Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu pianistul Ștefan Doniga
Ziua Culturii Naționale este marcată de violonista Diana Jipa și de pianistul Ștefan Doniga prin două proiecte ce se vor derula pe parcursul lunii ianuarie, concretizate atât printr-un turneu, cât și printr-o serie de evenimente online. Mai multe detalii aflați din interviul următor cu pianistul Ștefan Doniga.
De Ziua Culturii Naționale veți susține, împreună cu violonista Diana Jipa, un recital intitulat România Universalis, ce va avea loc la Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian. Evenimentul reprezintă doar începutul unui turneu derulat sub același generic. Cum se asociază conceptul acestui turneu cu semnificația momentului?
Turneul dorește să aducă în prim plan ideea de diversitate și de identitate, în același timp, din cultura românească, pentru că repertoriul acestui recital și de fapt al întregului proiect - este un proiect mai amplu, care nu cuprinde numai turneul de recitaluri -, acest repertoriu cuprinde opt lucrări, compuse fiecare de către un compozitor român sau asimilat spațiului cultural românesc, dar de o altă origine etnică. Așadar, dorim să realizăm acest evantai stilistic, să ilustrăm această bogăție a surselor de inspirație din cultura românească și credem că în felul acesta ilustrăm bine, ilustrăm consistent, ceea ce înseamnă bogăția culturii românești.
Un element inedit al acestui proiect este faptul că veți lansa în mediul online, videoclipuri ale pieselor cuprinse în programul turneului ce vor fi prezentate de personalități ale culturii românești. Cine sunt invitații?
Am dorit să aducem această notă originală acestui proiect. Dincolo de turneu va exista această serie de videoclipuri, pentru că în ultimul an și jumătate, forțați de împrejurări, ne-am specializat și pe realizarea de materiale video. Vom alătura fiecăreia dintre lucrări câte o introducere realizată de câte o personalitate a vieții culturale românești și care aparține zonei etnice, zonei culturale din care provine și lucrarea respectivă. O să avem pe paginile noastre toate aceste materiale.
În paralel, derulați un al doilea proiect dedicat Zilei Culturii Naționale, intitulat Balada 2.0. Despre ce este vorba?
Este, de asemenea, o abordare originală, pe care o dorim foarte modernă, a unei lucrări din repertoriul clasic românesc, probabil a celei mai cunoscute lucrări instrumentale din creația românească și anume Balada de Ciprian Porumbescu. Am avut ideea de a propune către patru compozitori de muzică de factură foarte diversă să prelucreze teme din Balada de Ciprian Porumbescu și să realizeze lucrări muzicale de sine stătătoare, care apoi să fie prezentate, de asemenea, sub formă de videoclip, în materiale care vor fi lansate online. Așadar, am dorit să arătăm faptul că valorile clasice din cultura românească sunt perene și că au o capacitate continuă de a influența și de a inspira creația contemporană. Vor fi lucrări realizate de tânărul și foarte talentatul compozitor Vlad Răzvan Baciu, așadar, de factură clasică. Va fi o lucrare în stil electronic, muzică electronică monumentală, realizată de compozitorul de muzică electronică și de film Mihai Toma, o variantă realizată de asemenea cu sprijinul Orchestrei și Corului Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București. Va fi o variantă jazz, propusă pianistului Sorin Zlat și care va fi realizată împreună cu trio-ul instrumental pe care îl conduce și o variantă clasic pop, pe care am realizat-o împreună cu Diana Jipa și pe care am folosit-o ca generic pentru multele filmări pe care noi le-am realizat în România.