Nikolai Lugansky, unul dintre cei mai bine cotaţi pianişti ai momentului, câştigător al Concursului Internaţional "Ceaikovski" din 1994, este joi și vineri, pe 23 și 24 octombrie 2025, solist, la Ateneul Român. În compania Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", dirijor Sesto Quatrini, Nikolai Lugansky interpretează Concertul op. 16 de Edvard Grieg. Programul mai cuprinde muzica baletului "Jocuri" de Claude Debussy şi poemul simfonic "Serbări romane" de Ottorino Respighi. Ora de începere - cea obişnuită, 19:00.

Cu Nikolai Lugansky a stat de vorbă colegul nostru, Ştefan Costache, la finalul repetiţiei de joi dimineaţă:

Domnule Nikolai Lugansky, înainte de toate, bine ați revenit în România, bine ați revenit la Ateneul Român. De această dată, interpretați o lucrare celebră, Concertul op. 16 de Edvard Grieg, capodoperă romantică pe care ați și înregistrat-o în urmă cu ani. Ce înseamnă acest concert pentru dumneavoastră și ce aspecte ale expresivității sale rezonează cel mai profund cu propria dumneavoastră personalitate?

Știți, e straniu, primul gând care îmi vine în minte când mă gândesc la Concertul de Grieg e că e cea mai dificilă lucrare de gen din repertoriul meu. Care reunește, probabil, 50-52 de concerte pentru pian, și acesta este cel mai solicitant dintre toate. Poate dacă aș fi început să-l studiez la vârsta de 10-12 ani, l-aș fi perceput altfel, dar eu l-am cântat prima oară când aveam 28-29 de ani. Și de atunci sunt mereu foarte, foarte tensionat și emoționat atunci când îl abordez. Este, desigur, melodic, foarte melodios, una dintre cele mai reușite lucrări scrise vreodată pentru pian și orchestră. E cu adevărat o creație divină, cu o forță expresivă extraordinară. Este un concert incredibil!

Este mai dificil decât concertele lui Serghei Rahmaninov?

O, da! E mult mai dificil, iar motivul este acela că Rahmaninov, Liszt sau Chopin au fost virtuozi ai pianului. Au cântat ei înșiși mult, așa că nu au scris muzică abstractă, ci una conectată cu sensibilitatea lor de pianiști, cu manualitatea și cu necesitățile scenei. În cazul lui Grieg, muzica e disociată de specificul pianistic. Așa că lui nu-I păsa cum o va cânta solistul într-o sală de concert. Pur și simplu a pus în partitură ce a simțit și gândit. Așa că avem de-a face cu un soi de contradicție între forța expresivă extraordinară și modul cum o poți concretiza prin pian. La Rahmaninov nu poți opera această asociere.

Cum vi s-a părut repetiția din această dimineață? Cum a fost? Vă simțiți confortabil în această sală de concerte? Sunteți mulțumit de acustica sa?

Da, este o sală minunată, desigur una dintre cele mai bune săli de concerte din Europa. Este o plăcere să cânt aici. Iar orchestra filarmonicii o găsesc foarte vie. Sunt unele ansambluri care, știți, pot oferi ceva sigur și produc mereu același lucru. Dar această orchestră este foarte vie, asta îmi place cel mai mult. Așadar, există întotdeauna aspecte pe care vrei să le îmbunătățești, să le ameliorezi, dar în general este o orchestră foarte vie și entuziastă.

Sunteți acum într-o țară din Europa de Est, un spațiu căruia îi aparține și Rusia. Iar orchestrele din aceată zonă geografică nu sunt neapărat renumite pentru parametrul ritmic al profilului lor. Putem compara orchestrele românești cu cele rusești? Observați unele aspecte comune?

Bine, dacă am analiza după acest criteriu, aș spune - simțul melodic al muzicii și simțul ritmic, în fiecare țară aud ce este mai important la o formație. Așadar, aș sublinia că peste tot în țările Europei de Est exist mult mai mult simț și mult mai multă frumusețe a melodiei, iar precizia ritmică se află pe locul al doilea. Iar dacă ne gândim, să spunem, la o orchestră britanică sau americană, simțul ritmic este mereu pe primul loc. Deci acolo, totul este deja bine stabilit, apoi trebuie să îmbunătățești dimensiunea melodică. Probabil că este normal. Iar aici, eu aud că oamenii simt melodia foarte profund și foarte personal. În privința ritmului, cred că acesta este un aspect pe care îl îmbunătățim în timpul repetiției dar, în general, sunt foarte mulțumit.

Credit foto: Cătălina Filip