Miercuri, 12 iunie, pe scena Sălii Radio, pianistul Mihai Ritivoiu concertează alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Jonathan Bloxham. Despre acest concert, dar și despre interesul pentru dirijat al solistului, aflăm mai multe de la Mihai Ritivoiu.

Cum vedeți această revenire pe scena Sălii Radio?

Am primit-o cu multă bucurie. A fost o surpriză plăcută. Am fost pe scena Sălii Radio în ianuarie cu Orchestra Națională Radio și dirijoarea Katharina Wincor. Mă bucur să mă întorc la doar câteva luni. Întâmplarea face că mă întorc tot cu un concert în mi bemol major.

Îmi amintesc că a fost un concert reușit, publicul a fost foarte generos cu aplauzele. Cum vă raportați la acest Concert - "Jeunehomme" de Mozart? Cum se încadrează el în repertoriul dumneavoastră?

Am o relație specială cu acest concert, deoarece l-am cântat pentru prima oară în cadrul unui curs de dirijat de la pian - cântat și dirijat - la Florența, iar la finalul acestui curs am cântat acest concert integral, dirijându-l cu o orchestră foarte bună de studenți de la Școala Fiesole de lângă Florența, așa că îl cunosc foarte bine, integral, inclusiv partea de orchestră. Este un concert pe care îl simt foarte aproape și într-un fel este extraordinar, pentru că este primul mare concert pentru pian, în care rolul solistului este mult mai clar conturat, din primele fraze, solistul întrerupe cumva orchestra. Sigur că nu este un concert destul de cunoscut și poate nu cu același efect imediat la public când aud numele lui, însă este o bijuterie a repertoriului pe care mă bucur să am șansa să o cânt.

Aș vrea să revin puțin la începutul răspunsului dumneavoastră ne vorbeați un curs de dirijat. Aș vrea să știu, este un interes pe care îl aveți?

Da, da, este un interes al meu și am făcut acest curs foarte interesant de dirijat de la pian ținut de pianistul și dirijorul Ricardo Castro, care a pornit ca pianist câștigător al Concursului de la Leeds și după aceea a devenit și dirijorul Orchestrei de Tineret din Brazilia. Mi-a servit aproape ca un model acest artist; îmi doresc să cunosc muzica din mai multe unghiuri.

Cum a informat participarea la acest curs, abordarea pe care o aveți față de acest concert?

Sigur că am ajuns, vrând-nevrând, să cunosc partea de orchestră în cel mai mic detaliu, am dirijat pe dinafară, bineînțeles, nu puteam să dau paginile în timp ce cânt și mi-a informat felul în care înțeleg dialogul și tot ce se întâmplă între pian și orchestră și chiar felul în care abordez orice concert acum, pentru că nu mai pot să am un rol pasiv în care aștept să termine orchestra un anumit număr de măsuri, ci îmi doresc să știu exact ce se întâmplă.

Există muzicieni care au revenit la această idee de a fi atât soliști cât și dirijori. Credeți că este un trend, o modă, credeți că este o tendință ce va rămâne?

Poate mai mult decât un trend, o direcție de a gândit muzica, de exemplu de a gândi concertele solistice într-un mod mai cameral, de a colabora într-un fel mai strâns între muzicieni. Găsesc avantaje și dezavantaje la ambele abordări. Îmi face o deosebită plăcere să cânt cu un dirijor excelent. Practic sunt ideile a doi artiști care fuzionează în mod fericit dacă este o colaborare bună. Îmi aduc aminte că am văzut pentru prima dată acest fel de concerte când eram în școală cred, în cadrul Festivalului "Enescu", când venea Christian Zacharias, erau acele concerte extraordinare de la miezul nopții, care se pare că m-a impresionat atât de mult, încât am vrut să încerc și această ipostază.

Vorbind despre abordarea dirijorală și abordarea solistică îmi amintesc de un exemplu celebru cu Gould, Bernstein și Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Johannes Brahms. Credeți că astfel de divergențe sunt necesare pentru înnoirea abordărilor asupra repertoriului?

Exemplul, da, este foarte celebru, și cred că este important în istoria interpretării muzicale; Gould avea o abordare foarte specială. El găsea foarte multe probleme cu compoziția propriu zisă a Concertului nr. 1 de Brahms pe care vroia să o rezolve. Fie că Bernstein a fost mulțumit sau nu de rezultat sau că publicul a fost scandalizat sau nu, a fost un eveniment istoric, iar înregistrarea rămâne ceva la care putem să ne raportăm într-un mod sau altul. Probabil că demonstrează faptul că și din opinii foarte opuse, poate și un rezultat artistic interesant. Sigur că ideal este ca atunci când se ajunge la o armonie, cum este în cazul muzicii de cameră. De obicei, muzica de cameră nu funcționează foarte bine cu ego-uri personale prea mari.

În acest sens, credeți că interpretul are o datorie față de compozitor?

Da. Sigur, am crescut într-o tradiție în care se vorbește foarte mult despre datoria interpretului de a reprezenta intențiile compozitorului, ceea ce este doar o parte a medaliei, aș spune, pentru că, în primul rând, intențiile compozitorului, în cazul în care compozitorii nu mai sunt printre noi, nu le putem ști exact; în al doilea rând, cine a lucrat cu compozitorii în viață, poate știu că intențiile se mai pot și schimba, mai poate exista o colaborare între compozitori și interpreți, când interpetul spune "știi, asta ar merge mai bine așa". Nu cred că ar trebuie să simțim o greutate imensă în a nu trăda compozitorul, totuși avem și noi partea noastră de contribuție și nu trebuie ca toate interpretările să sune la fel.