Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) organizează astăzi, 24 martie 2026, cea de-a doua ediție a Galei Premiilor Excelenței Interpretative, eveniment care va avea loc la Sala Mare a Ateneul Român. Printre laureații serii se numără și pianistul Horia Mihail. Cu această ocazie, muzicianul a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Domnule Horia Mihail, în cadrul Galei organizate de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, veți primi premiul pentru întreaga activitate artistică. Ce reprezintă această distincție pentru dumneavoastră, atât profesional cât și personal?

Este vorba despre o onoare care îmi este acordată de către Comitetul Director al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, care se referă la ceea ce am făcut eu până acum, fiindcă mai am lucruri de făcut de acum înainte. Sunt foarte bucuros că, iată, eforturile mele din poate mai bine de 20 și ceva de ani pe tărâm românesc, în care am inventat diverse lucruri care, iată, au fost primite cu multă bucurie de către publicul spectator și de către colegii mei muzicieni, vorbesc despre ideea de turneu național, idee care îmi aparține. S-a întâmplat prima dată în 2006, împreună cu Alexandru Tomescu și Răzvan Suma, când cu mine în Piano Trio am colindat în 12 orașe din țară, cântând Schumann pe vremea aceea, din 2006 în 2026, iată, sunt 20 de ani exact. În acest timp s-au întâmplat o groază de alte povești muzicale. Sunt foarte bucuros și mândru până la urmă că această idee de turneu a fost preluată de alți muzicieni. Acest mod exista deja în Europa de Vest sau în Statele Unite sau în Asia și acum, 20 de ani mai târziu, viața muzicală a României este mult mai diversă și mai vastă.

Privind retrospectiv, care au fost cele mai importante întâlniri artistice care v-au influențat evoluția artistică?

Întâlnirile cu Radu Lupu au fost marcante pentru dezvoltarea mea, atât ca muzician cât și ca om, iar întâlnirile pe scenă cu foarte mulți maeștri, din păcate o parte dintre ei nu mai sunt printre noi, mă refer la dirijori, precum Iosif Conta, Emil Simon sau violonistul Roman Totenberg, de asemenea, violonistul Peter Zazofski, niște nume foarte importante ale scenei internaționale, care, la peste 50 de ani și aproape 50 de ani de carieră, și-au pus s-a amprenta asupra modului în care acum modul în care mă exprim pe scenă.

De-a lungul timpului, ce v-a oferit muzica dincolo de scenă?

Practic, sunt un pion într-un angrenaj în momentul în care cânt, transmit emoție, emoție pe care la un moment dat compozitorii au trăit-o, au simțit-o, au reușit să o aștearnă, într-un fel cât se poate de ingenios pe hârtie. Eu nu fac altceva decât să o readuc la viață și să o transmit mai departe celor care ascultă. Făcând parte din acest angrenaj, interpretul nu are decât momente de imensă mulțumire și bucurie.

Sunteți implicat în numeroase proiecte educaționale și de promovare a muzicii clasice. Cum vedeți rolul artistului în societatea de astăzi?

Este un rol extrem de dificil, mai ales în momentul în care o parte dintre decidenți, fi ei asociați ai instituțiilor sau ordonatorilor de credite, nu prea au legătură cu ce înseamnă să fii artist și discuțiile care au loc în spațiul public în ultima perioadă nu fac decât să mă îngrijoreze. Dacă vom vedea balerini baletând opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, sau pianiști care cântă opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, e un lucru absolut absurd. Pregătirea se face cu totul și cu totul altfel, nu stând în fața sau lângă instrument sau în sălile de exercițiu, în sălile de balet, se face citind, se face chiar plimbându-te prin pădure sau fiind martorul unui asfințit de soare la malul mării, se face mergând la teatru, tu ca muzician, mergând la concert, tu ca actor. Este o simbioză între artiști și între formele de creație și de exprimare muzicală care duc până la urmă la răspândirea acestei emoții universale cu care noi, artiștii, ne jucăm. Aș vrea să spun că următorii ani cred că vor fi hotărâtori pentru cum se va dezvolta societatea. Trebuie să ținem aproape noi artiștii și să fim foarte aproape de generațiile tinere.

Cât de importante sunt pentru un interpret aceste recunoașteri din partea unor organizații, precum Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România?

Sunt extrem de importante și sunt practic un imbold de a duce mai departe munca și efortul și căutările cu care ne confruntăm în fiecare zi.