte, și anume "Cronica unui lutier. Templul Reginei Vioară", scrisă de doamna Catia Maxim.
Mi-a plăcut foarte mult, m-a atras în carte felul în care doamna a prezentat viața lui, pasiunea lui pentru viori. M-a impresionat foarte mult atașamentul lui față de locurile natale. Este dintr-o comună alăturată comunei bunicilor mei și atunci m-am simțit atrasă încă o dată. Am reușit să mă întâlnesc cu doamna și am stat un pic mai mult de vorbă cu dânsa despre viața lui Dumitru Cărbunescu. M-a impulsionat și am ajuns în comună acolo, de unde este el, și am văzut de unde a plecat. Într-adevăr, locurile sunt fantastice și am înțeles încă o dată dragostea lui pentru plaiurile natale. Și am hotărât că vreau să fac mai mult. Drept urmare, undeva la începutul lunii decembrie anul trecut, am organizat împreună cu Catia Maxim, o mică emisiune la un post TV local, în care și-a prezentat cartea și mai multe detalii despre Dumitru Cărbunescu, dar simțeam că misiunea mea nu s-a terminat și am vrut să fac și mai mult. Și atunci mi-a venit această idee de a comanda această placă memorială, pentru că mi se pare injust să avem pe plaiurile prahovene o asemenea personalitate și lumea, din păcate, să nu știe.
Un alt lucru care m-a impresionat foarte mult în carte a fost faptul că el i-a făcut 3 viori marelui George Enescu. Și am ajuns în acest punct în care am comandat placa memorială.
Cu cine ați colaborat pentru realizarea acestei plăci?
Am colaborat cu părintele din comună, Radu Vasuc. Mi-a fost de un real ajutor.
Cum ați ales locul pentru amplasarea plăcii comemorative?
Împreună cu părintele ne-am gândit să fie undeva aproape de biserică, pentru că Dumitru Cărbunescu își iubea foarte mult familia, iubea foarte mult biserica. Și am simțit cumva că trebuie să-i facem un pic de dreptate și să-l aducem înapoi acasă, pentru că, din păcate, el s-a stins la Timișoara.
Ce se va întâmpla concret pe 27 iunie, la ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative?
Vom avea o slujbă a parastasului. După aceea, doamna Catia Maxim își va prezenta cartea. Aceeași carte va fi un pic analizată și din nou prezentată de către doamna Gabriela Tănase, critic literar. Vom avea mici alocuțiuni din partea oficialităților locale. Va avea loc o slujire și apoi dezvelirea plăcii. Și la sfârșit ne-a ajutat Dumnezeu să avem un invitat-surpriză, care va interpreta câteva melodii pe o vioară a maestrului Cărbunescu.