Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu profesoara Camelia Pavlenco

Publicat: luni, 15 Octombrie 2018 , ora 12.36
Primul meu pian este titlul noului manual pe care autoarea l-a conceput pentru cei ce doresc să învețe să cânte la pian


Stimată doamnă profesoară Camelia Pavlenco, sunteți autoarea unei metode de pian recent publicate, dedicate în egală măsură înțeleg copiilor, părinților bunicilor și profesorilor. Despre ce este vorba?

Primul meu pian este o revenire îmbogățită cu ilustrații, acompaniamente hazlii și propuneri de stimulare creativă a metodei mele mai vechi, gândită și aplicată din 1985, editată și folosită de colegii și foștii mei studenți din 1992. Metoda este dedicată copiilor, părinților, bunicilor și profesorilor pentru ca primul contact cu pianul să fie unul colorat, folosind vocea, astfel ca auzul intern să fie implicat de la început, excluzând legătura interzisă de Friedrich Wieck, profesorul și socrul lui Schumann - Între notații și clapă. Am conceput un set de cântece menite să transpună sonor principalele probleme de tehnică, unde versurile asigură cadența ritmică și implicarea psihologică, însoțite de personaje și fluturi colorați creați tot de mine pentru a capta atenția și bunăvoința tuturor. Cunoașterea notației va veni paralel, intuitiv. Ultimul capitol propune 12 modalități de armonizare a unei melodii date într-o manieră modernă, folosind clapele, bătăile în capac și-n podea... armonii de jazz.

Mulțumesc Editurii Grafoart pentru excepționala realizare grafică, domnului Bănică în special și colegei mele, compozitoarea Doina Rotaru petnru frumoasa introducere.


Unde se poate găsi această partitură?

La librăria Humanitas și prin comandă online la librăria Grafoart.

Interviu realizat de Monica Isăcescu