Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Nicolae Dumitru

Publicat: luni, 29 Mai 2023 , ora 13.19

Ateneul Român va găzdui marți, 30 mai 2023, începând cu ora 19:00 un recital oferit de pianistul Nicolae Dumitru. Acest eveniment se desfășoară ca parte a proiectului "Fantaisies" despre care ne-a vorbit interpretul în interviul ce urmează.

Domnule Nicoale Dumitru, pentru început v-aș ruga să ne vorbiți despre proiectul multimedia Fantaisies.

Ideea este că pentru mine, fiecare act de comunicare cu publicul este un act de transfer de energie. Am ales acest program francofon, dacă vreți, pentru că nu este un secret că piesele Impromptu de Enescu sunt piese compuse în mod expres în stilul vremii care îl înconjura la Paris, în momentul acela eu am avut foarte clar viziunea unei necesități a unei completări vizuale, arthitectonice. Nu mă apuc să vă descriu în detaliu ce va fi în acele proiecții, dar ideea este aceea de întrepătrundere a arhitecturii franceze cu arhitectura românească. Acuma o să ă întrebați ce înseamnă arhitectură românească. Înseamnă foarte multe, dar eu am ales ideea prezentării arhitecturii brâncovenești în dialog cu Parisul pe care îl știm și îl iubim cu toții.


Propuneți un periplu muzical ce începe din epoca barocului francez, ajunge în spațiul românesc, iar în final vă întoarceți în Franța, dar de data aceasta în era impresonismului. Cum este reflectată această călătorie muzicală în lucrările pe care le veți prezenta publicului și care sunt criteriile ce v-au ghidat în alegerea opusurilor?

În primul rând, dorința de a cânta Jean Philippe Rameau, care are o muzică extraordinar de frumoasă și părerea mea un pic pe nedrept, nu uitată, dar neinterpretată. Toată lumea cântă Johann Sebastian Bach. Eu îl ador pe Johann Sebastian Bach. Este Alfa și Omega muzicii în general, dar a mai existat și altceva și iată, din punctul meu de vedere să încep un periplu în universul francez cu Jean Philippe Rameau mi s-a părut cel mai indicat. Piesele Impromptu de George Enescu, nu știu cât ne întoarcem, pentru că ele au fost scrise aproximativ contemporan cu Gaspar De La Nuit. Deci pentru mine a fost mai mult o paralelă între percepția pianului de către Enescu și percepția lui Maurice Ravel, acel ceasornicar, dacă vreți, dar un ceasornicar divin al impresionismului francez. De altfel, Ravel era supărat de fiecare dată când era etichetat ca impresionist, nu-i plăcea. Nouă ne place. Și este și dorința de a interpreta Gaspard de la nuit de Ravel, care este, dacă vreți, una dintre cele mai dificile piese pentru pian scrise vreodată.


Recitalul va fi însoțit, așa cum ați spus și de proiecții video realizate special pentru acest program de către Andrei Silviu. Ce atmosferă vă doriți să creați pentru publicul de la Ateneul Român care va fi prezent la acest recital?

Colaborez așa de mulți ani cu Silviu. Este un artist video excepțional. Ideea a fost aceea de a completa, aceea nu neapărat de a ilustra. De exemplu, nu m-am apucat să prezint filmări cu palatele Parisului, cu Versailles, Le Petit Trianon ș.a.m.d., ci atmosfera străzilor pariziene, peste care vin inserții din clădiri în stil brâncovenesc - la Rameau. La George Enescu, pe lângă niște filmări foarte interesante și foarte artistice de pe Clisura Dunării și din Muzeul Mihai Eminescu din casa de la Ipotești am niște filmări foarte frumoase din parcul Romanescu, care a fost proiectat de un arhitect francez, peste care se suprapun clădiri iconice ale Parisului. Iar la Gaspard de la nuit, deja fantezia merge absolut sălbatică, nu pot descrie ce va fi, pot doar să invit pe cei curioși să vină, să audă și să vadă.


Interviu realizat de Ioana Țintea